Lupta împotriva patimii slavei deşarte

 

CUVIOSUL NILSORSKI

Răspunsuri din scrierile Cuviosului Nil la întrebări care privesc lupta împotriva patimii slavei deşarte

Cum ne povăţuieşte Cuviosul Nil să ne ferim de duhul slavei deşarte?

El spune: „De multă luare-aminte avem nevoie împotriva acestui duh, fiindcă el se furişează în planurile şi în faptele noastre foarte pe ascuns, cu toată şiretenia, tăindu-ne calea spre sporirea adevărată şi străduindu-se să strâmbe şi să strice lucrarea noas¬tră în aşa fel încât ea să nu fie pentru Dumnezeu, ci din slavă deşartă şi din dorinţa de a plăcea oamenilor. De aceea, trebuie să ne cercetăm cu de-amănuntul pe noi înşine în toată vremea şi să cercetăm, de asemenea, îndeletnicirile noastre cele dinafară şi cele gândite, ca să vedem dacă le săvârşim pentru Dumnezeu sau pentru folosul sufletului. Se cuvine să fugim în tot chipul de laudele omeneşti şi, ţinând minte cele spuse de Sfântul David: Dumnezeu a risipit oasele celor care plac oamenilor (Ps.52, 7), să tăiem orice gând linguşitor, care ne insuflă să facem ceva pentru a plăcea oamenilor. Aşadar, să îndreptăm neabătut tot ce facem spre a plăcea lui Dumnezeu.

Dacă cineva, deşi îşi dă toată silinţa, este biruit câteodată, împotriva voii sale, de gândul slavei deşarte, ce are de făcut?

Să mărturisească gândul său rugându-se Domnului şi să-l prefacă în cel dimpotrivă, smerindu-se şi defăimându-se pe sine însuşi: Cunoscătorul inimilor, înaintea Căruia este descoperit sufletul nostru şi este descoperită orice mişcare ce se petrece în el, ne va ierta şi nu ne va socoti acest păcat.

Cum să biruim gândurile slavei deşarte?

Dacă simţim vreodată imboldul de a ne slăvi în deşert cu ceva, să ne amintim lacrimile noastre, dacă le avem, şi starea cu evlavie înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Dacă n-avem nici lacrimi, nici starea aceasta, să ne închipuim ieşirea noastră din această lume, şi neruşinata slavă deşartă va fi izgonită astfel. Dacă se va cuibări în noi şi după aceea, să ne temem cel puţin de ruşinea care urmează celui ce se slăveşte în deşert, fiindcă zice Sfântul Ioan Scărarul: „Cel ce se înal¬ţă nu va scăpa de înjosire încă de aici, înainte de veacul ce va să fie."

Ce măsură de prevedere trebuie să luăm atunci când ne laudă cineva?

Când va începe cineva să ne laude şi prin lauda sa, cu ajutorul vrăjmaşului nevăzut şi al propriei noastre inimi orbite, va da naştere în noi gândului că suntem vrednici de cinstire şi înălţare şi că merităm locuri înalte, îndată să ne amintim mulţimea şi greutatea păcatelor noastre ori să ni-l închipuim în mintea noastră pe unul dintre ele, care este mai urâcios, şi să ne spunem în sinea noastră: „Judecă singur: cei care fac aşa sunt, oare, vrednici de laudă şi cinstire?" Şi atunci vom vedea deodată că nu merităm nici un fel de laudă din partea nimănui, iar gându¬rile insuflate de draci vor fi izgonite şi nu o să ne mai tulbure.

Dacă cineva nu are, din mila lui Dumnezeu, păcate grele, cum să se smerească atunci când simte momelile duhului slavei deşarte?

Dacă nu ai păcate mari şi ruşinoase, gândeşte-te cât de largă, desăvârşită şi multcuprinzătoare este orice poruncă a Domnului, şi atunci vei vedea că toată nevoinţa ta e ca o picătură faţă de mare. Astfel trezvindu-ne şi filosofând, vom scăpa de cursele slavei deşarte, dar dacă nu ne vom păzi, ci ne vom lăsa pradă cu nepăsare gândurilor de slavă deşartă, acestea, prinzând rădăcini, vor odrăsli în noi dispreţ şi trufie, care sunt începutul şi sfârşitul a toată răutatea.

SFINŢII PĂRINŢI DESPRE SLAVA DEŞARTĂ
Sfinţii Părinţi
Antologare şi traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas
EDITURA DE SUFLET Bucureşti