Către cei ce urmează a fi luminaţi ( II )

 11. Ai văzut bunătatea Stăpânului? Prin urmare, nu în zadar şi pe degeaba, când am început acest cuvânt, am numit cele ce se întâmplă [acum] nuntă duhovnicească. Căci şi în cazul nunţii sensibile, nu se poate în alt mod ca o tânără să se unească cu bărbatul, dacă nu uită de părinţi şi de doică şi nu-şi mută cu totul voia 13 ei spre mirele cu care urmează să se însoţească. De aceea şi fericitul Pavel, aplecându-se cu stăruinţă asupra acestui cuvânt, a numit faptul taină. Căci zice: „pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Efeseni 5, 31); şi după ce a primit în minte puterea acestui fapt 14 , uimindu-se, a strigat zicând: „taina aceasta mare este” (Efeseni 5, 32) 15 .

12. Şi, într-adevăr, este mare! Căci ce cuget omenesc poate să priceapă firea acestui lucru? Şi cum nu s-ar uimi cineva, dacă ia aminte la faptul că o copilă hrănită [până atunci] cu lapte şi crescută în iatac, care a avut parte de atâta grijă din partea părinţilor până a crescut, când vine ceasul nunţii, deodată, într-o singură clipită, uită şi de durerile mamei şi de orice altă grijă, uită de obiceiurile [familiei] şi de legătura dragostei, şi simplu spus [uită] de toate,

13. Acest lucru văzându-l mai dinainte cu ochi profetici întâiul zidit 17 a spus: „aceasta se va numi femeie fiindcă din bărbatul ei a fost luată. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia lui şi vor fi cei doi un singur trup” (Fac. 2, 23-24). Acelaşi lucru l-ar putea spune cineva şi despre bărbat, fiindcă şi acela, uitând de cei ce l-au născut şi de casa părintească, se uneşte şi se lipeşte pe sine de cea care s-a legat de el. Şi ca să ne arate nouă dumnezeiasca Scriptură tăria şi intimitatea 18 legăturii, nu a zis „se va uni cu femeia”, ci „se va lipi de femeia lui”. Ba nici aceasta nu a fost suficient, ci a adăugat „şi vor fi cei doi un singur trup”. De aceea şi Hristos, aducând această mărturie, a zis: „încât nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Matei 19, 6). Atât de mare este unirea şi legătura, zice [Hristos], încât cei doi sunt un singur trup. Spune-mi, ce gând omenesc poate să cerceteze acest lucru, ce minte [dianoia] poate să-l tâlcuiască? Nu bine a zis acest fericit dascăl al lumii că este taină? Şi nu a zis pur şi simplu că este „taină”, ci „taina aceasta mare este”.

14. Dacă între lucrurile sensibile, [nunta] este taină şi încă mare taină”, ce ar putea spune cineva despre vrednicia acestei nunţi duhovniceşti 19 ? Dar să vedem mai departe, în amănunţime, cum cele ce se întâmplă aici - dat fiind că ele sunt duhovniceşti - se săvârşesc în chip contrar celor sensibile. Pentru că în cazul nunţii sensibile, nimeni nu ar primi ca să-i fie adusă de soţie o oarecare, dacă nu s-ar interesa mai întâi de frumuseţea ei, de gingăşia trupului şi nu numai de acestea, ci mai întâi de bogăţia averii.

15. Aici însă nu este nimic de felul acesta. De ce? Fiindcă duhovniceşti sunt cele ce se săvârşesc, şi Mirele nostru, mişcat de iubirea de oameni, aleargă după mântuirea sufletelor noastre. Căci şi dacă n-ar fi cineva chipeş, şi dacă ar arăta respingător, şi dacă s-ar chinui în cea mai neagră sărăcie, dacă ar fi de origine umilă, sau sclav, sau urgisit, şi dacă ar avea o infirmitate a trupului şi ar duce povară de păcate, [Mirele] nimic nu-i cercetează cu deamănuntul, nici nu-L interesează ceva, nici nu-i cere socoteală [pentru ceva dintre ele]. Deoarece în dar sunt şi cinstea şi harul Stăpânului şi numai una cere de la noi: să uităm ceea ce a trecut şi să arătăm o bună dispoziţie a voinţei 20 după aceea.

16. Ai văzut harul covârşitor? Ai văzut cu ce Mire se însoţesc cei ce se încred în chemare? Dar să privim, dacă vrei, şi celelalte legate de această nuntă duhovnicească. Căci după cum la nunţile sensibile se încheie contracte [referitoare la zestre] şi se dau daruri - acestea din partea bărbatului, iar din partea celei cu care se va căsători, zestrea - în acelaşi chip şi aici, se obişnuieşte să se facă ceva de acest fel. Căci trebuie ca de la cele trupeşti mintea să fie condusă spre cele dumnezeieşti şi duhovniceşti. Care sunt aici contractele referitoare la zestre? Ce altceva decât supunerea şi legămintele care urmează a fi împlinite

17. Ai văzut măreţia darurilor? Ai văzut covârşitoarea şi negrăita iubire? „După cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru Ea”. Acest lucru n-ar accepta nimeni să-l facă: să-şi verse sângele pentru cea cu care urmează să se căsătorească. Dar Stăpânul Cel iubitor de oameni, urmând fireştii Lui bunătăţi 21 , a acceptat acest lucru mare şi uimitor, din pricina grijii [iubitoare] faţă de Ea: ca prin propriul sânge să o sfinţească, încât, după ce a curăţit-o prin baia botezului, să Şi-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită. De aceea Şi-a vărsat sângele şi a răbdat crucea, ca şi nouă prin ea, să ne dăruiască sfinţirea şi să ne curăţească pe noi prin baia naşterii din nou, şi pe cei care mai înainte erau lipsiţi de cinste şi nu puteau să aibă nici o îndrăzneală 22 şi i-a înfăţişat Sieşi slăviţi, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel.

18. Vezi cum prin faptul că a zis „O curăţă şi Şi-o înfăţişează Sieşi Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură” ne arată necurăţia în care se afla mai înainte? Luând [bine] aminte la toate acestea, voi, noi recruţi ai lui Hristos, să nu priviţi la mărimea relelor voastre, nici să nu vă gândiţi la nenumăratele [voastre] păcate de dinainte. Ba chiar mai mult: socotindu-le pe acestea în amănunt, nici aşa să nu vă îndoiţi, ci cunoscând mărinimia Stăpânului, covârşirea harului, mărimea darului, [toţi] câţi aţi fost învredniciţi aici să fiţi înscrişi în cetatea Lui, apropiaţi-vă cu întreaga bună dispoziţie a voinţei şi, renunţând 23 la toate cele făcute înainte, arătaţi noua voastră stare printr-o întoarcere totală a minţii 24 .

19. Şi fiindcă ştiţi bine în ce fel de stare eraţi şi cum S-a apropiat Stăpânul, necerându-vă vreun preţ de răscumpărare pentru greşeli, nici cercetându-vă păcatele, aduceţi şi voi cele ale voastre 25 şi confirmaţi nu numai cu limba mărturisirea Lui, ci şi cu mintea 26 , „căci cu inima” - zice - „se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10, 10). Fiindcă trebuie ca şi mintea să fie întărită cu statornicie în dreapta credinţă, iar limba să vestească prin mărturisire [credinţa] neclintită a minţii.

20. Şi fiindcă temelia bunei cinstiri de Dumnezeu 27 este credinţa, hai să vorbim puţin despre aceasta, ca să punem o temelie de neclintit, şi aşa, mai departe, să facem întreaga construcţie în siguranţă. Se cuvine, aşadar, ca acei care s-au înscris în această oaste duhovnicească să creadă în Dumnezeul tuturor, Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, cauza a toate, negrăit şi de necuprins cu mintea, Care nu poate fi tâlcuit nici cu cuvântul, nici cu mintea, şi a alcătuit 28 toate cu iubire de oameni şi bunătate.

*

13 Înseamnă voinţa care a făcut o alegere integrală. Nu şi-a asumat doar o parte, ci totul, fără a lăsa cel mai mic rest.

14 Deşi se poate traduce „înţelegând semnificaţia actului” (sau, în varianta editorului francez, „luând în considerare măreţia a ceea ce s-a săvârşit”) am preferat varianta mai sus oferită.

15 Ultima parte a paragrafului 11 arată modul de abordare al cuvântului lui Dumnezeu şi procesul ce are loc când căutăm cu ardoare şi sinceritate să înţelegem Scriptura: a) fixarea cu stăruinţă asupra pasajului citit; b) primirea în minte a puterii ce se găseşte în el; c) uimirea = o lovitură ce te face să ieşi din tine, provocată de adevărata lui înţelegere; d) exprimarea acestei uimiri în folosul altora. iar toată voinţa ei o întoarce către acela pe care nu l-a mai văzut

16 niciodată până în acea seară? Şi atât de mare este întorsătura lucrurilor, încât acela se face pentru ea toate, şi îl socoate tată şi mamă şi mire şi oricâte ar mai spune cineva. [Ba mai mult], nici nu-şi mai aminteşte de cei care au crescut-o atâţia ani. Şi atât [de puternică] devine legătura lor, încât nu mai sunt doi, ci un [singur trup]. 16 Are şi înţelesul de a contempla, a privi cu uimire şi atenţie, a observa. Mireasa îl va fi putut vedea ocazional pe mire, fără însă a avea posibilitatea unei cunoaşteri mai profunde, mai intime.

17 Adam. Sfântul Ioan consideră şi în alt loc (în Omiliile la Facere) că acest fapt Adam l-a rostit profetic, pentru timpurile viitoare, de vreme ce, în acel moment, nu exista tată sau mamă.

18 Arată şi minuţiozitatea unui lucru, fineţea lui, tăria lui. Acrivia unei acţiuni se arată în executarea etapelor sau subacţiunilor sale fără nici o abatere de la scop sau metoda folosită. Este maxima adâncime.

19 Botezul este văzut ca nuntă. Euharistia este văzută ca nuntă (a se vedea nota 5 din cateheza a II-a sau paragraful 24 din cateheza a VI-a). Iar nunta este de fapt o legătură tainică şi de neînţeles (după cum se spune în paragraful anterior) între două persoane, care are la bază jertfelnicia şi dăruirea reciprocă. Legătura lui Hristos cu Biserica este nupţială.

20 „Buna dispoziţie a voinţei”. faţă de Mire?! Şi care sunt darurile pe care le aduce Mirele înaintea nunţii? Ascultă pe fericitul Pavel, care ne arată aceasta şi ne spune astfel: „bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru Ea, ca să o sfinţească, curăţind-o prin baia apei în cuvânt, ca să şi-o înfăţişeze Sieşi Biserică slăvită, neavând pată ori zbârcitură sau altceva de acest fel” (Efeseni 5, 25-27).

21 Textual: „imitând fireasca Lui bunătate”. Nota editorului francez aduce o foarte bună precizare: aici nu este vorba de nestorianism, în sensul că omul din Hristos imită bunătatea divinităţii Sale, ci Dumnezeu în orice lucrare a Proniei Sale (bunătatea ca lucrare) imită bunătatea Sa fiinţială.

22 Desemnează îndrăzneala pe care o avea omul faţă de Dumnezeu înainte de cădere (şi cea redobândită după botez): „[Adam] a căzut din îndrăzneala [pe care o avea], din pricina neascultării şi au fost ştirbite [drepturile sale] de stăpân ce le-a avut dintru început. Căci [atunci] toate îi erau supuse omului” (Omilii la Facere, P. G. 53, 79).

23 Este participiul plural al unui verb din care s-a format substantivul apostasia (în româneşte a dat «apostazie»). Unirea cu Hristos presupune apostazia de diavol, iar apostazia de la Hristos implică legătura cu demonul, întreaga luptă se dă la nivelul minţii (legată de voinţa personală ) şi rezultatul final este captarea întregii minţi (deci a persoanei) în favoarea uneia sau alteia dintre părţi. Lupta demonului de a abate mintea mucenicilor de la Hristos este descrisă în cateheza a VII-a. Aici însă Sfântul Ioan ne atrage atenţia că nu putem fi ai lui Hristos, decât dacă ne-am luat mintea de la orice ar avea legătură şi părtăşie cu demonul. Acesta este şi sensul adevărat al lepădărilor din a doua cateheză.

24 Alegerea făcută se repercutează asupra întregii fiinţe umane prin consecinţele pe care le aduce şi care nu mai pot fi evitate, o dată alegerea făcută. Mintea este pusă acum în slujba lui Hristos.

25 Editorul francez observă că expresia (a aduce cele ale sale) desemnează la Sfântul Ioan partea ce o aduce omul în colaborarea lui cu Dumnezeu, la iniţiativa divină.

26 Credinţa necesită şi o exprimare adecvată prin concepte dogmatice, şi contează foarte mult exprimarea clară şi neechivocă, atât cât este posibil limbajului omenesc, a revelaţiei divine. Dar folos real pentru mântuire aduce doar dacă prin ea, ne schimbăm mintea şi aceste dogme se „întrupează” în modul nostru de vieţuire.

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - CATEHEZE BAPTISMALE

Traducere din limba greacă veche PR. MARCEL HANCHES

Editura Oastea Domnului - Sibiu