Către cei ce urmează a fi luminaţi ( III )

 

21. Şi în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul-Născut, Care întru toate este asemănător şi egal cu Tatăl şi având neschimbată asemănare cu El, de o fiinţă [cu Tatăl] şi cunoscut în propriu-I ipostas, Care se naşte din El în chip negrăit şi este înaintea timpului, Făcătorul tuturor veacurilor, Care în vremurile din urmă, pentru mântuirea noastră, a luat chip de rob şi S-a făcut om şi a trăit împreună cu firea omenească 29 şi a fost răstignit şi a treia zi a înviat.

22. Căci voi trebuie să aveţi fixate în minte cu maximă acurateţe acestea, ca să nu fiţi pradă uşoară înşelăciunilor diavoleşti, ci, dacă adepţii lui Arie vor să vă pună piedici, să ştiţi cu exactitate că trebuie să vă protejaţi auzul de vorbele lor şi să le răspundeţi cu îndrăzneală, arătându-le că Fiul este asemenea 30 după fiinţă cu Tatăl. Căci El Însuşi este Cel Care a zis: „după cum Tatăl scoală morţii şi-i face vii, tot aşa şi Fiul îi face vii pe cei care vrea” (Ioan 5, 21); şi prin toate arată că are o putere egală cu Tatăl. Dacă din alt flanc Sabelie vrea să strice dogmele cele sănătoase, confundând ipostasurile, închide-ţi auzul şi faţă de acela, iubite, învăţându-l că una este fiinţa Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, trei însă ipostasurile. Căci nici Tatăl nu poate fi numit Fiu, nici Fiul Tată, nici Duhul Sfânt cu alt [nume] decât acesta, ci fiecare, rămânând în propriul ipostas, are o putere egală.

23. [Încă] şi aceasta trebuie să se fixeze în mintea voastră, că Duhul Sfânt este de aceeaşi vrednicie [cu Tatăl şi cu Fiul], după cum chiar Hristos a zis ucenicilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” (Matei 29, 19) 31 .

24. Ai văzut mărturisire desăvârşită? Ai văzut învăţătură neavând nici un echivoc? De acum încolo să nu te tulbure cineva introducând pe deasupra, în dogmele Bisericii, invenţiile propriilor gânduri şi vrând [astfel] să tulbure dogmele cele drepte şi sănătoase, ci fugi de însoţirea cu unii ca aceştia ca de otrăvurile vătămătoare. Căci aceştia sunt mai cumpliţi decât acelea. Fiindcă acelea provoacă doar vătămarea trupului, pe când aceştia ruinează însăşi mântuirea sufletului. De aceea se cuvine ca de la început să fugiţi de asemenea convorbiri cu ei şi mai ales, pe cât puteţi, dacă timpul îngăduie, fiind întăriţi cu mărturiile Scripturii ca şi cu nişte arme duhovniceşti, închideţi gura lor cea neruşinată.

25. Noi vrem ca voi să arătaţi o foarte mare rigoare 32 faţă de dogmele Bisericii şi să le aveţi bine fixate în mintea voastră. Dar, fiindcă cei ce arată o asemenea credinţă se cuvine să strălucească şi prin fapte, este necesar ca şi despre acest lucru să-i învăţăm pe cei ce se vor învrednici de împărătescul dar 33 , ca ei să aibă cunoştinţă că nu există un astfel de păcat, care să poată birui generozitatea Stăpânului. Ci şi dacă ar fi cineva desfrânat sau adulter sau muieratic, homosexual, prostituat, răpitor, lacom, beţiv, şi dacă ar fi idolatru, atât de mare este puterea darului şi iubirea de oameni a Stăpânului, încât El face să dispară toate acestea şi-l dezvăluie mai strălucit decât înseşi razele soarelui pe cel care arată doar o bună dispoziţie a voinţei.

26. Înţelegând covârşitorul dar al iubitorului de oameni Dumnezeu, să ne predispunem 34 deja şi spre lepădarea relelor şi spre lucrarea faptelor bune. Căci aceasta ne îndeamnă şi profetul [David], zicând: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps. 36, 27). Însuşi Hristos, vorbind către tot omul, a zis: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu şi învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 28-29).

27. Ai văzut bunătate prisositoare? Ai văzut mărinimia chemării? „Veniţi - zice - la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi”. Iubitoare de oameni este chemarea, negrăită bunătatea! „Veniţi la Mine toţi”, nu doar conducătorii, ci şi supuşii, nu numai bogaţii, ci şi săracii, nu doar cei liberi, ci şi sclavii, nu numai bărbaţii, ci şi femeile; şi bătrânii, nu doar tinerii, şi cei schilodiţi şi cu mădularele vătămate, nu numai cei sănătoşi la trup, toţi veniţi. Căci aşa sunt darurile Stăpânului, încât nu face vreo diferenţă între sclav şi liber, nici între bogat şi sărac, ci leapădă toată această deosebire. „Veniţi toţi - zice - cei osteniţi şi împovăraţi”. Şi pentru ce îi cheamă? În nici un caz ca să le ceară socoteală şi să-i ducă în faţa instanţei judecătoreşti. Dar pentru ce? Ca să-i odihnească de chinul lor şi să le ia povara cea apăsătoare. Căci ce poate fi cândva mai apăsător decât păcatul? Fiindcă acesta, şi dacă am fi de mii de ori nesimţitori şi am vrea să ne ascundem de oameni, ridică împotriva noastră conştiinţa ca pe un judecător nemitarnic; şi aceea, fără încetare, se răscoală [împotriva noastră], provocându-ne continuu dureri, torturându-ne precum un călău şi ştrangulându-ne cugetul prin arătarea mărimii păcatului. Aşadar, zice că „pe cei îngreuiaţi de acesta [de păcat] şi chinuiţi ca de o povară, pe aceştia îi voi odihni, dăruindu-le iertarea păcatelor, numai să vină la Mine”. Cine este atât de împietrit, cine este aşa de tare [la cerbice], încât să nu asculte de o asemenea chemare [plină] de iubire de oameni?

28. Vezi cum îi cheamă pe aceia care şi-au cheltuit [viaţa] în fărădelegi, pe cei ce sunt împovăraţi de păcate, pe cei care nici nu mai pot să ridice capul, pe cei plini de ruşine 35 şi fără de îndrăzneală?

29. Apoi, ca să ne înveţe felul odihnei, adaugă: „luaţi jugul Meu asupra voastră”. Veniţi sub jugul Meu! însă nu vă speriaţi când auziţi de jug. Căci nici nu vă răneşte gâtul, nici nu vă face să vă plecaţi capul, ci ne învaţă să cugetăm la cele de sus şi ne arată 36 adevărata filosofie. „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi”, „învăţaţi” înseamnă: plecaţi-vă auzul ca să puteţi învăţa de la Mine 37 . Căci nu voi cere de la voi ceva greu. Voi, robii, imitaţi-Mă pe Mine, Stăpânul; voi, care sunteţi pământ şi cenuşă, râvniţi [să fiţi] ca şi Plăsmuitorul vostru şi Făcătorul cerului şi al pământului, „învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”.

30. Ai văzut pogorământul Stăpânului? Ai văzut iubirea [Lui] de oameni cea sinceră? Nu a cerut de la noi ceva greu sau de nesuportat. Fiindcă nu a zis: învăţaţi-vă de la Mine că am făcut semne, că am înviat morţii, că am arătat minuni, [căci toate] acestea [atârnă] numai de puterea Lui. Dar ce? „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. Ai văzut cât este câştigul acestui jug, cât folos [aduce]? Cel ce a fost învrednicit să vină sub acest jug şi a putut să înveţe de la Stăpânul să fie blând şi smerit cu inima, va dobândi deplina odihnă a sufletului său. Acest lucru este începutul 38 mântuirii noastre. Cel ce a câştigat 39 această virtute poate, fiind încă în trup, să se ia la întrecere cu puterile netrupeşti şi nu [mai] are nici o părtăşie cu cele din viaţa aceasta.

*

27 „Buna cinstire de Dumnezeu” (dreapta credinţă, la nota 4) pentru a nu se repeta de două ori cuvântul credinţă.

28 Verbul grec şi conţine deopotrivă ideea instituirii (creaţiei) şi a menţinerii în interdependenţă, într-o strânsă unire.

29 Sintagma grecească poate avea două sensuri: 1). a parcurs toate etapele creşterii fireşti omului 2). a convieţuit împreună cu oamenii, întruparea le presupune pe amândouă.

30 Deşi o conştiinţă dogmatică rigidă (nu riguroasă! cum e cea despre care se vorbeşte în paragraful 25) ar putea fi scandalizată de o astfel de formulare semi-ariană (prezentă şi în paragraful 21), totuşi Sfântul Ioan nu este deloc semi-arian, căci imediat, mai jos, spune: „una este fiinţa Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Acest fapt ne arată că Părinţii - fiind oameni duhovniceşti - nu se legau de formule, ci de modul în care erau înţelese. Asupra exactităţii înţelegerii nu se permitea însă nici un compromis (după cum se va vedea în paragraful 24). Iar posibilitatea de a interpreta eronat o afirmaţie scripturistică, dogmatică etc. se diminuează pe măsură ce creştem în adevărata viaţă duhovnicească în Hristos, ale cărei semne sunt smerenia şi dragostea duhovnicească.

31 Faptul că azi mult prea mulţi oameni nu cunosc pe adevăratul Hristos este în primul rând vina noastră, a creştinilor, care, bătându-ne cu pumnul în piept că avem dreapta credinţă, nu o trăim la „standardul” pe care ni-l cere. Şi prin neglijenţa noastră se pierd mulţi. Dacă am trăi la măsura apostolică - şi acest lucru se prea poate în orice veac şi loc după cum ameninţător ne strigă Sfântul Simeon Noul Teolog - rezultatele ar fi altele. Cartea Bisericii de azi ar trebui să fie măcar primele opt-nouă capitole din Faptele Apostolilor. Credem că o cugetare adâncă a fiecărui cuvânt scris acolo şi apoi osteneala de a le plini ne-ar putea urni din letargia în care zăcem.

32 Până în cele mai mici amănunte.

33 De darul botezului.

34 Înseamnă a ne îndemna mai întâi cu o bună dispoziţie spre ceva şi a sta cu faţa spre acel lucru, a tinde către el.

35 Pleacă de la o rădăcină care la început avea sensul de urâţenie, hidoşenie. Astfel, socotim că ruşinea aceasta are şi o tentă ontologică, de deformare a firii prin păcat, şi nu doar morală, juridică. Până aici textul, atunci când vorbeşte de ruşine, utilizează cuvinte derivate de la aceeaşi rădăcină.

36 Originalul grecesc este mai complet: ne educă pe măsură ce creştem.

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - CATEHEZE BAPTISMALE
Traducere din limba greacă veche PR. MARCEL HANCHES
Editura Oastea Domnului - Sibiu