Mărturisesc că în timpul celor treizeci de ani ai bolii mele am trăit în felul acesta:
Dumnezeul meu şi crucea mea sunt acelaşi lucru: unul mai dulce decât altul. De aceea n-am cerut niciodată să-mi ia crucea. N-am încercat gustul amărăciunii durerii. Nu mi-a creat probleme şi supărări şi niciodată nu m-am simţit doar bolnavă.
N-am umblat plângându-mi de milă, asta nu mi-a plăcut deloc. Am vrut să umblu veselă, ca la o petrecere, să umblu alergând în nemişcarea mea.
Nu L-am simţit niciodată pe Dumnezeu departe de mine. El mi-a fost Tată preadulce şi pedagog al meu. Niciodată n-am umblat singură pe drumul meu greu şi îndurerat, m-am aflat mereu pe umerii Săi, pe genunchii Săi, în braţele Sale părinteşti. Aşa am simţit.
Niciodată nu l-am privit pe doctor sau spitalul cu ochi duşmănoşi. Niciodată nu m-am împotrivit la tot ceea ce mi s-a cerut, medicamente şi examinări, chiar dacă asta m-a costat.
Cu mulţumire am îmbrăţişat şi am sărutat aparatele dureroase pe care medicina le-a folosit adeseori cu mine.
Aduc suferinţele mele ca pe o ofrandă înaintea Ta, Doamne! Nu-ţi pot dărui nici nevoinţe, nici metanii, nici posturi, nici milostenii. Primeşte toate durerile mele ca pe o tămâie cu bună mireasmă.
Niciodată nu m-am plictisit ţintuită la pat. Dumnezeu m-a îndulcit cu totul. Cu respect, evlavie şi recunoştinţă, am îmbrăţişat şi am sărutat durerea.
Ca într-o ascultare sfântă, am primit să aduc în dar răbdarea bolii mele. Am avut mereu în gând să-mi duc până la capăt ascultarea aceasta.
Am ţinut boala în mâini ca pe o bijuterie nepreţuită. M-a stropit cu vin îmbătător şi m-a umplut de bucurie şi fericire. Mi-a devenit izvor de recunoştinţă, de mulţumire şi slăvire. M-a făcut să-mi fie dor de veşnicie.
în drumul meu pe pământ de până acum am avut simţământul intens al exilatului, al trecătorului, al străinului. Picioarele le-am avut pe pământ dar ochii, inima, mintea, îmi erau atrase spre cer. Ca o oaie rătăcită mi-am aţintit privirile spre patria cerească.
N-am simţit niciodată că o zi pe care am trăit-o este grea şi nesfârşită. Totul în jur sărbătorea, toate înfloreau, toate erau noi. Toate vorbesc, toate râd, toate sărbătoresc. Nimic nu este la fel, nimic nu este vechi, obositor. Orizontul este deschis... Cerul şi pământul se împletesc.
Niciodată şi la nimic n-am avut greutăţi, nici în ce priveşte medicii, nici în ce priveşte medicamentele sau oamenii în general. înainte de a apuca să cer ceva, deja îl aveam.
Iubirea Lui infinită m-a păzit de patimi, n-a sădit în sufletul meu nicio poftă pământească. M-a miluit, a fost îndurător cu mine. Sufletul meu s-a alipit de El. în toate felurile şi-a arătat iubirea faţă de mine.
Lecţii scoase din cuptorul durerii fericitei Dimitra Kondou ( învăţăturile care urmează sunt redate din cartea „Dimitra Kondou", Editura Taos, Patra.)
Durere adâncă pentru aflarea milostivirii, a izbăvirii, a sfinţeniei.
Stare de de plângere, de cucernicie, de întristare.
Sunt toată o plângere, o durere; mă topesc de lipsuri, de foame. Foame fără încetare, foame de Dumnezeu.
Liniştită şi tăcută, port în inimă aceste două stări martirice: durere şi foame.
Vreau ca Domnul să se milostivească de mine! Vreau să mă satur!
Vreau un sfârşit şi un sabat al meu...
Trăirea mea pe pământ vreau să fie o slăvire neîncetată a Ta; doar pentru asta vreau să trăiesc şi să respir. Ajută-mă să Te slăvesc mai mult şi fă-mă fiică a Ta. Ştiţi care este cea mai mare durere a omului pe pământ? Lipsa Celui iubit.
Cucereşte-mi inima, Doamne, îndreaptă-mi cugetul, curăţeşte-mi conştiinţa, aprinde-mi dragostea, izbăveşte-mi sufletul!
Inima din mine suferă mult, pentru că nu poate iubi cât ar vrea, căci se topeşte în faţa focului iubirii dumnezeieşti. Vrea, şi nu poate atât cât vrea...
Dă-mi, Doamne, o inimă care să Te poată iubi mult, care să reziste iubirii Tale!
Dă-mi o inimă care să Te poată găzdui! O inimă care să Te poată purta pe Tine, sprijinul meu. Nu mă topi pe mine, topeşte doar ceea ce este pământesc în mine, ceea ce este păcătos, străin, ceea ce este o piedică în calea mea spre Tine.
Arată-mi că voi ajunge la Tine pe cărarea durerii mele.
Pe acest tron al durerii Te-am cunoscut şi pe acesta s-a făcut înfierea. Acest loc binecuvântat mi-a dat curajul de a Te numi „Tată".
Se cuvine să spun: „Ai întins peste mine măreţiile Tale".
N-am făcut nimic în viaţa aceasta care să placă lui Dumnezeu, dar Acesta m-a săturat cu toată dragostea şi binecuvântările şi bunătăţile Lui!
N-am avut să-I dau nimic în viaţa mea şi nimic nu I-am dat. Un singur lucru am avut şi pe acesta I l-am dat din toată inima. Un vesel „Vino, Doamne!"
S-a săturat trupul meu de durere şi deseori am plâns şi am căzut în tristeţe, dar în spatele amărăciunii erau faguri de miere.
Nu mi-am iubit trupul şi nu m-am bucurat de el din pricina infirmităţii mele. I-am dat atâta cât să nu moară. Fără de voie a fost lipsit de multe. A fost lipsit de toate, chiar şi de cele necesare lui. A fost cuprins de tot felul de suferinţe. Un alt drum decât acestea n-a cunoscut.
Am umblat din salvare în salvare, dintr-un spital în altul, dintr-un pat în altul şi dintr-o mână în alta. în afară de durerile bolii am suferit şi din pricina efectelor negative ale medicamentelor. Corpul, din cauza cortizonului, menţinea apa creându-mi probleme, picioarele îmi amorţeau cu totul, se învineţeau, se înmuiau, aveam contracţii musculare în tot trupul.
Niciodată nu mi s-a împlinit voia mea. Voinţa mea a fost tăiată în fiecare clipă de boala care m-a cuprins. Sunt pentru totdeauna în voia ei. Precum un regim tiranic, m-a lipsit de cea mai mică odihnă, însă nu m-a împiedicat cu nimic să alerg!
N-am vrut să mă limitez doar la neputinţa aceasta şi să mă las condusă de ea. Vreau ceva mai mult decât atât.
Un drum de treizeci de ani ca şi când ar fi fost treizeci de minute. Aşa simt. Drum presărat cu bucurie şi dulceaţă.
Binecuvântat, binecuvântat să fie Dumnezeu pentru această fericire.
Această zi aleasă şi sfântă a anului 1965 este sărbătoarea sărbătorilor... Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Mă închin bunătăţii Tale negrăite. Preamăresc îndelunga Ta răbdare şi neţinerea de minte a răului. Mulţumesc şi slăvesc mila Ta nemăsurată, căci deşi eram vrednică să fiu străpunsă în iad de mii de chinuri şi pedepse, Te-ai milostivit şi Te-ai îndurat de mine.
Într-un text, pe care l-a lăsat să fie citit la slujba ei de înmormântare, spune următoarele cuvinte de rămas bun:
„Îl slăvesc pe Cel ce mi-a dăruit viaţa pământească şi viaţa cerească. Astăzi drumul mi-am sfârşit. Astăzi osteneala mea s-a preschimbat în bucurie şi lacrimile mele în veselie. Astăzi au căzut cătuşele înrobirii mele şi devin liberă. Călătoria mea pe pământ străin s-a terminat, lanţurile robiei mele s-au rupt. Apuc pe drumul Patriei mele! Tatăl meu a ieşit la răspântie şi îşi aşteaptă fiica. Aşteaptă să ajungă şi să-i dea sărutarea arzătoare. Fiica Lui sosită din lumea cea deşartă îi va cădea în braţe ca să-i spună tainele ei...
Astăzi cea prigonită devine cetăţeană a cerului.
Pământul mamă o dă pe cea pe care a găzduit-o în braţele cerului!
Astăzi cu recunoştinţă îmi iau rămas bun de la pământul care m-a găzduit, care atâţia ani a ţinut-o în braţe cu blândeţe pe fiica înstrăinată a Tatălui!
O, clipă mult aşteptată, pe care atâţia ani te-am dorit, ai venit!
Astăzi a venit primăvara mea veşnică. Norii negri ai iernii grele s-au risipit, gerul şi vremea rea s-au oprit.
A răsărit Soarele Dreptăţii. Astăzi întunericul meu s-a făcut lumină, tăcerea mea s-a făcut trâmbiţă de slăvire, neputinţa mea s-a făcut putere.
Bucuraţi-vă cu toţii, am ajuns acasă!
Bucuraţi-vă, fraţilor, de această minunată sărbătoare! Este învierea şi sufletul nu se mai simte acum singur, ca ieri... Hristos a înviat şi viaţa înfloreşte. Bucuraţi-vă, fraţilor, şi veniţi să gustăm împreună slava şi să ne odihnim în braţele Tatălui nostru!"
Acestea sunt cuvintele surorii noastre Dimitra, veşnică să-i fie pomenirea. Amin.
În cuptorul suferinţelor - Se întâmplă minuni şi astăzi
Traducere de Cristian Spătărelu
Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxă 2012
Traducerea a fost făcută după originalul TINONTAI ©AYMATA ZHMEPA; EKAOZEIZ «OP0OAOSOZ KYWEAH»
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!