"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

vineri, 5 aprilie 2024

5 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


„Cel necuvios va cădea prin necuvioşia lui"3 (Pilde 11, 5). Necuvioşia este legătura incorectă cu Dumnezeu sau deplina uitare de Dumnezeu, de care ţine şi necredinţa în existenţa lui Dumnezeu, precum şi în grija pe care El o poartă de zidirea Sa. Unele suflete, strâm-torate fiind de năvala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuşi să se arate oameni de ispravă, hotărăsc aşa: „Voi fi drept, cinstit şi uman fără să mă intereseze dacă există Cineva deasupra mea Care mă priveşte, îmi impune nişte datorii şi îmi va cere socoteală". Si ce se întâmplă? Nu este asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, pe Care nu îl caută, şi lucrarea lor nu are spor. Conştiinţa le aminteşte în fiecare zi de nedreptăţile lor, ori de faptele lor necinstite, ori de lipsa lor de omenie. Numai înaintea oamenilor reuşesc ei să pară drepţi, îndreptăţin-du-se prin dibăcia limbii şi denaturarea faptelor, dar cine are conştiinţă dreaptă, acela nu are de ce să se îndreptăţească. Cei ce nu iau aminte la sine trec cu vederea si această nepotrivire lăuntrică; cei trezvitori se descurcă într-un fel cu ea. O, de ar lua aminte cu bună credinţă vreunul dintre cei dintâi la această nepotrivire, de ar cerceta de unde vine şi cum s-o îndrepte! S-ar îndrepta mai apoi şi pe sine însuşi, ba şi de alţii s-ar îngriji să îi aducă de partea cea bună.

3 Potrivit traducerii ruse - n. tr

Sfântul Teofan Zăvorâtul / Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!