12. De ce are o autoritate mai mare Descoperirea dumnezeiască, decât mintea omenească în lucrarea mântuirii?
Pentru că Descoperirea dumnezeiască nu greşeşte şi nu înşeală niciodată, fiind garantată de Dumnezeu însuşi, care e Adevărul (Ioan 14:6), de nesfârşita Lui înţelepciune şi de împlinirea până astăzi a atâtora din cele vestite de această Descoperire. Mintea omenească poate înţelege unele din cele cuprinse în Descoperirea dumnezeiească, dar ea nu poate pătrunde toată această Descoperire. Pentru ca mintea noastră să fie întru totul de aceeaşi părere cu Descoperirea de sus, ar trebui să cunoaştem pe Dumnezeu în fiinţa Sa. Dar cum fiinţa lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută, pentru că mijloacele fireşti pe care mintea noastră ni le pune la îndemână nu ajută la acest lucru, noi punem toată încrederea în adevărurile Descoperirii, care ne fac cunoscut pe Dumnezeu prin predicarea sau vestirea cuvântului despre El. Descoperirea dumnezeiească e vrednică de a fi primită de mintea noastră. Dacă mintea îşi pune încrederea în făgăduiala unui om serios şi vrednic de laudă, despre care ştim sigur că nu ne înşeală, de ce să nu dăm aceeaşi crezare cuvintelor lui Dumnezeu însuşi? «Nu e mai cuminte, zice Origen, să dăm mai multă crezare lui Dumnezeu?»
De asemenea Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să ne încredem totdeauna în Dumnezeu, chiar atunci când cuvântul Lui pare a fi împotriva felului nostru de a judeca şi de a vedea. Judecata şi vederea noastră se pot înşela, cuvântul Lui niciodată.
15. Câte feluri de Descoperiri sunt?
Privită în izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeiească e una singură. Dacă, însă, ţinem seama de căile folosite pentru a ajunge până la noi, Descoperirea este de două feluri: întâi, descoperirea dată pe calea firii şi al doilea, descoperirea dată pe calea mai presus de fire sau pe calea credinţei. Aceasta din urmă nu poate fi primită fără ajutorul lui Dumnezeu.
14. Ce se înţelege prin Descoperirea pe calea firii?
Se înţelege comoara de învăţături pe care natura şi firea omenească ni le dezvăluie despre existenţa şi unele însuşiri ale lui Dumnezeu.
Natura în mijlocul căreia trăim, ne spune că este Cineva care a făcut-o. Mintea ne spune că zidirea trebuie să aibă un Ziditor, pentru că nu poate fi ceva pricinuit fără un pricinuitor. Ordinea şi frumuseţea desăvârşită a alcătuirii lumii oglindesc lucrarea unui Făcător atotputernic, preaînţelept şi preaiubitor, întreaga fire ne grăieşte despre Dumnezeu, după cuvântul Psalmistului: «Cerurile spun slava lui umnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei (următoare) spune cuvânt (despre aceasta), iar noaptea nopţii vesteşte ştiinţa. Nu sunt graiuri, nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii
cuvintele lor» (Psalm 18:1-4). Întreaga făptură, prin ordinea şi armonia ei, arată ca din carte şi strigă pe Stăpânul şi Făcătorul ei, observă Sfântul Athanasie. Chiar dacă unele popoare se închină la pietre şi la lemne, ele ştiu că este Cineva mai mare că ele, «întreabă lumea, podoaba cerului, şi vezi dacă nu-ţi răspund după
înţelegerea lor: "Dumnezeu ne-a făcut"». Lucrurile acestea le-au cercetat şi nobilii filozofi şi din arta au cunoscut pe artist.
Sfântul Apostol Pavel întăreşte şi adânceşte cuvântul Psalmistului: «Cele nevăzute ale lui (Dumnezeu) de la zidirea lumii, din făpturi socotindu-se se văd şi veşnica puterea lui şi Dumnezeirea, ca să fie ei fără de răspuns» (Romani 1:20).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!