Oamenii nu
cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele
pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos
fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o,
acela n-ar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate
împărăţiile pământului.
Doamne, dă-mi
smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru
mine sfântă frica Ta.
Grea este
viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat
şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinţă
de descris.
Sufletul meu
însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte
după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând:
„Sufletul meu
tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”
Doamne, cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire
îţi mulţumeşte cucernic.
Fraţii mei
dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul
cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare
minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui
Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câştigat încă smerenia,
ci numai năzuieşte spre ea, vor fi în el
schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile şi nu-va avea
odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe Domnul şi va
înţelege iubirea Lui. De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine blândeţea
şi smerenia şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”
[Mt 11, 29].
Şi dacă omul
nu învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar
sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav
care-şi aduce aminte mereu de boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul
îşi aduce întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg
neamul omenesc.
Ce-ţi voi da
în schimb, Doamne?
Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine,
inima mea a fost fermecată de Tine şi
neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.
Ce-ţi voi da
în schimb, Doamne?
Tu ai înviat
sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine şi pe aproapele
meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.
Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El
cu odihnă desăvârşită.
Domnul e
nemăsurat de milostiv.
Sufletul meu
cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că
măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu
jarul pocăinţei.
Dacă Domnul
nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul
Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu,
şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc.
Doamne,
smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută
Ţie.
Inţelegeţi,
voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă
iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi
la Mine şi vă voi odihni pe voi.”
„Vă
voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.”
„Acum
nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”
„Nu zăboviţi,
veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da
pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”
Fraţii mei
dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat
înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a
măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul
însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite
şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de
gânduri.
Domnul îl
iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până
în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute.
Domnul îl
iubeşte pe om şi, deşi 1-a alcătuit din ţărână, 1-a împodobit prin Duhul Sfânt.
Prin Duhul
Sfânt este cunoscut Domnul şi tot prin Duhul
Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul Sfânt omul nu este decât pământ
păcătos.
Domnul îşi creşte copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge, şi
toţi cei ce urmează Domnului se fac
asemenea Domnului, Tatăl lor.
Duhul Sfânt ne-a înrudit cu Domnul şi să ştii că dacă simţi în tine o pace dumnezeiască şi o iubire
pentru toţi oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului.
Harul dumnezeiesc ne-a învăţat aceasta şi sufletul ştie când se îmbogăţeşte de har; dar când pierde
harul, sufletul simte deopotrivă apropierea vrăjmaşului.
înainte nu
ştiam aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit
din experienţă.
Pentru
aceasta, fraţilor, cu toate puterile voastre păziţi pacea dumnezeiască dată nouă în dar şi, când cineva ne va supăra, să-1 iubim, chiar dacă aceasta nu este
uşor, şi Domnul, văzând osteneala
noastră, ne va ajuta cu harul Lui.
Aşa grăiesc
Sfinţii Părinţi, şi experienţa multor ani arată
că osteneala e de neapărată trebuinţă.
Harul
Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus
Hristos.
Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi
nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului.
va urma
Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!