Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau
grânele. Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea însăși. Ambii
treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până
în ziua următoare. Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele
vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe el de cu seară o pătură.
Întâmplător, veni și celălalt țăran în seara aceea la arie și vâzând
grânele acoperite, își zise: ”Ce om bun este vecinul meu! A
acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu
voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele
decât ale acestui om, atât de binevoitor…”.
Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt. Noaptea, hoțul se duse acolo,
pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită. A doua zi, venind în
arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își
furase lui însuși grâul.
De câte ori în viață omul nu-și fură singur pălăria și se păgubește pe sine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!