Tânjirea după Dumnezeu (IV)

Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?”

Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hris-tos, care are grija de toţi.

Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dum­nezeu. 

Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi.

Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta. 

Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa în­vaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi.

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.

Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău.

Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor no­roadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o ma­mă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.

Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mântuieşte toate noroadele!

Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi ea este tare prin cu­getul ei sfânt şi răbdarea ei.

Sufletul ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se veseleşte văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte.

Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.

Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răs­puns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soa­rele, ci şi pe Făcătorul lui”. 

Dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucu­rie soarele şi întreaga zidire şi lasă grija pentru cunoaşte­rea pământească. 

Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.

Toată viaţa lor sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mân­dria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufle­tul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a po­runcit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El neîncetat.

O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu su­fletul uită şi pământ, şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.

O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Dom­nul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.

Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt. 

Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat cântă­rile Domnului, iar de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.

Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.

“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la iz­gonirea din rai. 

Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu la­crimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întuneri­cul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”

„Nu Te pot uita. Cum Te-aş putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi duhul meu se bu­cura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?” 

Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hris­tos: „învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească.

va urma 

Sfântul Siluan Athonitul

 Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei