Pr. Dorin Picioruș : Predică la Botezul Domnului

Iubiți frați și surori întru Domnul,

înțelegem cât de necesară este în viața noastră apa…dacă suntem lăsați fără apă ore întregi…Dacă suntem lăsați să murim de sete și de foame…sub niște dărâmături, la un cutremur…sau într-un loc pustiu…sau aruncați, de o mână criminală, în vreo groapă sau locuință ermetică…

Și când înțelegem cât de importante sunt apa, mâncarea, sănătatea, iubirea în viața noastră…cât de importante sunt pentru viață…atunci când suntem privați de ele…suntem apți să înțelegem, prin luminarea lui Dumnezeu, cât de absolut importantă e apa harului, lumina lui Dumnezeu, pentru setea inimii noastre.

Deșertul este imaginea sufletului distrus, devastat de patimi.

Când ai făcut toate păcatele lumii, când ți-ai distrus viața prin răutate, prin lăcomie, prin nesimțire față de dramele altora…și rămâi singur…căzut la pat…și te simți ca o mașină stricată, abandonată, părăsită de toți…sau ca un pustiu dogorit de chinuri…atunci ai vrea măcar o oază de verdeață, o alinare, pe cineva care să te înțeleagă, să te creadă, să îți plângă de milă…să te scoată din pustiul neiubirii…

Lumea era un pustiu…care avea nevoie de Cel care ne-a iubit pe noi mai mult decât pe Sine.

Lumea e și azi un pustiu…dar cu oaze de verdeață, cu pomi frumoși, roditori…în mijlocul unei arșițe sinucigașe.

Și mergem în lumea pustiită de frumusețe…pentru ca să îi propovăduim importanța capitală a Botezului Domnului.

Cel care S-a botezat în Iordan acum 2.000 de ani era Fiul lui Dumnezeu întrupat…și la Botezul Său am aflat că Dumnezeul nostru nu e o persoană ci e în trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Mergem cu botezul…botezăm casele…și le mărturisim tuturor creștinilor, cu bucurie, că Dumnezeul nostru e Treime de persoane, că El e Dumnezeul dragostei care ni se descoperă.

Botezul e la Iordan…pentru că Iordanul înseamnă coborâre…E locul unde a coborât, în apă, Domnul, pentru ca să dezvăluie taina că Dumnezeu e Treime.

Și de aceea vine Dumnezeu spre om: pentru că El este iubire.

El nu stă departe de noi!

El nu este indiferent față de noi!

Ci noi, cei atât de copilăroși la minte, nu sesizăm prezența Lui pretutindeni…nu vedem suflarea Lui de viață peste tot…nu vedem îmbrățișarea Lui în fiecare clipă.

Am întâlnit mulți oameni în viață care mi-au spus că nu Îl simt pe Dumnezeu…că nu au nicio certitudine din partea Lui…

Și m-au sfâșiat interior…m-au îngrozit mărturiile lor…pentru că le vedeam părăsirea…le vedeam orbirea, indiferența, necurăția…adică tot atâtea cataracte pe ochii inimii lor.

Pentru ca să te luminezi duhovnicește, pentru ca să vezi pe Dumnezeu și pașii Lui în istorie, trebuie să te curățești de patimi.

Trebuie să te plângi…pentru ca să Îl vezi.

Și apa Botezului, Sfânta Agheasmă a acestei zile…vine ca o ploaie binefăcătoare în arșița sufletului nostru.

Iar noi putem să înțelegem ce e pământul gol de apă…atâta timp cât din luna august a lui 2011…și până astăzi, în ianuarie 2012…am avut parte de foarte puține precipitații…nu a nins deloc în mod serios…și a plouat lacunar.

Pământul…acum…seamănă cu sufletul nostru: e avid de apă.

Grâul are nevoie de apă și de soare pentru ca să încolțească și să se înfrățească sub pământ…Iar noi cum am putea să creștem duhovnicește și să ne înfrățim cu adevărat unii cu alții, să ne împrietenim dumnezeiește, dacă nu avem în noi apa și căldura lui Dumnezeu, adică slava Sa?

Sfânta Agheasmă ne curățește, ne luminează, ne sfințește…

Bând apa aceasta plină de har…retrăim clipele Botezului nostru…sau, mai degrabă, consecințele veșnice ale acestor clipe eclesiale/ bisericești prin excelență.

Apa aceasta, plină de harul lui Dumnezeu, a fost cea prin care am murit și am înviat întru Domnul, ne-am umplut de frumusețe, de slavă dumnezeiască…

Și când ajungem în boală, când ajungem la Sfântul Maslu și la dorința de vindecare…căutăm tocmai harul iertării lui Dumnezeu, intrarea în relație cu Dumnezeu…din care ieșind prin păcat…ne-am îmbolnăvit sufletul și trupul nostru…

Iar 2012, fiind declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca an al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, ne dă să conștientizăm și mai mult nevoia de viață, de viață duhovnicească…fără de care viața trupului e o nefericire perpetuă.

La prima vedere…crezi că poți trăi fără Hristos euharistic, fără Sfântă Agheasmă, fără Sfintele Moaște, fără iertarea de păcate…într-un cuvânt: fără Biserică. Însă roadele ruperii comuniunii cu Biserica sunt catastrofale…

Acolo unde nu e harul Bisericii, unde nu e lumina Evangheliei, unde nu e ajutorul Sfinților e multă tânjire după frumusețe, după lumină, după curăție…

Oamenii caută, în toate surogatele fericirii, împlinirea lor…însă împlinirea omului e, în primul rând, eclesială, e viața în Biserică, viața cu Dumnezeu ca membru viu al Bisericii Sale Ortodoxe.

Greul și fericirea se îmbină în viața noastră ortodoxă, așa cum se îmbină medicamentul cu răbdarea, cu suportarea bolii…Ca să te curățești de patimi trebuie să lupți zilnic împotriva lor…și să te ridici mereu din căderile tale…după cum o singură intervenție chirurgicală, uneori, nu e de ajuns pentru a vindeca un complex de boli…

Numai doctorii geniali știu să facă operații complicate și, la prima vedere, imposibile, după cum, la fel, de mari patimi, de complexul de patimi te scapă doar sfaturile și iubirea și experiența unor Părinți duhovnicești foarte abili în lupta cu bolile sufletului.

Nu e de ajuns, așadar, să vrei să fii sănătos…ci trebuie să și poți să fii sănătos.

Iar sănătatea mântuirii se primește în dar, ca dar al luminii Treimii, prin care ne facem purtători de Dumnezeu și fii ai lui Dumnezeu, îndumnezeiți prin slava Sa.

Și de ce bem astăzi apă sfântă? Pentru că Biserica ne reamintește, ca și la Sfânta Euharistie, că vindecarea înăuntrului nostru este adevărata bucurie.

Dacă în noi e bucurie…atunci e praznic. Dacă nu e bucurie…praznicul nu ne găsește în apele noastre…ci în suferință, în durere…în tânjirea după sănătatea duhovnicească a inimii.

Hristos Domnul a coborât în Iordan și „a zdrobit capetele balaurilor în apă”, se spune într-o cântare a zilei. Pentru că în apa Botezului El i-a învins pe diavoli în locul nostru…și ne-a scos de sub stăpânirea lor…ne-a scos din pustiul lor…și ne-a introdus în grădina bine înmiresmată a Bisericii.

Bineînțeles că nu trebuie să ne împingem să luăm Sfânta Agheasmă (și televiziunile noastre vor da câteva mostre în acest sens, probabil, și anul acesta)…dar trebuie să ne grăbim spre mila și iertarea lui Dumnezeu, pentru ca să simțim cum se coboară, cum curge și în noi apa Iordanului, aceasta, sfințită de Dumnezeu prin noi.

Și cei care aveți Sfântă Agheasmă și din anii anteriori știți că apa aceasta nu e sfântă pentru că am băgat noi mâna și crucea în ea…ci pentru că harul lui Dumnezeu s-a coborât în ea prin mâinile noastre nevrednice.

Ea e mărturia sfințeniei lui Dumnezeu pentru noi, cei care vrem să consumăm minuni și, mai puțin, să ne cutremurăm în fața Dumnezeului nostru, Cel care e Preaminunat în ochii noștri.

Dumnezeu să ne umple de slava Sa, prin gustarea și stropirea cu apa aceasta sfințită…pentru că Dumnezeu S-a coborât la noi, ca să Își facă locaș în noi. Amin!

Sursa: http://www.teologiepentruazi.ro