Stareţul Porfirie

 

Stareţul Porfirie a fost un chip ascetic curat, un lucrător neobosit al vieţii duhovniceşti, o pildă de ascultare, de rugăciune, de blândeţe şi de smerenie; măreţia lui Dumnezeu în sufletul său; Dumnezeu însuşi în toată existenţa lui; cel care s-a născut sfânt, „hoinarul" lui Hristos, aşa cum el însuşi spunea, cel care avea darul străvederii încă din copilărie, cel plin de dragoste dumnezeiască, un chip cuvios. Hristos era marea dragoste a vieţii lui, dulcea lui nebunie, care i-a dat atâta har, încât vedea Raiul, iadul, marginile lumii, adâncurile mării şi cele ascunse ale sufletului fiecărui om.

Stareţul Porfirie era harismatic, străvăzător, profetic, povăţuitor. Omul care a trăit boala, durerea trupească şi nedreptatea într-un grad inegalabil. Mulţi erau aceştia care alergau să-l întâlnească. Unii ca să ia binecuvântarea sa, alţii ca să-i ceară sfatul în problema lor, iar alţii ca să ceară prin rugăciunea lui sănătate trupească şi sufletească.

Cuvintele Stareţului erau multe; neobosit era atunci când sfătuia, nu numai pentru problema concretă a fiecăruia, ci mai ales pentru a-l conduce pe om lângă Dumnezeu. Alesul lui Dumnezeu, Stareţul Porfirie, pe care l-a ales Hristos, ca să ne arate darurile Duhului Sfânt. şi, în ciuda durerilor puternice, sfântul stareţ niciodată nu a încetat să primească zi şi noapte oameni, fără să murmure. Şi făcea aceasta ca să asculte durerea lor, să-i sfătuiască şi să găsească soluţii la problemele lor.

Stareţul spunea că cea mai mare bucurie izvorăşte din jertfă. Omul trăieşte încă de aici Raiul sau iadul. Cel care săvârşeşte binele se bucură, fiindcă este răsplătit cu bucurie dumnezeiască. Cel care săvârşeşte răul suferă. Dacă nu încetăm să iubim banul şi să ne punem nădejdea în el, nu vom putea să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Dacă ne punem nădejdea în bani şi dăruim inima noastră iubirii acestora, îl uităm pe Dumnezeu.

Pe acest Stareţ sfânt nu am avut binecuvântarea, din nefericire, să-l cunosc în viaţă. însă mă socotesc foarte binecuvântată, fiindcă mi-a îngăduit Hristos, mie nevrednica, să-l întâlnesc într-un chip minunat. O cunoscută de-a mea, pe care o ştiam de ani de zile, mi-a apărut odată în cale, ţinând în mână o carte.

— Ce carte este aceasta? am întrebat-o.

— A Stareţului Porfirie, mi-a răspuns.

— Cine este acesta?

— Un Stareţ sfânt, dintre ultimii.

Am luat-o în mână şi am privit fotografia şi titlul: „Lângă Stareţul Porfirie". Deodată aceea s-a întors spre mine şi mi-a spus:

— ţi-o dăruiesc!

Citind-o, am descoperit că era cel mai bun dar ce îl primisem vreodată. Am simţit că sufletul mi s-a umplut de o dulce dragoste pentru acest Stareţ. L-am iubit atât de mult, încât am început să cer un prilej de a-l întâlni. El însă nu mi-l oferea. Eu insistam, deoarece simţeam că mă cunoştea, că mă iubea.

Datorită marii mele stăruinţe de a ne cunoaşte, într-o zi a venit şi m-a găsit. Pe atunci înfruntam o mare problemă. A venit, aşadar, ca să o dezlege şi să-mi dăruiască mângâiere. Aceasta a fost prima noastră întâlnire personală, întâlnire care a încredinţat şi a întărit marea mea dragoste pentru el. Era 23 februarie, orele 11:30 seara, ziua când era prăznuit Sfântul Policarp, anul 1996. îmi amintesc că stăteam în salonul casei mele şi plângeam cu tânguire multă. Deodată însă am auzit o voce dulce:

— Plângi? m-a întrebat.

Am ridicat privirea speriată şi l-am văzut înaintea mea pe Stareţul Porfirie! Arătându-mi cu mâna sa cea dreaptă, mi-a spus:

— Iată, ce te aşteaptă!

Şi deodată înaintea mea toate au fost cuprinse de lumină. Nu am apucat să reacţionez, fiindcă aşa cum dintr-o dată a venit, la fel a şi dispărut dinaintea mea, împreună cu lumina. De atunci minunile lui se petrec una după alta. îl simt mereu lângă mine. Este ca şi cum am locui împreună.

Însă cea mai importantă dintre toate minunile a fost că mi-a arătat cum să iubesc, cum să mă încredinţez şi să mă îndrăgostesc de Hristos. îi mulţumesc din adâncul sufletului că nu m-a părăsit niciodată până astăzi.

Mulţi oameni îmi spun: „Măicuţă, deoarece îl aveţi pe Stareţul Porfirie, nu credem că treceţi prin greutăţi, precum noi". Vă încredinţez că încercările mele sunt foarte multe. Nimic în viaţa mea nu este trandafiriu. Crucea mea este foarte grea. De multe ori am căzut în genunchi din pricina greutăţii, fiindcă încercările vin una după alta şi sunt atât de grele, încât uneori simt de parcă un cuţit cu două tăişuri îmi sfâşie inima, iar durerea este incredibil de mare. Este purtătoare de moarte. Dar nu pot să-mi atingă sufletul, fiindcă durerea încercării nu încape în el, de vreme ce este plin de Hristos. De aceea vă spun: „Deschideţi-vă sufletul, ca să intre în el Hristos!"

Am cunoscut mulţi oameni care au trăit alături de Stareţul Porfirie. Când îi aud vorbind despre el, constat cu multă întristare că nu au înţeles cu cine vorbeau. Este foarte trist ca oameni erudiţi, oameni care sunt chipurile cunoscători ai Bise¬ricii lui Dumnezeu, ai Vieţilor Sfinţilor noştri, să nu poată deosebi diferenţa dintre acest om sfânt şi noi păcătoşii, astfel încât să se nevoiască să se apropie de el şi să devină şi ei la rândul lor pilde pentru ceilalţi. Oare ce au dobândit din cunoştinţa lor cu el?

Acest Stareţ sfânt şi-a unit viaţa cu Iisus Cel Răstignit. S-a predat desăvârşit dragostei şi purtării Sale de grijă. I s-a încredinţat cu totul. Le răbda pe toate pentru dragostea lui Hristos, pentru mântu¬irea sufletului său şi a semenilor săi, rugându-se pentru aceasta ziua şi noaptea.

Dacă observăm oarecare harisme la unii, trebuie să cunoaştem că pe acestea le-a dat Dumnezeu pentru zidirea fratelui nostru, iar nu spre satisfacerea proprie. De aceea oamenii care au astfel de harisme, au în acelaşi timp şi o mare durere. Mii de bunătăţi să ne dea un sfânt, dar dacă o singură dată nu ne răspunde la întrebare, automat devine rău şi încetează să fie sfânt. Cu toate acestea, Sfinţii aceştia au suferit foarte mult durerea oamenilor. Ca să ajuţi un om, se cere o plată mare. Celor mai mulţi nu le place să audă adevărul, fiindcă adevărul doare. Dar dacă ai minte, îţi vei afla vindecarea. Să nu vă placă să auziţi cuvinte mângâietoare, fiindcă aceasta vă va arunca în suferinţa deznădejdii într-un moment al vieţii voastre.

Ultimele cuvinte ale Stareţului Porfirie trebuie să devină far în viaţa noastră: „CA TOŢI SĂ FIE UNA".

Monahia Porfiria
Ascultă-mă!
Traducere din greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu Schitul Lacu — Sfântul Munte Athos
EDITURA EVANGHELISMOS, Bucureşti 2017