Sf. Vasile cel Mare, Omilie – „Împotriva celor care se îmbată”

OMILIA A XlV-a

 

I

Cele văzute aseară mă îndeamnă să vorbesc, dar tot ele îmi opresc pornirea şi-mi slăbesc osîrdia, cînd văd că toate ostenelile mele de mai înainte au rămas fără rod. Că şi plugarul pregetă să mai semene a doua oară aceleaşi brazde, dacă seminţele aruncate în ele întîia oară nu au răsărit. Cu ce nădejdi să mai vorbesc eu astăzi, dacă n-am avut nici un folos de pe urma atîtor sfaturi pe care n-am încetat a vi le da mai de mult, iar în timpul acestor şapte săptămîni de post n-am încetat a vă mărturisi, zi şi noapte, Evanghelia harului lui Dumnezeu? O, cîte nopţi n-aţi privegheat în zadar ! Cîte zile n-aţi venit în zadar la biserică ! Dacă ar fi fost numai în zadar ! Că cel care a propăşit în fapte bune, dar se întoarce apoi la obişnuinţa veche, nu pierde numai plata ostenelilor lui, ci este vrednic de pedeapsă şi mai grea, că după ce a gustat cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu (Evr., 6, 5.) , după ce a fost învrednicit de cunoaşterea tainelor, a trădat totul, înşelat de o plăcere de o clipă. «Cei mai slab, spune Solomon, are parte de milă, dar cei tari cumplit se vor certa» (Inț. Sol., 6,6.) . O singură seară, un singur atac al duşmanului a distrus şi a nimicit toată osteneala aceea. Ce rîvnă, deci, mai pot avea să vă vorbesc acum ?

Aş fi tăcut, o ştiţi prea bine, dacă nu m-aş fi temut de pilda lui Ieremia, care nevrînd să vorbească unui popor îndărătnic, a pătimit acelea pe care însuşi le-a istorisit : foc s-a aprins în măruntaiele lui, l-au părăsit toate puterile şi nu mai putea să sufere (Ier., 20, 9.) .

 

Nişte femei neruşinate, uitînd de frica de Dumnezeu şi dispreţuind focul cel veşnic, într-o zi ca asta, cînd în amintirea învierii Domnului trebuia să ,stea în casă şi să se gîndească la ziua aceea, în care se vor deschide cerurile, cînd Judecătorul ni se va arăta din ceruri, cînd vor fi trîmbiţele lui Dumnezeu, învierea morţilor, dreapta judecată şi răsplata fiecăruia după fapta lui; deci, în loc să se gîndească la toate acestea, să-şi curăţească inimile de gînduri viclene, să-şi spele cu lacrimi păcatele de mai înainte şi să se pregătească pentru întîmpinarea lui Hristos în ziua cea mare a arătării Lui, au scuturat jugul robiei lui Hristos, au aruncat de pe cap broboada bunei-cuviinţe, au dispreţuit pe Dumnezeu, au dispreţuit pe îngerii Lui, s-au arătat fără de ruşine în faţa bărbaţilor, îşi filfiiau părul în vînt, îşi ridicau rochiile şi jucau cu picioarele (Isaia, 3, 15.). Cu ochi pofticios, cu rîs desfrânat, aţîţau la dans şi atrăgeau spre ele poftele desfrînate ale celor tineri. Au jucat lîngă bisericile mucenicilor din afară de oraş şi au făcut din acele sfinte locuri locaş al neruşinării lor. Au pîngărit văzduhul cu cîntece de ruşine, au pîngărit şi pămîntul cu necuratele lor picioare, care duduia de jocurile lor ; s-au dat în spectacol în faţa mulţimii tinerilor; cu adevărat neruşinate şi ieşite din minţi, cu nimic mai prejos de cele mai mari furii ale nebuniei.

 

Cum voi tăcea acestea ? Cum le voi plînge aşa precum merită ? Vinul ne-a vătămat aceste suflete ! Vinul, darul lui Dumnezeu, dat celor cumpătaţi pentru mîngîierea slăbiciunii lor, a ajuns acum în mîinile celor necumpătaţi unealtă de desfrîu.

 

II

Beţia, demon de bună voie, băgat în suflete de către plăcere, beţia mamă a păcatului, vrăjmaşa virtuţii, face fricos pe cel viteaz, desfrînat pe cel înfrînat , nu ştie de dreptate, ucide chibzuinţă. După cum apa stinge focul, tot aşa şi vinul nemăsurat întunecă mintea. Pregetam să vorbesc împotriva beţiei, nu pentru că ar fi un păcat mic sau că ar fi vrednică de dispreţuit, ci pentru că nici un folos n-ar aduce cuvîntul. Dacă cel care se îmbată înnebuneşte şi se întunecă, în zadar grăieşte cel ce mustră pe cel ce nu aude. Cui să vorbesc deci ? Căci cel care are nevoie de sfat nu aude cele ce îi spun, iar cel înfrînat şi cumpătat nu are nevoie de ajutorul cuvîntului, că-i lipsit de patima beţiei.

 

Ce voi face, dar, în faţa acestora, dacă cuvîntul e nefolositor, iar tăcerea plină de primejdie ? Să nu mai îngrijim boala ? Dar primejdioasă este şi neîngrijirea. Să grăiesc ceva împotriva beţivilor ? Dar vorbesc unor urechi moarte ! Ce voi face ? Voi face şi eu ce fac doctorii cînd izbucneşte ciuma : pe cei sănătoşi îi feresc de îmbolnăvire cu medicamente profilactice, iar de cei bolnavi nici nu se ating. Tot aşa şi vouă cuvîntul meu vă va fi folositor pe jumătate : va păzi pe cei nepătimaşi; dar nu va scăpa, nici nu va vindeca pe cei stăpîniţi de patimă.

 

III

Prin ce te deosebeşti de animale, omule ? Nu prin darul raţiunii, primit de la Ziditorul tău, prin care ai ajuns stăpînul şi domnul întregii zidiri ? Cel care prin beţie se lipseşte pe el de raţiune «s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor»(Ps., 48, 12.) . Dar, mai bine spus, eu aş zice că beţivii sînt mai fără de minte chiar decît dobitoacele. Toate animalele cu patru picioare, chiar fiarele, au rînduite pornirile lor spre împreunare ; dar cei cu sufletul stăpînit de beţie şi cu trupul plin de fierbinţeală nefirească sînt aţîţaţi spre împreunări necurate şi ruşinoase şi spre plăceri în orice timp şi în orice ceas. Beţia nu-i ia omului numai judecata, ci îi schimbă şi simţurile şi- l face pe cel ce se îmbată mai rău decît orice dobitoc. Care vită îşi vatămă atîta vederea şi auzul cum şi le vatămă beţivul ? Nu-i aşa că nu-şi mai cunosc cunoscuţii ? Nu aleargă adeseori la străini ca la nişte prieteni ? Nu sar de multe ori peste umbre ca peste nişte şanţuri şi prăpăstii ? Urechile lor sînt pline de sunetele şi zgomotele unei mări învălurate; li se pare că pămîntul se ridică drept înaintea lor şi că munţii li se învîrt în jur. Uneori rîd fără să se poată opri, alteori se bocesc şi plîng nemîngîiaţi. Sînt cînd viteji şi cutezători, cînd fricoşi şi sfioşi. Somnul le este greu, împovărător şi înăbuşitor, cu adevărat în apropierea morţii; iar stările de veghe, mai nesimţitoare decît visurile. Vis le este viaţa ; n-au cămaşă pe ei, n-au nici ce mînca a doua zi, dar la beţie o fac pe împăraţii, pe generalii, zidesc oraşe, împart bani. Vinul clocoteşte în inima lor şi le umple capul cu astfel de năluciri şi cu atîta amăgire. Alţi beţivi cad în stări sufleteşti potrivnice : sînt deznădăjduiţi, trişti, îndureraţi, plângăreţi, temători şi sperioşi. Acelaşi vin dă naştere la diferite stări sufleteşti, după felul diferit al trupului ; pe cei în care vinul face ca sîngele să se răspîndească în tot trupul şi să le înflorească obrazul, îi face veseli, prietenoşi şi voioşi ; dar pe cei pe care vinul îi apasă sub povara lui, strîngîndu-le şi presîndu-le sîngele, îi face trişti şi amărîţi. Pentru ce trebuie să mai vorbesc de mulţimea celorlalte porniri pătimaşe : caracter nesuferit, pornire spre mînie, plîngerea soartei, iuţeala sufletului, strigătul, scandalul, uşurinţa de a fi înşelat, mînia nestăpînită ?

 

IV

Neînfrînarea spre plăceri iese din vin ca dintr-un izvor, iar desfrînarea merge mină în mină cu beţia . şi e mai mică furia animalelor spre împreunări decît pornirea pătimaşă a beţivilor ; că animalele cunosc hotarele firii, dar beţivii caută femeia în bărbat şi bărbatul în femeie. Nu-i este uşor cuvîntului să spună toate desfrînările născute din beţie. Vătămările pricinuite de ciumă cad cu vremea peste oameni, că aerul depune în trupuri încetul cu încetul microbii ciumei, dar vătămările pricinuite de vin cad îndată peste ei. Beţivii îşi pierd sufletul, că se mînjesc cu toate murdăriile, dar îşi strică şi sănătatea trupului; îşi istovesc trupul şi- l slăbănogesc nu numai din dorinţa nestăpînită de plăceri, care îi îmboldesc spre desfrîu, dar îl poartă şi buhăit, fleşcăit şi lipsit de putere. Ochii beţivilor sînt vineţi? faţa palidă . răsuflarea greoaie şi scurtă; limba împleticită ; vorbirea neclară ; picioarele tremurătoare, ca la copiii cei mici; scurgeri din trupuri ca din nişte trupuri neînsufleţite. Sînt vrednici de milă din pricina beţiei; mai vrednici de milă decît cei cuprinşi de furtună în mijlocul mării, pe care valurile, ce vin unele după altele, îi acoperă şi nu le îngăduie să scape de furtună. Tot aşa şi sufletele beţivilor , sînt duse la fund, cufundate în vin. După cum corăbiile surprinse de furtună şi pe cale să se scufunde trebuie uşurate prin aruncarea încărcăturii lor, tot aşa şi beţivii trebuie să dea afară din ei ceea ce-i îngreunează. Abia de se liberează de povara lor, dacă varsă şi-şi golesc stomacul. Sînt mai nenorociţi decît naufragiaţii. Naufragiaţii au ca pricină a nenorocirii lor vînturile, marea şi necazurile din afară, pe cînd beţivii atrag asupra lor de bună voie furtuna pricinuită de beţie.

 

Demoniacul este vrednic de milă ; beţivul, însă, care suferă ca şi demoniacul, nu-i vrednic nici de milă, că se luptă cu un demon pe care singur l-a ales. Beţivii îşi fac şi leacuri de beţie, nu ca să scape de patima beţiei, ci ca să poată bea mai mult. Scurtă le este ziua, scurtă şi noaptea, scurte şi nopţile de iarnă cît priveşte timpul de băut. Răul acesta nu are sfîrşit. Vinul cere mereu mai mult vin. Beţivul nu se mulţumeşte cu cît îi e de trebuinţă, ci simte nevoia neapărată de a bea mai mult; le arde gîtlejul beţivilor şi li se măreşte mereu pofta. Şi, socotind că nu şi-au potolit pofta, pătimesc cu totul altceva decît ce voiau ; că tot continuînd cu cheful nu mai simt nici o plăcere de pe urma băuturii. După cum lumina prea mare întunecă vederile şi după cum cei care fac mare zgomot, din pricina zgomotului nemăsurat, nu mai pot auzi nici ei nimic, tot aşa şi beţivii, pierd pe nesimţite plăcerea din pricina dragostei prea mare de plăcere. Vinul li se pare prost şi apos, chiar de ar fi neamestecat cu apă ; li se pare că are gustul searbăd al vinului nou, chiar de-ar fi vechi şi curat; de-ar fi vinul rece ca gheaţa, nu poate să stingă flacăra ce-i arde pe dinăuntru din pricina prea multului vin. «AJe cui sînt vaietele ? Ale cui gîlcevile ? Ale cui procesele ? Ale cui greţurile şi sfezile ? Ale cui zdrobirile zadarnice ? Ai cui ochii turburi ? Nu oare ale celor care zăbovesc lingă vin şi care pîndesc unde se tac ospeţe ?» (Prov., 23, 28—29). Vaietul este un strigăt de jale; şi vrednici de jale sînt beţivii, că «beţivii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu» Cor., 6, 10. . Gîlceava se naşte din pricina turburării făcute de vin gîndurilor. Creţurile, din pricina proastei digestii pricinuite de plăcerea băutului. Picioarele le sînt legate, legate le sînt şi mîinile din pricina vinului ajuns în mîini şi în picioare. înainte de aceste suferinţe, chiar în timpul cînd beau, vin peste ei suferinţele unor oameni cuprinşi de nebunie. Cînd membranele care acoperă creierul sînt pline de funinginea pe care aburii vinului o trimit în sus, capul e cuprins de dureri de nesuportat; nu poate rămîne drept pe umeri, ci cade cînd pe unul, cînd pe altul, alunecînd din grumaz. Sfezile, după spusele Scripturii, sînt vorbăriile de la ospeţe, fără măsură şi cu ceartă. Zdrobiri zadarnice sînt pricinuite iubitorilor de vin, că din pricina beţiei nu pot să se ţină pe picioare ; cad la pămînt în fel şi fel de chipuri, încît trupul primeşte neapărat zadarnice zdrobiri.

 

V

Dar cine să spună acestea celor cuprinşi de beţie ? Din cauza beţiei au capul greu, picotesc, cască, văd înceţoşat, au greţuri. De aceea nici nu aud cînd învăţătorii le strigă din toate părţile : «Nu vă îmbătaţi de vin, în care este desfrînare» (Efes., 5, 18.) . şi iarăşi: «Neînfrînat este vinul şi de ocară beţia» (Prov., 20, 1) . Neascultînd de ei, culeg roadele beţiei. Trupul le e buhăit, ochii urduroşi şi gura uscată şi aprinsă. După cum albiile torentelor de apă par pline atîta vreme cît curg pe ele din munte şuvoaiele, dar rămîn uscate după ce a trecut năvala de ape, tot aşa şi beţivilor, atîta vreme cît gura le e lac de vin, este oarecum plină şi udă ; dar la puţină vreme după ce trece vinul, se vede uscată şi fără umezeală. Gura, totdeauna scăldată şi înecată de mulţimea vinului, îşi pierde şi umiditatea care îi dă viaţă. Care om are o constituţie atîta de tare încît să poată ţine piept relelor pricinuite de beţie ? Prin ce mijloc s-ar putea ca un trup, înfierbîntat necontenit de vin, dar necontenit udat de vin, să nu se istovească, să nu-şi piardă puterea şi să nu se distrugă ? De aici vin tremurăturile şi bolile ; duhul este tăiat de abuzul vinului, nervii îşi pierd tăria lor şi tremur cuprinde toate mădularele trupului. Pentru ce atragi asupra ta blestemul lui Cain (Fac, 4, 14.) , ca să tremuri şi să te vînzoleşti toată viaţa ta ? Că trupul, dacă nu are sprijinul său firesc, trebuie neapărat să se vînzolească şi să tremure.

 

VI

Pînă cînd vin ? Pînă cînd beţie ? Eşti îin primejdia de a ajunge mocirlă în loc de om, atît de mult te-ai amestecat cu vinul şi ai putrezit împreună cu el ! Din pricina beţiei din fiecare zi, puţi a vin, a vin stricat, ca vasele care nu mai pot fi întrebuinţate. Pe aceştia îi plînge Isaia : «Vai de cei ce se scoală dimineaţa şi umblă după sicheră, de cei care petrec pînă seara, că vinul îi va arde pe ei. Beau vinul cu chitare şi cu alăute, dar la lucrurile Domnului nu caută şi lucrurile mîiniIor Lui nu le socotesc» Isaia, 5,12—13. . Evreii numesc, de obicei, sicheră orice băutură care îmbată. Pe cei care pândesc, de cum începe ziua, unde au loc ospeţe, pe cei care stau în jurul prăvăliilor cu vin şi a crîşmelor, pe cei care se poftesc unul pe altul la băutură şi-şi irosesc toată grija sufletului cu unele ca acestea, pe aceştia îi plînge profetul, că nu le mai rămîne deloc timp pentru înţelegerea minunilor lui Dumnezeu. Ochii lor nu mai au vreme să privească la cer, să contemple frumuseţile lui şi să cerceteze ordinea care este în natură, pentru ca din armonia naturii să înţeleagă pe Creator. Dimpotrivă, îndată ce se crapă de ziuă, împodobesc sălile de ospeţe cu felurite covoare şi cu feţe de mese înflorate ; arată deosebită grijă şi rîvnă în pregătirea paharelor . rânduiesc vase, ca să ţină vinul rece, clondire şi sticle, ca la banchete şi ospeţe publice. Felurimea vaselor cu vin are scopul de a-i face să uite că s-au săturat de vin, iar schimbarea paharelor, îndemn să bea mai mult. Au oameni însărcinaţi cu aranjarea ospăţului, paharnici-şefi şi oameni care servesc la masă. S-a născocit ordine în această dezordine şi rînduială într-un lucru lipsit de orice rînduială, pentru că, după cum autoritatea demnitarilor creşte, dacă sînt însoţiţi de suite, tot aşa şi cu beţia ? se pun în slujba ei, ca a unei îm-părătese, atîţia slujitori, ca să-i ascundă ruşinea prin grija mare pe care i-o arată. în afară de acestea, coroane, flori, miruri, parfumuri şi nenumărate petreceri le iau acestor oameni pierduţi şi mai mult timp. Apoi, pe măsură ce băutul se prelungeşte, au loc întreceri, dispute, lupte, silin-du- se fiecare să întreacă pe celălalt în beţie. Arbitrul lor este diavolul, iar premiul victoriei, păcatul. Cel care toarnă în el mai mult vin, acela învinge pe ceilalţi. Cu adevărat «slava lor stă în ruşinea lor» ” (Filip., 3,19.). Se iau la întrecere unii cu alţii, dar se pedepsesc pe ei înşişi. Ce cuvînt ar putea zugrăvi neruşinarea celor petrecute ? Toate sînt pline de nesocotinţă, toate pline de dezordine : învinşii sînt beţi, învingătorii beţi, iar slugile rid. Mîna nu mai slujeşte, gura nu mai primeşte mâncarea, stomacul plesneşte şi răul nu se potoleşte. Nenorocitul trup, pierzîndu-şi puterea sa firească, curge din toate părţile, că nu mai poate suferi silnicia care i se face din pricina prea multului vin.

 

VIII

Datorită unor răutăţi ca acestea, bărbaţii la un loc cu femeile se încing la joc unii lîngă alţii ; îşi dau sufletele lor demonului iubitor de vin şi se rănesc unii pe alţii cu săgeţile patimilor. Râsete şi la unii şi la alţii; cântece de ruşine, mişcări deşănţate, aţâţătoare de desfrîu. Spune-mi : rîzi şi te desfătezi cu desfătare neruşinată, tu, care ar trebui să lăcrimezi şi să suspini pentru cele săvîrşite pînă acum ? Cânţi cântece de ruşine, alungind psalmii şi imnele pe care le-ai învăţat! Mişti picioarele, sari ca un ieşit din minţi şi dansezi dansuri ce nu trebuie dansate, tu, care trebuie să-ţi încovoi genunchii la rugăciune ? Pe cine să plîng ? Pe fetele care nu ştiu de nuntă sau pe cele care au luat jugul căsniciei ? Cele dintîi s-au întors de la astfel de petreceri cu fecioria pierdută, iar celelalte n-au mai adus soţilor curăţia trupurilor lor. Chiar dacă unele au înlăturat păcatul din trup, au primit totuşi negreşit stricăciunea în suflet. Acelaşi lucru am să-l spun şi despre bărbaţi. Au văzut rău, au fost văzuţi rău, că «cel care se uită la femeie spre a o pofti pe ea a şi făcui desfrînare» (Matei, 5,28.) . Dacă întâlnirile întâmplătoare au atîta primejdie pentru cei care se uită cu curiozitate, apoi întîlnirile puse la cale de mal înainte, spre a vedea femei, care ajung neruşinate din pricina beţiei, care fac fel de fel de mişcări ca să aţîţe pe privitori, care cîntă cântece de ruşine, in stare ca numai auzite să înfigă în cei neînfricaţi boldul plăcerii, ce vor spune sau cum se vor apăra cei care au cules un roi de păcate din nenumărate spectacole ca acestea ? Oare nu cumva pentru asta au privit, ca să li se deştepte poftele? Deci, potrivit hotărîrii de neînlăturat a Domnului, sînt vinovaţi de păcatul preacurviei.

 

Cum vă va primi praznicul Rusaliilor, cînd aţi pîngărit în acest chip Pastele ? Rusaliile sînt prăznuirea venirii văzute şi ştiute de toţi a Duhului Sfînt. Tu, însă, luînd-o înainte, te-ai făcut locaş al duhului celui potrivnic şi ai ajuns templu al idolilor în loc să ajungi templu al lui Dumnezeu prin sălăşluirea în tine a Duhului celui Sfînt(ICor.,3, l6;Rom., 8, 11. ) . Ai atras asupra ta blestemul profetului, care, din partea lui Dumnezeu, spune : «Voi preface sărbătorile voastre în plîngere» (Amos, 8, 10.) . Cum veţi conduce pe slugile voastre, cînd voi slujiţi ca nişte robi unor pofte ruşinoase şi vătămatoare ? Cum veţi îndruma pe copii, cînd voi duceţi viaţă dezordonată şi nu ţineţi seamă de nici o îndrumare ?

 

Ce să fac ? Să vă las numai cu cele spuse pînă acum ? Mă tem, însă, ca nu cumva cel nesupus să ajungă mai neruşinat, iar cel care s-a căit să nu fie doborît de mai multă întristare (II Cor., 2, 7 ). Că «tămăduirea, spune Scriptura, pune capăt la păcate mari» (Ecl, 10,4) .

 

Postul să tămăduiască beţia! Psalmii, cântecele ruşinoase! Lacrima să fie leacul râsului! în loc de dans, să se încovoaie genunchiul! în loc de bătutul din palme, să se lovească pieptul! în locul podoabei hainelor, smerenia ! Dar, peste toate, milostenia să te răscumpere de păcat (Dan., 4, 24). «Răscumpărarea bărbatului este bogăţia lui» (Prov., 13,8. ). Fă-ţi tovarăşi ai rugăciunii tale pe mulţi din oropsiţii soartei şi va fi alungat de la tine orice gînd de desfrînare ! Cînd poporul israilitean s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-a sculat să joace(leş., 32, 6.) — jocul lor era închinare la idoli — atunci leviţii şi-au înarmat mîinile împotriva fraţilor lor şi şi-au sfinţit mîinile pentru preoţie (leş., 32,27—29 ) .

 

Aşadar, vă poruncesc vouă, care vă temeţi de Dumnezeu, toţi câţi v-aţi întristat acum din pricina necuviinţei celor osândiţi -. Dacă-i veţi vedea că se pocăiesc de nebunia faptelor săvîrşite, aveţi milă de ei oa de mădularele voastre bolnave; dar dacă îi veţi vedea că se obrăznicesc şi dispreţuiesc întristarea voastră, «ieşiţi din mijlocul lor, deosebiţi-vâ de ei şi nu vă atingeţi de cel necurat»( Isaia, 52, 11 ; II Cor., 6, 17. ) , ca aşa ei să se ruşineze şi să-şi recunoască păcatul lor, iar voi să primiţi răsplata zelului lui Finees(Num., 25, 11.) , prin dreapta judecată a lui Dumnezeu şi Mîntuitorul nostru lisus Hristos, Căruia slava şi puterea în vecii vecilor, Amin.

VII

Privelişte vrednică de milă în ochii creştinilor ca un bărbat în floarea vîrstei, cu trupul plin de putere, de frunte în mijlocul ostaşilor, să fie dus pe braţe acasă pentru că nu poate să stea drept şi nici nu poate să meargă pe picioarele lui. Bărbatul, care se cădea să fie înfricoşător duşmanilor, ajunge de rîsul copiilor din piaţă. A fost doborît fără sabie, a fost ucis fără să fi avut duşman în faţă. Bărbatul înarmat, în cei mai înfloritori ani ai vieţii, ajuns pradă vinului, este gata să sufere de la vrăjmaşi tot ce vor aceia. Beţia, distrugere a gîndurilor, istovire a puterii, îmbătrânire înainte de vreme, moarte în scurtă vreme. Ce altceva sînt beţivii decît nişte idoli ai paginilor, că «ochi au, dar nu văd urechi au, dar nu aud» (Ps., 113,13.) . Mîinile au amorţit, picioarele au murit.

 

Cine a uneltit toate acestea ? Cine este pricinuitorul acestor răutăţi ? «Cine a gătit pentru noi otrava nebuniei ? Ai făcut, omule, din ospăţ cîmp de bătălie ! Scoţi pe tineri duşi de mină ca pe nişte răniţi în război! Ai ucis cu vin floarea tinereţii! Chemi pe om la ospăţ ca pe un prieten, dar îl scoţi din casă mort, că i-ai stins cu vin viaţa. Iar cînd oaspeţii socot că sînt sătui de vin, atunci încep să bea mai zdravăn , şi beau ca animalele ca dintr-un izvor pregătit în grabă, care are tot atîtea teici cîţi oaspeţi sînt. Beţia se prelungeşte ; şi iată -că soseşte un tînăr, cu umerii bine făcuţi; nu este încă beat; aduce cu sine o sticlă foarte mare cu vin pus la gheaţă dă la o parte pe paharnic, se aşează în mijloc şi împarte beţivilor beţia cu ajutorul unor ţevi încovoiate. Năstruşnică este măsura aceasta, pusă în slujba nemăsuratei lor pofte de vin, ca să se destrăbăleze toţi la fel, să nu bea unul mai mult decît altul. După ce s-au împărţit ţevile şi fiecare a primit ţeava încovoiată în dreptul lui, beau ca boii, pe nerăsuflate, ca dintr-un havuz şi se silesc să sugă cu gîturile cît le lasă prin ţevile de argint vasul de sus cu vin pus la gheaţă.

 

Uită-te la nenorocitul tău stomac ! Vezi cît e de mare vasul care primeşte băutura ! Are numai mărimea unui pahar ! Nu te uita la vasul din care torni vinul în pahare, ca să-l goleşti odată, ci la stomacul tău, că e plin demult ! De aceea, «vai de cei ce se scoală dimineaţa şi umblă după sicheră (Isaia, 5, 12—13. ), de cei care petrec pînă seara şi-şi cheltuiesc toată ziua în beţie; nu mai au timp să caute la lucrurile Domnului şi lucrurile mîinilor Lui nu le socotesc. Vinul li arde pe ei» u ; că fierbinţeala vinului, ajunsă în trup, este scînteie pentru săgeţile cele înfocate ale vrăjmaşului. Vinul îneacă raţiunea şi mintea; şi, ca un roi de albine, aţîţă patimile şi plăcerile. Care trăsură, fără vizitiu, trasă de mânji este purtată cu atîta neorânduială? Care corabie, lipsită de cârmaci şi purtată la întîmplare de valuri, nu este mai în mare siguranţă decît un beţiv ?

 

Sursa: Sf. Vasile cel Mare, Omilie – „Împotriva celor care se îmbată” | Apărătorul Ortodox