Sufletul meu
tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu
m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu
Te-a iubit.
Tu vezi,
Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu
Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul
meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc
după Tine.
Sufletul meu
tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.
Milostive
Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar
cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui
atrage mintea să găsească iarăşi
milostivirea Ta.
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după
el, cum plângea Adam după rai şi după
Dumnezeu.
In primul an
al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Mult ne
iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin
singură milostivirea Lui.
Sunt un om
bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul
lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să
cunoască pe Dumnezeu.
Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt
mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat
lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui,
şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?
O, fraţii
mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel
ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.
Duhul Sfânt
este iubire; şi această iubire se revarsă în toate
sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc
pe Dumnezeu.
In Duhul
Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile
noastre şi le duc la Dumnezeu.
Domnul este
milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate
să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl
vede, se preschimbă în întregime în iubire de
Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va
plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea
suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el.
Tot aşa şi
sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte
după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu lacrimi”.
Sunt un mare
păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire
a Domnului faţă de mine.
va urma
Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!