În copilărie iubeam lumea şi frumuseţea ei. Iubeam pomii şi grădinile înverzite, iubeam câmpiile şi toată
lumea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea
alcătuită. îmi plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd trecând în înălţimile
azurii. Dar de când am cunoscut pe Domnul meu şi El a robit sufletul meu, totul
s-a schimbat în sufletul meu şi nu mai vreau să privesc la această lume, căci
sufletul meu este neîncetat atras spre acea lume în care trăieşte Domnul. Ca o pasăre în colivie
aşa se chinuie sufletul meu pe pământ. Aşa cum pasărea doreşte să zboare din colivia ei strâmtă spre tufişurile dese, aşa
este aprins şi sufletul meu de dorinţa de a vedea din nou pe Domnul, căci El a atras sufletul meu şi acesta tânjeşte
după El şi strigă:
Unde eşti Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat, n-aş fi putut să
Te caut astfel. Dar Tu însuţi m-ai găsit pe
mine, păcătosul, şi mi-ai dat să cunosc iubirea Ta. Tu mi-ai dat să văd
că iubirea Ta pentru noi Te-a dus pe cruce şi că ai murit pentru noi în chinuri. Tu mi-ai dat să cunosc că iubirea Ta Te-a
pogorât din cer pe pământ şi până la
iad, ca noi să vedem slava Ta.
Tu Te-ai îndurat de mine şi mi-ai arătat Faţa Ta şi acum sufletul meu e atras de Tine, Doamne, şi
în nimic nu-şi găseşte odihnă, nici ziua nici noaptea, şi plânge
ca un copil ce şi-a pierdut mama.
Dar şi
copilul îşi uită mama, şi mama îşi uită copilul când Te văd pe Tine. Văzându-Te
pe Tine, sufletul uită lumea întreagă. Aşa este atras sufletul meu spre Tine şi
tânjeşte după Tine şi nu mai vrea să vadă
frumuseţea acestei lumi.
Când sufletul cunoaşte în Duhul Sfânt pe Maica Domnului, când în Duhul Sfânt el se face rudenie cu
apostolii, prorocii, sfinţiţii ierarhi,
cuvioşii şi cu toţi sfinţii şi drepţii, atunci el este atras nestăvilit
în această altă lume şi nu se poate opri, ci tânjeşte, se chinuie, plânge şi nu
se poate smulge din rugăciune, şi chiar dacă trupul e neputincios şi vrea să se
întindă pe pat, chiar şi atunci când este întins pe el, sufletul lui se avântă spre Domnul şi în împărăţia sfinţilor.
Bătrâneţea a venit, trupul a slăbit şi vrea să se întindă pe pat, dar duhul nu stă întins - el se avântă
spre Dumnezeu, Tatăl său, rudenia lui cerească. El ne-a făcut rudenii ale
Sale prin Preacuratul Lui Trup şi Sânge şi prin Duhul Sfânt; ne-a dat să
cunoaştem ce anume e viaţa veşnică, în
parte ştim: Duhul Sfânt e viaţa veşnică. Sufletul trăieşte în iubirea
lui Dumnezeu, în smerenia şi blândeţea Duhului Sfânt. Dar Duhului Sfânt trebuie
să-I dăm un loc mai mare în sufletul
nostru, ca El să fie viu întru el şi sufletul să-L simtă pipăit.
Cine rămâne
pe pământ prin Duhul Sfânt în iubirea lui Dumnezeu,
acela va fi şi sus împreună cu Domnul, căci iubirea nu poate să piară.
Dar să nu ne amăgim în gânduri deştepte, să
ne smerim pe noi înşine după cuvântul Domnului: „Fiţi ca şi copiii,
căci a lor este împărăţia lui Dumnezeu”
[Mt 18, 3].
Vai mie, căci după ce am cunoscut pe DomnuLprin Duhul Sfânt, îl pierd şi nu pot să-L am în deplinătate,
deşi văd mila lui Dumnezeu cu mine.
Domnul ne
iubeşte atât de mult, încât noi înşine nu ne putem iubi pe noi înşine aşa; dar
când sufletul e în întristare, el crede că
Dumnezeu 1-a uitat şi că nici măcar nu mai
vrea să se uite la el, şi atunci suferă şi se chinuie.
Dar nu este
aşa, fraţilor. Domnul ne iubeşte fără sfârşit, ne dă harul Duhului Sfânt şi ne
mângâie, Domnul nu vrea ca sufletul să fie în mâhnire şi nedumerire despre mântuirea lui. Crede deci cu tărie că suferim
numai câtă vreme nu ne-am smerit; dar de» îndată ce ne smerim, întristările noastre iau sfârşit, căci pentru
smerenia lui Duhul lui Dumnezeu dă de ştire sufletului că se
mântuieşte.
Mare este
slava Domnului că ne iubeşte atât de mult, şi această
iubire se face cunoscută prin Duhul Sfânt.
Sufletul meu
tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi.
Cum aş putea să nu-L caut? El mi S-a arătat prin Duhul Sfânt şi inima mea s-a îndrăgostit de El. El a
atras sufletul meu şi acesta tânjeşte după El.
Sufletul se aseamănă unei mirese, iar Domnul - Mirelui; şi ei se iubesc mult unul pe altul şi
suspină unul după altul. În iubirea Lui, Domnul tânjeşte după suflet şi se
mâhneşte dacă acesta n-are loc în el pentru Duhul Sfânt; dar sufletul care a
cunoscut pe Domnul tânjeşte după El, căci
în El e viaţa şi bucuria lui.
Viaţa în păcate e moartea sufletului, dar iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia
înainte de cădere părintele nostru Adam.
„Adame,
părintele nostru, spune-ne cum iubea sufletul tău pe
Dumnezeu în rai?”
A cunoaşte acest lucru e cu neputinţă şi abia sufletul care a gustat iubirea lui Dumnezeu îl poate
înţelege întrucâtva.
Dar Maica
Domnului, cum iubea Ea pe Domnul Fiul Ei?
Nimeni dintre
oameni nu poate şti aceasta decât numai Ea
însăşi. Dar Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea. Şi în Ea a fost şi este acelaşi Duh al lui Dumnezeu,
Care este Iubire, şi de aceea cine cunoaşte pe Duhul Sfânt poate
înţelege în parte şi iubirea ei.
Ce fericiţi
suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem!
Vrednici de
plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei nu văd lumina veşnică şi
după moarte merg în întunericul cel veşnic.
Noi ştim despre aceasta, pentru că în
Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în
iad.
Oameni
nenorociţi şi rătăciţi! Ei nu pot şti care e adevărata bucurie. Se veselesc
uneori şi râd, dar râsul şi veselia lor se prefac în plâns şi întristare.
Dar bucuria
noastră e Hristos. Prin pătimirile Lui El ne-a scris în cartea vieţii, şi în
împărăţia cerurilor vom fi veşnic împreună cu Dumnezeu, vom vedea slava Lui şi
ne vom îndulci de ea.
Bucuria
noastră e Duhul Sfânt. Cât e de dulce şi de drag! El dă mărturie sufletului de
mântuirea lui.
va urma
Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!