Catehism creștin ortodox ( XV )

38. Când au fost scrise cărţile Vechiului şi Noului Testament?

► Cărţile Vechiului Testament au fost scrise înainte de Hristos, într-un răstimp de peste o mie de ani (1400-400).

► Cărţile Noului Testament au fost scrise în veacul I, cele mai multe înainte de anul 70. Numai cărţile Sfântului Ioan Evanghelistul şi Teologul, au fost scrise între această dată şi sfârşitul veacului I.

39. Ce înseamnă Vechiul Testament şi ce înseamnă Noul Testament ?

În vorbirea obişnuită cuvântul «Testament» înseamnă hotărârile luate de cineva în scopul de a fi respectate după moarte. Cu acest înţeles şi pe temeiul descoperirii date prin Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (9:15 şi urm.), Sfinţii Părinţi au învăţat ca cele două Testamente - cel Vechi şi cel Nou - arată voinţa lui Mesia de a face moştenitori ai Împărăţiei veşnice pe cei ce vor crede în El.

Când e vorba despre Sfânta Scriptură a Vechiului Testament şi a Noului Testament, cuvântul «Testament» mai are şi înţeles de «legământ». El e «Legământul» dintre Dumnezeu şi om, făcut îndată după căderea acestuia, prin făgăduinţa dată de Dumnezeu primilor oameni, ca sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Acest legământ, pe cale de a fi uitat de oameni, a fost reînnoit faţă de Patriarhul Avraam (Facerea 12:4), apoi a fost încheiat, în scris, pe muntele Sinai, între Dumnezeu şi poporul evreu (Ieşirea 20). Despre acest

legământ vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (15:28). Toate scrierile care cuprind legea şi Proorocii formează Legământul Vechi, adică Testamentul Vechi, fiindcă vorbesc despre acel Legământ, fiindcă sunt date înainte de Hristos, şi-şi află împlinirea şi desăvârşirea în El.

Scrierile sfinte, date după Hristos, formează Legământul nou, adică Testamentul Nou, fiindcă vorbesc despre noua legătură făcută la Cina cea de Taină între Dumnezeu şi oameni, «Legea cea nouă», adusă lumii de Domnul nostru Iisus Hristos, (Matei 26:28). 

Sfântul Apostol Pavel arată în chip lămurit învăţătura despre cele două Testamente, Vorbind despre jertfa Mântuitorului, el zice: «Şi pentru aceasta (Hristos) este mijlocitorul aşezamântului, (Testamentului) celui nou, ca făcându-se moarte spre răscumpărarea greşelilor ce erau în aşezământul de lege cel dintâi să ia cei chemaţi făgăduinţa moştenirii celei veşnice. Căci unde este diata (testament), acolo trebuie să fie moartea celui ce au făcut diata (testamentul). Căci diata întru cei morţi este întărită, de vreme ce încă nici o putere nu are până când este viu cel ce face diata (testamentul). Pentru aceea nici cea dintâi, fără de sânge nu s-a înnoit» (Evrei 9:15-18)