11. Este cu putinţă ca Dumnezeu să se descopere oamenilor?
Este cu putinţă. S-a susţinut, totuşi, de către unii înţelepţi păgâni şi de către unii eretici că Dumnezeu nu se putea descoperi oamenilor. Întâi, pentru că Dumnezeu cel nesfârşit, cel nematerial, cel neschimbător şi cel veşnic nu s-ar fi putut apropia şi n-ar fi avut, deci, cum să fie cunoscut de către ceea ce este mărginit, trupesc, schimbător şi trecător. În al doilea rând, dacă Dumnezeu s-ar fi apropiat de fiinţele muritoare, aceste fiinţe slabe şi neajutorate n-ar fi reuşit să cuprindă şi să înţeleagă Descoperirea care li se făcea. Acei păgâni şi eretici judecau aşa, pentru că ei socoteau pe Dumnezeu ca o putere nepersonală, lipsită de viaţă şi mai ales de iubire.
Pentru noi, creştinii, nu sunt asemenea oprelişti, fiindcă, potrivit învăţăturii noastre, Dumnezeu este o fiinţă personală, care poate avea legături cu alte persoane, şi deci, şi cu oamenii. Sfânta Scriptură însăşi ne învaţă că Dumnezeu a ţinut, din cele mai depărtate timpuri, mereu legătura cu oamenii, adică dându-le Descoperirea Sa: «În multe feluri şi în multe chipuri de demult Dumnezeu grăind părinţilor prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă a grăit nouă întru Fiul» (Evrei 1:1). Ca izvor al vieţii şi al iubirii, Dumnezeu se apleacă şi se descoperă continuu oamenilor. El nu e niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălăşlueşte şi în inimile noastre.
La rândul lor, oamenii sunt vrednici de Descoperirea dumnezeiască şi pot s-o primească. Ei sunt «chipul şi asemănarea lui Dumnezeu» şi, prin aceasta, îndreptăţiţi la cinstea descoperirilor de sus. Această cinste a mers până acolo, încât Descoperirea deplină adusă de Fiul lui Dumnezeu pe pământ s-a făcut prin întruparea Sa în
om. Credinciosul poate primi Descoperirea dumnezeiească, apoi, şi pentru că el însuşi e mistuit de dorul fierbinte după Dumnezeu.
Psalmistul lămureşte aceasta zicând: «În ce chip doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa doreşte sufletul meu spre Tine, Dumnezeule.
Însetat-a sufletul meu spre Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?» (Psalm 41:1-2). Un scriitor bisericesc arăta astfel suspinul inimii sale după Dumnezeu: «Că ne-ai făcut spre a Te căuta şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine». Ca fiinţă înzestrată cu minte, ca «chip al lui Dumnezeu», cum am spus, omul poate fi vrednic să primească orice adevăruri din partea lui Dumnezeu. Acesta, în nesfârşita Sa înţelepciune, uşurează căile de înţelegere ale adevărurilor date.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!