"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

marți, 23 aprilie 2024

23 aprilie - Lumina zilnică din Scripturi

 


 „Tu, Doamne, aprinzi  făclia  mea,  Dumnezeul

meu, tu luminează întunericul meu!”(Ps. 17, 30).

 

Arătând lucrările, rezumând binefacerile şi subliniind puterile rugăciunii, un mare povăţuitor în viaţa duhovnicească scria: Când e vie, rugăciunea mişcă inima prin Duhul Sfânt. Atunci are trei lucrări: 1. dă omului puterea prin care lucrează cele ce trebuie împlinite (poruncile, virtuţile, faptele bune), 2. dă omului învăţătura celor duhovniceşti şi 3. îndemnul la luptă   pentru   cele   ce   trebuie   împlinite,   mângâierea   şi mulţumirea pentru cele împlinite. Astfel aduce sub înrâurirea Duhului Sfânt puterea, învăţătura şi mângâierea.

Având atâta răsplătire, atâtea binefaceri şi atâtea roade, este lucru firesc şi dumnezeiesc să ne folosim neîncetat, ca de răsuflare, de puterea rugăciunii, iubiţi şi binecuvântaţi creştini. „Să se lipească numele lui Iisus, prin rugăciune, de răsuflarea ta şi de toată viaţa ta” - spune Isihie Sinaitul.

Să chemăm neîncetat pe Dumnezeu în rugăciune şi să-I strigăm cu evlavie: „Doamne, Dumnezeul meu! Luminează-mi ochii, ca să nu adorm somnul morţii!” (Ps. 12, 4). „Tu, Doamne, aprinzi făclia mea, Dumnezeul meu, Tu luminează întunericul meu (Ps. 17, 30).

Revarsă şi rodeşte în noi, Dumnezeule, darurile Sfântului Duh: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al puterii, duhul cunoştinţei, al bunei credinţe şi al temerii de Tine, Doamne, ca să ne curăţească sufletul de toată ura şi răutatea; de toate gândurile, ispitele, poftele şi patimile cele rele; de toate fărădelegile şi păcatele.

Luminează-ne, Doamne, inima şi ne întăreşte, prin Duhul tău cel Sfânt, în credinţă, în speranţă şi în iubire, în dreptate, bărbăţie, înţelepciune şi cumpătare; în îndelungă-răbdare şi înfrânarea poftelor, în pace şi în pocăinţă, în suferinţă şi în bucurie, în smerenie şi în iertare, în bunătate şi în blândeţe, în sănătate, în renunţarea la lume, la poftele şi la plăcerile vinovate.

Luminează-ne, Doamne, mintea şi ne întăreşte în gândurile cele curate, în cuvintele cele potrivite, în faptele cele bune, în poruncile cele evanghelice, în virtuţile, darurile şi sfaturile cele sfinte, care fac pe om după chipul şi asemănarea Ta - că lumina minţii aduce lumina vieţii.

Întăreşte-ne în sfinţenia Ta, Doamne, toată ziua, toată viaţa - să ne învăţăm dreptatea Ta..

preot Ilarion V. Felea - Spre Tabor, vol. III, Luminarea, edit. Crigarux, Piatra Neamţ, 2008

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!