Domnul ne-a
învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând şi de smerit este Domnul!
Dacă L-ai vedea, bucuria ta ar fi atât de
mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă
topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu,
căci sufletul tău e schimbat de îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi
Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.
Domnul ne
porunceşte să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu putinţă
să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut
niciodată şi cum să învăţăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după
lucrarea Lui în suflet. Când Domnul îl
cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete drag şi, când a plecat, atunci
sufletul tânjeşte după El şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o
bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici şi sufletul meu tânjeşte după Tine, şi inima mea e abătută şi
bolnavă, şi nimic nu mă mai
veseleşte, pentru că am întristat pe Domnul
şi El S-a ascuns de mine”.
Dacă am fi
simpli ca nişte copii, Domnul ne-ar arăta raiul
şi L-am vedea în slava heruvimilor şi a serafimilor, a tuturor puterilor
cereşti şi a sfinţilor, dar noi n-avem smerenie şi de aceea ne chinuim pe noi
înşine şi pe cei ce trăiesc împreună cu
noi.
Ce bucurie
pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele
noastre, dar Se şi face cunoscut pe Sine sufletului, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman,
se poate smeri şi cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul
Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa. Odinioară nu ştiam aceasta, dar acum în fiecare zi şi în
fiecare ceas văd limpede în fiece
minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul dă pacea Sa chiar şi în somn,
dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.
Din pricina
mândriei minţii lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea
ei cred că ştiu multe. Dar ce este ştiinţa
lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc
harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde?
Să ne smerim
, fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate, aşa cum un tată iubitor arată totul
copiilor lui.
Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet
este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află
şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh.
Nu e
amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după
Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei
mame care şi-a pierdut singurul ei fiu
preaiubit şi strigă: „Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti
bucuria mea?”
Aşa, şi mai
mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii
dumnezeieşti.
„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi
nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”
Rare sunt
sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine:
cei mai mulţi oameni se vor mântui prin
credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29],
tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc
poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această
iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.
Inima mea s-a
îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea
tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.
Tu ai
împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine
şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.
Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu
lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată
întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul
meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul
Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps
50,1]”.
Sfinţilor
Apostoli, voi aţi propovăduit întregului pământ:
„Cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu!”. Sufletul meu păcătos a cunoscut şi
el această iubire prin Duhul Sfânt, dar am
pierdut acest Duh şi tânjesc după El. Vă rog, rugaţi pe Domnul să-mi dea
înapoi darul Duhului Sfânt, pe Care sufletul
meu îl cunoaşte, şi mă voi ruga pentru toată lumea ca să vină pacea pe pământ.
Sfinţilor
toţi, rugaţi pe Domnul Dumnezeu pentru mine.
Voi vedeţi slava Domnului în cer, căci pe pământ L-aţi iubit pe Dumnezeu din tot sufletul şi din tot
cugetul vostru; voi aţi biruit lumea prin puterea harului pe care vi
1-a dat Dumnezeu pentru smerenia voastră;
voi aţi îndurat toate întristările pentru iubirea lui Dumnezeu, şi duhul meu arde de nerăbdare să vă vadă, să vadă cum
vedeţi slava Domnului. Ziua şi
noaptea tânjeşte sufletul meu după Domnul
şi doreşte să se îndulcească de iubirea Lui.
„Stareţii”
[„bătrânii iscusiţi”] buni sunt smeriţi şi la caracter
asemenea lui Hristos. Prin viaţa lor ei dau un exemplu viu. Au dobândit pacea şi, asemenea pomului vieţii din rai, au săturat pe mulţi din roadele
lor, cu roade ale acestei păci.
Pomul vieţii care este în mijlocul raiului e Hristos. Acum de el se pot apropia toţi şi toată lumea
poate să mănânce şi să se sature din el prin
Duhul Sfânt.
Când
povăţuitori buni nu sunt, trebuie să ne predăm voii lui Dumnezeu întru smerenie
şi atunci Domnul ne va înţelepţi prin harul
Său, căci e cu neputinţă de spus în cuvânt cât de mult ne iubeşte
Domnul şi mintea nu poate înţelege aceasta;
numai prin Duhul Sfânt e cunoscută iubirea lui Dumnezeu, de minte ea nu
este cunoscută.
Unii discută în contradictoriu despre credinţă şi discuţiile [controversele] lor sunt fără sfârşit,
dar nu e nevoie să ne sfădim, ci numai să ne rugăm lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, şi atunci Domnul ne va lumina fără
discuţii şi îndată ne va lumina.
Mulţi au studiat toate credinţele [religiile], dar adevărata credinţă nu au cunoscut-o astfel, aşa cum
trebuie, dar celui ce se va ruga lui
Dumnezeu cu smerenie să-1 lumineze, Domnul
îi va face cunoscut cât de mult îl iubeşte El pe om.
Oamenii
mândri cred că înţeleg totul cu mintea lor, dar Dumnezeu nu le dă aceasta.
Dar noi îl
cunoaştem pe Domnul: El ni S-a arătat prin Duhul
Sfânt, şi sufletul îl cunoaşte, şi de atunci se bucură, se veseleşte şi se odihneşte, şi în aceasta stă
viaţa noastră sfântă.
Domnul a zis:
,Acolo unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul
Meu şi va vedea slava Mea” [In 12, 26]. Dar oamenii nu înţeleg
Scriptura; ea este ca pecetluită. Dar când Duhul
Sfânt ne învaţă, totul va fi înţeles şi sufletul se va simţi ca în cer,
căci acelaşi Duh Sfânt este şi în cer, şi pe pământ,
şi în Sfânta Scriptură, şi în sufletele care iubesc pe Dumnezeu. Dar
fără Duhul Sfânt oamenii rătăcesc şi, deşi învaţă neîncetat, nu pot să-L
cunoască pe Dumnezeu şi n-au cunoscut odihna în El.
Cine a cunoscut iubirea lui Dumnezeu, acela iubeşte lumea întreagă şi niciodată nu murmură pentru
soarta lui, căci ştie că o întristare vremelnică pentru Dumnezeu duce la bucuria veşnică.
Sufletul nesmerit, care nu se predă pe sine voii lui Dumnezeu, nu poate cunoaşte nimic, ci trece numai
de la un gând la altul, şi astfel nu se roagă niciodată cu minte curată şi nu
slăveşte lucrurile mari ale lui Dumnezeu.
Sufletul care s-a predat cu smerenie voii lui Dumnezeu îl vede nevăzut în fiecare secundă, dar tot
acest lucru e cu neputinţă de exprimat pentru sufletul însuşi, şi el nu poate
povesti despre aceasta, ci numai prin experienţă cunoaşte milostivirea lui
Dumnezeu şi ştie când Domnul este cu el. Sufletul
ce s-a predat Lui e ca un copil mic care-şi primeşte zilnic hrana lui fără să ştie de unde vine
această hrană; aşa şi sufletul se simte bine cu Dumnezeu, dar nu poate
lămuri cum se întâmplă aceasta.
Doamne,
luminează norodul Tău prin Duhul Tău Cel Sfânt
ca toţi să cunoască iubirea Ta.
Domnul ne
insuflă gândul să ne rugăm pentru oameni şi tot El ne dă puterea pentru această
rugăciune şi răsplăteşte sufletului pentru aceasta. Aşa e mila Domnului faţă de noi.
va urma
Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!