O vulpe fugărită de copoi a fost adăpostită de un tăietor de lemne în coliba sa.
În curând, au apărut și vânătorii împreună cu copoii lor, și l-au întrebat pe tăietorul de lemne dacă nu cumva văzuse trecând pe acolo o vulpe. Omul a spus cu voce tare că nu o zărise, arătând totuși cu mâna către coliba unde se ascundea vulpea. Vânătorii nu i-au luat în seamă semnele, ci au dat crezare vorbelor sale, așa că s-au grăbit să se întoarcă în pădure în căutarea prăzii lor.
Când vulpea a vrut să plece din colibă, fără a-i da nici o atenție tăietorului de lemne, acesta a strigat, cu reproș, în urma ei, „Animal nerecunoscător, îmi datorezi viața și, cu toate acestea, nici măcar o vorbă de mulțumire.” Atunci vulpea i-a răspuns: „într-adevăr, ar fi trebuit să îți mulțumesc din toată inima dacă faptele tale ar fi fost la fel de bune ca și cuvintele tale, și dacă mâinile tale nu ți-ar fi trădat vorbirea.”
Morala: Suntem răspunzători atât pentru vorbele, cât și pentru faptele noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!