Un om avea un fecior, rău cum e fierea. Lenea curgea după el, în timp ce cu uşorul trai era prieten de cruce. Doar de blestemăţii şi rele era capabil. Tatăl său nu-l bătu, cum făceau alţi părinţi. Bătu însă câte un cui în uşă de fiecare boacănă a neisprăvitului, cuiul şi fapta de ocară. Timpul curse, uşa se umplu, deveni zid de cuie, încât n-aveai unde pune un deget şi fiul omului se înfurie şi-i spuse tatălui său:
– „Nicăieri ca la noi. De ce ai bătut cuie în uşă?”
– „Tu le-ai bătut”, zise tatăl.
– „Eu?”.
– „Da. N-ai făcut tu rele, duium, cutare şi cutare, nu mai ţin minte câte, multe, fără număr?”
– „Făcut”, recunoscu fiul.
– „De fiecare faptă rea am înfipt câte un cui. Priveşte, ăsta eşti”, vorbi tatăl, posomorându-se rău.
– „Poate făcând tot atâtea fapte bune”, spuse tatăl şi îşi văzu de propriile griji.
Odrasla îşi luă rolul în serios, se făcu alt om, de nerecunoscut, încât fapta de laudă şi actul de mărinimie deveniră obişnuinţă, o a două natură; nu trecea zi să nu ia cleştele spre a scoate un cui-două din uşa fărădelegilor lui. Timpul curse, uşa se goli şi fiul alergă într-un suflet la tatăl său, care albise pe cap, trăgând să moară. Fiul îi spuse strălucind de bucurie:
– „Văzut-ai, tată? Nu mai e nici un cui, le-am scos pe toate!”.
– „Dar găurile?”.[1]
Atât de profundă este această istorisire, încât nu mai are nevoie de explicaţii. Şi totuşi, am spune noi, privind pilda aceasta din punct de vedere teologic, lupta ce se dă în sufletul omului între bine şi rău nu cunoaşte margini, nu cunoaşte sfârşit. De ce? Pentru că nu ne mântuim prin propriile noastre forţe. Mântuirea noastră se face în cooperare, în colaborare. Noi ne pocăim, iar Dumnezeu ne iartă; noi ne întoarcem de la rău şi facem binele, iar Dumnezeu ne ţine în braţe; noi scoatem cuiele din uşă, iar Dumnezeu umple găurile, căci iertarea lui Dumnezeu, atunci când este, este desăvârşită; când Dumnezeu ne spală devenim mai albi decât zăpada..[2]
[1] Simion Pop, Nord, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1972, pp. 180 – 183.
[2] Ps 50, 7.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!