31. Odată avva antonie a primit scrisori de la împăratul constantie, ca să meargă la constantinopol; şi socotea ce să facă. Deci zice către avva Pavel, ucenicul său: Oare trebuie să merg? Şi îi zice lui: De vei merge, antonie te vei zice; iar de nu vei merge, avva antonie.
32. Zis-a avva antonie: eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc pe el. că dragostea scoate afară pe frică.
33. Acelaşi a zis: totdeauna înaintea ochilor să ai frica lui Dumnezeu.
Să-ţi aduci aminte de cel ce omoară şi face viu. Să urîţi lumea şi cele ce sînt într-însa. Să urîţi toată odihna trupească. Să vă lepădaţi de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. aduceţi-vă aminte ce v-aţi făgăduit lui Dumnezeu: căci aceasta cere de la voi în ziua Judecăţii: Să flămînziţi, să însetaţi, să umblaţi goi, să privegheaţi, să vă tînguiţi, să plîngeţi, să suspinaţi cu inima voastră, să vă cercaţi de sînteţi vrednici de Dumnezeu, să defăimaţi trupul, ca să vă mîntuiţi sufletele voastre.
34. A mers oarecînd avva antonie la avva amun în Muntele nitriei, şi după ce au vorbit unul cu altul, zice către el avva amun: Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii, şi voiesc unii dintr-înşii să zidească chilii departe, ca să se liniştească, cît porunceşti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici? iar el a zis: Să gustăm la ceasul al nouălea, şi să ieşim să mergem prin pustie, şi să socotim locul. iar după ce s-au dus prin pustie pînă a venit să apună soarele, zice către el avva antonie: Să facem rugăciune şi să punem aici cruce, ca aici să zidească cei ce vor voi să zidească. ca şi cei de acolo, cînd vor veni la aceştia, după ce vor gusta mica lor bucăţică de pîine la ceasul al nouălea, aşa să vie; şi cei ce se duc de aici, aceeaşi făcînd, să rămînă fără de tulburare cînd merg unii la alţii. Şi este depărtarea douăsprezece semne.9
(9 În imperiul roman fiecare milă era însemnată cu o piatră, o mică coloană de piatră, numită „semn”. O milă romană avea 1,48 km, deci depărtarea celor 12 semne însemna aproape 18 km. Vezi şi harta, p. 507 (n. Ed.). )
Deut. 32:7
35. Zis-a avva antonie: cel ce bate bucata de fier, întîi socoteşte cu mintea ce va să facă: seceră, cuţit sau topor? aşa şi noi trebuie să socotim care faptă bună lucrăm, ca să nu ne ostenim în deşert.
36. Zis-a iarăşi că: Supunerea cu înfrînare supune fiare.
37. Zis-a iarăşi: Ştiu călugări care după multe osteneli au căzut, şi întru ieşire din minţi au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor, şi amăgindu-se, nu au înţeles porunca celui ce a zis: Întreabă pe părintele tău, şi va vesti ţie.
38. Zis-a iarăşi: De este cu putinţă, cîţi paşi pune călugărul, sau cîte picături bea în chilia sa, trebuie cu îndrăzneală să vestească bătrînilor, nu cumva să greşească întru dînsele. [că un frate a aflat loc în pustie depărtat şi liniştit şi îl ruga pe părintele său zicînd: Dă-mi voie să locuiesc într-însul şi nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre rugile tale că am să sporesc foarte. Şi nu l-a lăsat pe el stareţul său, zicînd: Ştiu cu adevărat că mult ai să sporeşti, însă pentru că nu ai tu bătrîn, îndrăzneşti spre lucrul tău că place lui Dumnezeu; şi fiindcă îndrăzneşti tu că într-adevăr lucru al călugărului faci, leapădă sporirea şi socoteala ta.]10 ( 10 Completare din manuscrisul a (guy, Recherches, p. 19) (n. Ed.).
39. Zisu-ne-a nouă11 Sfîntul antonie în învăţătura sa, pentru folos, că: un an am săvîrşit rugîndu-mă lui Dumnezeu să-mi descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. iar într-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicîndu-mi: antonie, scoală şi vino! Şi ştiind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieşit, şi uitîndu-mă, am văzut pe oarecare ca pe un uriaş, lung, negru, şi urît şi înfricoşat stînd, şi ajungînd pînă la nori, avînd mîinile întinse în văzduh, sub care era un iezer ca o mare; şi am văzut suflete zburînd ca nişte păsări zburătoare; şi cîte treceau de mîinile lungului aceluia, se mîntuiau, şi trecînd de acolo mergeau cealaltă cale fără de grijă; iar cîte erau lovite de mîinile lui, se opreau şi cădeau în iezerul cel de foc. Şi pentru cei ce zburau, scrîşnea cu dinţii; iar pentru cei ce cădeau jos se bucura. Şi a fost glas către mine, zicîndu-mi: Înţelege ceea ce vezi! aceştia pe care îi vezi că zboară în sus sînt sufletele drepţilor, care nu s-au supus lungului aceluia, şi merg în rai; iar cel lung ce stă este vrăjmaşul, şi apucînd pe cei vinovaţi îi opreşte şi nu-i lasă să treacă, surpîndu-i în iad, căci au urmat voii lui şi au fost stăpîniţi de ţinerea de minte a răului.
(11 Acest Cap. este adăugat din mss. slavone ale Patericului; nu există în textul ellinesc, şi pentru că el este al doilea din toate Patericele manuscrise existente în limba română înainte de 1828, de aceea şi în ediţia 1828 (şi de la aceea în majoritatea celor de pînă azi) a fost aşezat ca doua spusă a avvei antonie (n. Ed.).
Lc. 4:23
40. Zis-a avva antonie12: Părinţii cei de demult, cînd mergeau în pustie, întîi se vindecau pe sine-şi, şi făcîndu-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. iară noi ieşind din lume, mai-nainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii; şi întorcîndu-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decît cele dintîi, şi auzim de la Domnul zicînd: Doctore, vindecă-te mai întîi pe sine-ţi.
(12 Şi acest Cap. este adăugat din mss. slavone ale Patericului; nu există în textul ellinesc (n. Ed.).)
din Pateric Egyptean
Tipărit cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
editura Cartea Ortodoxă Bucureşti
Avva Antonie cel Mare, prăznuit de Biserică la 17 Ianuarie, s-a născut în Egypt la anul 251, într-o familie de ţărani Creştini. Pe la anul 269, auzind la Liturghie Evanghelia care spune: De voieşti să fii desăvîrşit, du-te, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor, apoi vino de-Mi urmează Mie (Mat 19:21), s-a dăruit unei vieţi de nevoinţă sub ascultarea unui bătrîn, aproape de satul natal. La anul 285 a plecat în pustie, iar vestea vieţuirii sale îngereşti a început să atragă în pustie primii ucenici. Aceştia înmulţindu-se, pe la 306 a părăsit viaţa singuratică pentru a le fi părinte duhovnicesc în muntele cel „din afară”, numit Pispir în Lavsaicon (21). S-a coborît la Alexandria în vremea ultimei mari persecuţii împotriva Creştinilor (311), şi mai apoi pentru a-l sprijini pe ucenicul său, Sfîntul Athanasie cel Mare, în lupta sa împotriva ereziilor (338). A murit la vîrsta de 105 ani (356) în „muntele cel din lăuntru”, unde s-a mutat în anul 313 şi unde este astăzi mănăstirea sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!