Duminica a-V-a din Postul Paştelui Cuvioasa Maria Egipteanca

  Preot  Dumitru Dospin

Viaţa Mariei Egipteanca a fost scrisă de Sofronie patriarhul Ierusalimului într-o carte a sa.
 

Povestirea începe cu un monah îmbunătăţit pe nume Zosuma care a ajuns la o anumită stare de îmbunătăţire şi care dorea să fie desăvârşit. Şi, ne spune istorisirea, a plecat acest monah în pustiu după ce mai întâi a primit semn de la Dumnezeu unde anume să meargă, şi a ajuns într-o mânăstire. După un timp a plecat din acea mânăstire şi a ajuns pe malul unui râu unde a văzut o femeie care umbla doar în zdrenţe şi care voia să fugă de el. La strigătul său femeia a s-a oprit şi cerându-i haina să se acopere ea l-a strigat pe nume. Surprins că îi cunoaşte numele, Zosima a cerut binecuvântare de la aceasta convins fiind că femeia este mult mai desăvârşită decât el. La rândul ei, femeia a cerut ea binecuvântare de la Zosima sub pretext că este preot şi că are darul preoţiei. Ascultând acest lucru şi descoperindu-i-se şi taina aceasta, că l-a recunoscut prin dar că este preot, mai mult s-a uimit. Surprinderea a fost şi mai mare atunci când a văzut că femei din faţa sa a început să se roage Iar ea, ridicându-şi ochii ridicându-şi mâinile şi, rugându-se, a văzut că trupul ei se înălţa în văzduh. Cu atât mai mult s-a cutremurat Zosima, şi cu atât mai mult a stăruit să-l binecuvinteze acea femeie. Şi ea l-a binecuvântat. Copleşit, bătrânul s-a aruncat la pământ întrebându-o cu lacrimi să-şi descoperea taina ei adică cine este şi cum a ajuns la această stare. Şi, ea i-a descoperit taina.

 Iată pe scurt viaţa ei spusă de ea însăşi:

,,Omule al lui Dumnezeu, sunt din părţile Egiptului. Iar la doisprezece ani am părăsit casa părinţilor şi am mers în cetatea Alexandriei”. 

Şi, femeia a povestit cum fusese o desfrânată şi cum îşi dădea trupul ei celor care atunci (şi din nefericire încă şi azi) aveau patima aceasta a trupului.

 Şi spune ea: ,,...nu pentru bani; nu cerşeam. Îmi câştigam pâinea din torsul firelor. Ci numai satisfăcând trupul, plăcerile trupului. Şi aşa, şaptesprezece ani am petrecut în patima aceasta. Dar, iată, era în ajunul zilelor pentru Sărbătoarea Înălţării Dumnezeieştii Cruci. Şi, aflând că mulţi din Alexandria se pregătesc să meargă la Ierusalim să se închine, să sărute sfânta, dumnezeiasca Cruce pe care a fost răstignit Domnul şi Mântuitorul meu, m-am amestecat printre ei, printre tineri, şi am spus: Nu vreţi să mă luaţi şi pe mine?”. Tinerii au privit-o, au zâmbit cu mirare… Femeia a insistat: ,,Vă voi fi de folos. Iată, vă dau şi vouă trupul meu”. Tinerii care erau foarte credincioşi sau ferit de acest păcat. Dar ea n-a cedat şi a urcat şi ea în corabie amestecându-se printre mulţime chemată de Dumnezeu şi ajungând la  Ierusalim, a coborât şi a înaintat cu pelerinii spre biserica unde se află lemnul Sfintei, de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Apoi au intrat în biserică; a dat să intre şi ea după ei. Dar când a ajuns dincolo, la uşa prin care se intră în naosul bisericii, adică la prag, a oprit-o o putere divină. De trei ori a încercat şi când a înţeles că nu poate, a văzut deodată în partea de alături icoana Maicii Domnului a căzut în genunchi şi, cu lacrimi, i s-a rugat: ,,Maica Domnului, ajută-mă! Ajută-mă! Ajută-mă! De va fi să mă închin şi eu sfintei Cruci, singura în stare să răstignească şi în mine păcatul şi oprirea în care mă aflu, de aici înainte eu însămi mă voi lepăda de lume şi îndată voi ieşi, oriunde mă vei povăţui… Schimbarea vieţii mele o simt în clipa aceasta”. Şi a simţit deodată un fel de eliberare lăuntrică, şi o înviorare a întregii fiinţe. Aşa a simţit Maria Egipteanca în vreme ce se ruga. Şi aşa a intrat. S-a aplecat în faţa Crucii promiţând lui Dumnezeu că îşi va schimba viaţa. Şi ieşind a venit la Iordan unde a petrecut patruzeci şi nouă de ani hrănindu-se cu ierburi din pustie şi săturându-se cu apa Iordanului. În acest timp a suferit multe chinuri mai ales din partea gândurilor păcătoase care încă erau în mintea ei dar ea le-a biruit.

 Şi ascultând Zosima viaţa ei, a aflat că ea dorea să se împărtăşească după care s-au despărţit. 

După un an, a luat Sfânta Împărtăşanie şi s-a îndreptat spre locul unde trebuia s-o întâmpine. A ajuns la acel loc cu Sfânta Împărtăşanie şi s-a pus pe aşteptare bătrânul şi pe când se ruga, deodată cuvioasa femeie s-a arătat în faţa lui stând de partea cealaltă a Iordanului, de unde venise. Zosima s-a ridicat cu bucurie şi a văzut-o că înseamnă Iordanul cu semnul Cinstitei Cruci. A păşit apoi pe apă şi mergea pe deasupra apelor îndreptându-se către el. Zosima a dat din nou să-i facă metanii însă ea ea însă l-a oprit. Apoi au rostit împreună Simbolul credinţei, Tatăl nostru, i-a binecuvântat creştetul cu dezlegare deoarece ea se spovedi-se mai înainte şi s-a împărtăşit. După ce s-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, l-a rugat pe Zosima ca după un an să vină iarăşi în acelaşi loc şi după ce a gustat câteva boabe de linte s-au despărţit  însemnând din nou apa Iordanului, şi trecând deasupra ca pe uscat.

 După trecerea anului a revenit Zosima şi după cum mărturiseşte cartea, s-a rugat, s-a dus la locul stabilit unde o întâlnise prima oară şi a văzut în faţă, spre răsăritul Soarelui, pe cuvioasa zăcând, adormită. Mâinile îi erau aşezate pe piept, iar trupul ei era îndreptat cu faţa spre răsărit. Alergând într-acolo, Zosima a căpătat curaj, a spălat picioarele fericitei cu lacrimi, a plâns îndelung… Apoi a văzut o însemnare scrisă pe pământ, care glăsuia: ,,Îngroapă, părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Maria. Bătrânul a încercat să-i facă groapă. Dar cu slăbiciunea lui, şi în piatra pustiului… nu izbutea. Şi spune scriitorul că s-a ivit atunci un leu. S-a apropiat de trupul cuvioasei, lingându-i picioarele. Şi omul s-a cutremurat din nou mirându-se de prietenia leului.  Şi leul s-a apropiat salutându-l, nu numai cu mişcările sale, ci şi prin intenţia vădită pe care i-o arăta. Iar leul a săpat  groapa şi aşa a fost îngropată sfânta..