Pentru avva Antonie ( II )

 11. Zis-a iarăşi: cel ce şade în pustie şi se linişteşte, de trei războaie este slobod: De auzire, de grăire şi de vedere; şi numai către unul are a lupta, către al curviei.7 (7 În alte manuscrise: al trîndăviei.)

12. Oarecare fraţi s-au dus la avva antonie ca să-i vestească lui nălucirile care le vedeau, şi să se înveţe de la dînsul de sînt adevărate, sau de la draci. Şi aveau ei un măgar, şi a murit pe cale. Deci după ce au venit la bătrînul, apucînd el mai-nainte, le-a zis lor: cum a murit măgarul pe cale? au zis lui: De unde ştii, avvo? iar el le-a zis lor: Dracii mi-au arătat. Şi ei au zis lui: noi pentru aceasta am venit să te întrebăm, că vedem năluciri, şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm? Şi i-a încredinţat pe ei bătrînul, din pilda măgarului, că de la draci sînt.

13. Era cineva care vîna prin pustie dobitoace sălbatice, şi a văzut pe avva antonie glumind cu fraţii, şi s-a smintit. iară bătrînul, vrînd să-l încredinţeze pe el că trebuie cîte puţin să se pogoare fraţilor, îi zice lui: Pune săgeata în arcul tău, şi întinde. Şi a făcut aşa. Zice lui: Întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi zice: Întinde. Zice lui vînătorul: De îl voi întinde peste măsură, se frînge arcul. Zice lui bătrînul: aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie cîte puţin a ne pogorî fraţilor. acestea auzind vînătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrînul, s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor.

14. A auzit avva antonie pentru un călugăr mai tînăr, care a făcut pe cale un semn ca acesta, adică văzînd el pe oarecare bătrîni călătorind şi slăbind pe cale, a poruncit unor măgari sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrîni pînă cînd au ajuns la antonie. Deci bătrînii au vestit acestea lui avva antonie. Şi zice lor: Mi se pare că acest călugăr este o corabie plină de bunătăţi, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după oarecare vreme începe deodată avva antonie să plîngă şi să-şi smulgă perii şi să se tînguiască. Îi zic lui ucenicii: De ce plîngi, avvo? iară bătrînul a zis: Mare stîlp al Bisericii a căzut acum. Şi zicea pentru călugărul cel mai tînăr. ci mergeţi, zice, pînă la el, şi vedeţi ceea ce s-a făcut. Deci se duc ucenicii, şi îl află pe călugăr şezînd pe rogojină şi plîngînd păcatul pe care îl făcuse. iar el, văzînd pe ucenicii bătrînului, le zice: Spuneţi bătrînului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile, şi nădăjduiesc că voi da răspuns (adică mă voi pocăi). Şi în cinci zile a murit.

15. Un călugăr a fost lăudat de fraţi către avva antonie. iar el, cînd a mers la dînsul, l-a ispitit de suferă necinste; şi aflîndu-l că nu suferă, i-a zis lui: eşti asemenea cu un oraş care dinainte este împodobit, iar dinapoi se jefuieşte de tîlhari.

16. Un frate a zis lui avva antonie: roagă-te pentru mine! Zice lui bătrînul: nici eu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă nu te vei sili tu însuţi şi nu te vei ruga lui Dumnezeu.

17. Au mers odată nişte bătrîni la avva antonie, şi era avva iosif cu dînşii. Şi vrînd bătrînul să îi cerce pe ei, a pus înainte un cuvînt din Scriptură, şi a început de la cei mai mici a întreba ce este cuvîntul acesta, şi fiecare zicea după puterea sa. iar bătrînul zicea fiecăruia: Încă nu ai aflat. Mai pe urmă de toţi îi zice lui avva iosif: tu cum zici că este cuvîntul acesta? răspunde: nu ştiu. Deci zice avva antonie: cu adevărat, avva iosif a aflat calea, căci a zis: nu ştiu.

18. Oarecare fraţi s-au dus de la Schit la avva antonie, şi intrînd într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrîn care şi el voia să meargă acolo. Dar nu-l cunoşteau fraţii, şi şezînd în corabie, grăiau cuvinte ale Părinţilor şi din Scriptură, şi iarăşi pentru lucrul mîinilor lor. iar bătrînul pururea tăcea. Şi venind ei la vad, s-a aflat că şi bătrînul merge la avva antonie. Şi după ce au venit la el, le zice lor: Bună tovărăşie aţi aflat pe bătrînul acesta.

Mat. 5:39

Efes. 5:18

a zis şi bătrînului: Buni fraţi ai aflat cu tine, avvo. Zice bătrînul: Buni sînt, cu adevărat, dar ograda lor nu are uşă, şi cel ce voieşte, intră în grajd şi dezleagă asinul. iar aceasta zicea, căci cele care le vin în gura lor le grăiesc.

19. S-au dus oarecare fraţi la avva antonie şi îi zic lui: Spune-ne nouă cuvînt, cum să ne mîntuim? Zice lor bătrînul: aţi auzit Scriptu ra? Bine vă este vouă. iar ei au zis: Voim să auzim şi de la tine, părinte. Şi a zis lor bătrînul: Zice Evanghelia: De te va lovi cineva peste faţa cea dreaptă a obrazului, întoarce-i lui şi pe cealaltă. Îi zic lui: nu putem face aceasta.

Zice lor bătrînul: De nu puteţi întoarce şi pe cealaltă, măcar pe acea una s-o suferiţi. Zic lui: nici aceasta nu putem. Zis-a bătrînul: Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul aceleia ce aţi luat. Şi au zis ei: nici aceasta nu putem. Deci zice bătrînul ucenicului lui: Fă-le puţină fiertură, că sînt neputincioşi. Dacă aceasta nu puteţi, şi aceea nu voiţi, ce să vă fac? De rugăciuni este trebuinţă.

20. Un frate, după ce s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săracilor, ţinînd puţine pentru sine, a mers la avva antonie. Şi de aceasta înştiinţîndu-se bătrînul, a zis lui: De voieşti să te faci călugăr, mergi în satul acela şi cumpără carne, şi pune-o împrejurul trupului tău gol, şi aşa vino aici. Şi făcînd fratele aşa, cîinii şi păsările rupeau trupul lui. Şi venind el la bătrînul, îl întreba de a făcut cum l-a sfătuit. iar acela arătîndu-i trupul rupt, zice Sfîntul antonie: cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, aşa se rup fiind luptaţi de draci.

din Pateric Egyptean
Tipărit cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
editura Cartea Ortodoxă Bucureşti

Avva Antonie cel Mare, prăznuit de Biserică la 17 Ianuarie, s-a născut în Egypt la anul 251, într-o familie de ţărani Creştini. Pe la anul 269, auzind la Liturghie Evanghelia care spune: De voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie (Mat 19:21), s-a dăruit unei vieţi de nevoinţă sub ascultarea unui bătrîn, aproape de satul natal. La anul 285 a plecat în pustie, iar vestea vieţuirii sale îngereşti a început să atragă în pustie primii ucenici. Aceştia înmulţindu-se, pe la 306 a părăsit viaţa singuratică pentru a le fi părinte duhovnicesc în muntele cel „din afară”, numit Pispir în Lavsaicon (21). S-a coborît la Alexandria în vremea ultimei mari persecuţii împotriva Creştinilor (311), şi mai apoi pentru a-l sprijini pe ucenicul său, Sfîntul Athanasie cel Mare, în lupta sa împotriva ereziilor (338). A murit la vîrsta de 105 ani (356) în „muntele cel din lăuntru”, unde s-a mutat în anul 313 şi unde este astăzi mănăstirea sa.