- Smerenia este arta
care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a
rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creatii a lui Dumnezeu si
care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricosându-se îngerii si
toate puterile ceresti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind,
vă închipuiti ce pogoră mânt, dincolo de orice putere de întelegere, a făcut,
pentru a lua chip de om.
Actul ăsta era necesar
să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că
este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu. Si numai prin două cuvinte: “Eu
sunt..." - atât a zis satana. Ar fi vrut să zică: Eu sunt Cel Ce sunt,
adică Dumnezeu. Dar a căzut. Si vă închipuiti, s-a pedepsit în forma cea mai
grozavă si mai cumplită. Că spune într-un loc: “Dacă ai vedea un drac în
adevărata lui urâciune, n-ai putea rezista să nu mori". Se mai spune despre
o sfântă, Ecaterina, că a văzut un drac, dar nu în adevărata lui urâciune. Si a
preferat să meargă toată viata pe jar, numai să nu mai vadă. Vă închipuiti,
atât e de grozav si de urât. Lumea îsi închipuie că acolo, în suferinte, în
iad, va fi tot o conjunctură posibilă, dialogală, nu-stiu-ce. Nu! Una dintre
marile suferinte de acolo este si vederea dracilor!
Deci a fost necesar ca Mântuitorul să se smerească.
Pentru că smerenia este singura fortă care poate elibera orice suflet si orice
popor, în toată creatia lui Dumnezeu. Bunăoară, noi, ca să putem fi alături de
Hristos, trebuie să purtăm aceiasi identitate. Dacă El s-a smerit, El, Care a
făcut cerul si pământul si Care a făcut tot ce există, sigur că creatia Lui va
trebui să stea la dispozitia Lui, smerită.
Un crestin cu viată
bună, a bătut la usa Mântuitorului să-i deschidă. Si a întrebat: “Cine este
acolo?" “Un crestin iubitor al Tău". “Nu se poate. Nu esti pregătit.
Nu-ti deschid!" îngrijorat, foarte îngrijorat, si-a dat seama de ce. Pentru că el trăise o viată crestină cum a stiut el. Trebuie
să fac o paranteză: smerenia s-a cam rationalizat. A trecut într-un fel de obicei speculat,
după cum se spune: “E smerit, mândruletul!" S-a frământat el: “Care ar putea să fie motivul pentru care nu mi-a deschis?"
Si, frământându-se, a intrat într-o smerenie autentică, căci nu e usor să te
frământi când nu te primeste Hristos, mai ales pentru un om care crede si
trăieste în Hristos, cu nădejdea vesniciei alături de Hristos. Si s-a dus smerit si a bătut la
usă. “Cine este acolo?" “Tu esti", a zis credinciosul. Mântuitorul
i-a răspuns: “Dacă tu esti Eu, intră!" Avea aceiasi identitate cu El! Cum
spune Sfântul Simeon: “Dumnezeu se adună cu dumnezeii, după har".
Ce este falsa
smerenie si cum o deosebim de adevărata smerenie?
- De fapt, trebuie să
stim toti că niciodată un om smerit nu se vede smerit. Nu se vede, pentru că
n-ar mai fi smerit. Precum spune un sfânt părinte în Pateric: “Ce este
smerenia, părinte?" “A te vedea pe tine sub toată făptura, fiule".
Făptură e si viermele, faptură e si câinele. Cum
ar putea fi fiinta asta ratională sub toată făptura? Pentru că si viermele si
oricare fiintă stiu precis ce vor: vor să trăiască. în sensul acesta se zbate,
se încovoaie să ajungă existenta vietii. Biologic, că e vierme.
"Fiti întelepti ca serpii", spune
Mântuitorul, "si blânzi ca porumbeii". De ce întelept ca sarpele, care-i atât
de odios între fiare, între animale? Pentru că sarpele îsi fereste capul. Să
nu-1 lovesti la cap, că moare. Dacă îl lovesti oriunde, nu piere. Si capul
nostru e Hristos. Trebuie, cu orice chip, identificat cu El si ferit Hristos,
să nu cumva să sufere Hristos, Care a spus: "Fără de mine nu puteti face
nimic!"
Lumea, la astfel de
cuvinte, după mii de ani, cerbicoasă, consideră că aceste cuvinte din Scriptură
au fost când au fost. La anul 419 s-a tinut un Sinod local la Cartagina si
printre alte teme care s-au discutat a fost si problema aceasta: grija
Bisericii la cele ce a spus Hristos, stiind că tot ce a spus Hristos e
adevărat. La canonul 184 spune asa: “Dacă totusi zici că poti ceva fără
Hristos, anatema să fii!" Adică, mai mult decât blestemat.
Cum putem lupta
împotriva mândriei?
- Nu poti, decât dacă
te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul
celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru
că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un
lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a
primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar
pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era
tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei
înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit.
Comparând toate
religiile lumii, care a fost conceptia lor de mântuire? Se constată că toti
doreau să scape de suferintă. Hristos zice: “Nu! Numai prin suferintă puteti
scăpa de suferintă!"; pentru că Mântuitorul a făcut atât de multe fapte mari:
dreptate, învătături etc. Să măsurăm cu 90 de grade un unghi. Mai mult: a
înviat mortii si multe altele. Se facem unghiul de 180 de grade. Dar n-a
mântuit lumea prin asta.
Misiunea Mântuitorului
a fost tocmai asta, să mântuie lumea prin suferintă. S-a răstignit pentru noi
si atunci unghiul a devenit de 360 de grade, desăvârsit. Adică, atunci a fost
biruit satana. Mântuitorul era pe Cruce si se văita satana. De aceea Crucea
este atât de puternică împotriva duhurilor rele, pentru că se zice: “în numele
Tatălui (Care înseamnă toată înăltimea) si al Fiului (toată adâncimea) si al
Sfântului Duh (toată lătimea)". Adică se evocă Sfânta Treime. Si s-a
constatat că fuge dracul de Cruce!
Deci, prin suferintâ s-a biruit satana. Diferenta
între dramă si tragedie e că în dramă eroii biruiesc, în tragedie eroii sunt
înfrânti. Noi nu
avem tragedii. Avem numai drame. Eroii nostri au biruit, toti! Dovada este că
Mântuitorul, Care este de-a dreapta Tatălui, a zis: "Vi s-a dat toată
puterea, în cer si pe pământ". Si a mai zis ceva care ne priveste direct:
"îndrăzniti! Eu am biruit lumea!" Cine a biruit? Satana? Cine a
biruit? Cei care au lovit? Cei care L-au răstignit?
De aceea, suferinta
aduce foarte multă smerenie. Numai atât: să se facă pentru marele Adevăr.
Pentru Hristos. Că noi cerem harul lui Dumnezeu. Fără harul lui Dumnezeu nu se
poate nimic, pentru că zice Hristos: "Fără de Mine nu veti putea face
nimic".
El e tulpina, noi suntem mlăditele. Nu pot, nici
mlădita, nici mugurii, nici frunzele, fără vită.
Si atunci, din momentul din care nu putem face nimic
fără puterea lui Dumnezeu, cerem harurile Lui ca să putem face. Dar Dumnezeu nu
dă harul ca la un milog. îti dă ca să te ridici, să rupi din tine pentru altii,
să-ti pui viata interioară la punct, să gândesti frumos, să stii să suferi
pentru adevăr! Si
chiar pentru fratele tău.
Atunci harurile vin din
abundentă. Să stii să ceri, dar nu cu o mână întinsă, tigănească!
Cum putem căpăta smerita smerenie si care sunt
roadele ei?
- Hai să vă spun, ca să mă întelegeti, ca să nu
vorbim si noi, rationalizând-o. Smerita smerenie. Despre asta vorbim. Si, din
momentul în care smerita smerenie se adânceste cât mai mult, trăiesti cât mai
mult într-o stare de plăcere, de bucurie, de eliberare; iar toate aceste
lucruri vin fără să se vadă si fără să se discute. Te ajuti pe tine si pe toti ai tăi, care
nu mai sunt în lumea aceasta. Atunci nu mai esti un ins. Esti un univers, un
microcosmos, în care se oglindeste un macrocosmos, adică o lume întreagă, dacă
trăiesti aceste lucruri.
Trei lucruri cere
Dumnezeu de la noi, si ne cere cu ardoare: umilintă, umilintă, umilintă! Si “lăsati-Mă
pe Mine mai departe!" Fără însă să renuntăm la treburile care ne aduc
pâinea cea de toate zilele. Dar peste tot în inima mea să fie prezent Hristos!
Iată, bunăoară, se pun
probleme în lumea nevoitorilor, în lumea trăitorilor, probleme de mântuire, de
existentă duhovnicească. Nu prea sunt pentru o mare nevointă. Sunt mai mult
pentru o mare trezvie! 0 permanentă; o vibratie continuă. Această figură de
stil nemaipomenită a pus îngerii în miscare si ei au apărut, în fel si fel, cu
multă smerenie, slujind pe oamenii acestia smeriti. Da. Sunt mai mult pentru o
stare de trezvie continuă.
Starea de mândrie e
stare drăcească, absolut diavolească. Mică sau mare. Si nu trebuie să ne crutăm
nici cea mai mică greseală. Nu trebuie să ne temem, dacă se greseste. Nici o
nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, atâta vreme cât credinta
este în picioare, cât sufletul nu abdică si capul se ridică din nou! Adică
există putinta de iertare, dar, cum spun, să o ai ca un viteaz, ca un erou al
lui Hristos si numai al lui Hristos, oriunde ai fi.
Starea de nevointă nu
este rea si n-avem dreptul să desfiintăm lucrul acesta. Dar nu numai starea de
nevointă. Sau nu trebuie apăsat numai pe nevointă, ci mai mult pe starea de
vibratie, de prezentă si unire a inimii tale cu inima lui Dumnezeu, prin
diferite rugăciuni. Dacă se poate, “Doamne lisuse...".
- Părinte, dacă prin
suferintă ajungem la o adevărată smerenie, trebuie cumva să ne aruncăm singuri
în ispită?
- Nici nu se pune bine
problema. “Trebuie să mă agăt de o sfoară, să-mi dau drumul jos, să văd cum e
cu piciorul rupt". Avem des necazuri pentru că dumneavoastră trebuie să
mai stiti si un lucru: dacă ati sti câtă râvnă pune satana ca să ne întrerupă
de la lucrarea noastră duhovnicească, de la orice rugăciune nu ati mai pune asa
problema!
Orice crestin e atacat,
si vă spun, ca duhovnic nam întâlnit să nu-mi spună: “Părinte, sunt atacat la
rugăciune, am gânduri împrăstiate etc". Ne atacă diavolul, ne luptă el
împotrivă. Dar nu trebuie să dăm atentie. Este o mare greseală să se stea de
vorbă cu satana. Nu se stă de vorbă cu el. Se stă de vorbă numai cu Dumnezeu,
dacă vrei să-1 gonesti. Zi “Doamne lisuse..." si stai de vorbă cu
Dumnezeu. Puterea numelui îl goneste. Chiar dacă te apasă atunci, chiar dacă te
luptă. Se întâmplă uneori, de ia patul cu tine în sus. Nu te apuca să blestemi.
Asta-i o greseală. Lui
îi convine dialogul, că îl recunosti. Dar asa, prin rugăciune,îl ignori. Stai
de vorbă cu Dumnezeu atunci când esti atacat. Si atunci, sigur că el - am spus
de mai multe ori - a învătat foarte multă lume să se mântuiască.
Părintele Arsenie Papacioc.
Ne vorbeşte Părintele Arsenie - vol. 1-3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!