Viu este Domnul Dumnezeu!

 Altceva este credinţa, altceva este încrederea. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toţi credem în existenţa Dumnezeului Treimic. Toţi credem că Hristos S-a pogorât pe pământ, S-a născut din Pururea Fecioara Maria şi a luat trup şi oase şi S-a făcut om pentru mântuirea noastră, ca să ne scoată din iad şi să deschidă Raiul. Dragostea dezinteresată a lui Hristos pentru om este atât de mare, încât a ajuns să Se jertfească pe Sine pentru noi, pentru a ni se ierta păcatele, pentru a omorî moartea. Iar noi, ca să-I mulţumim, L-am biciuit, L-am scuipat, L-am înjosit, iar la urmă i-am dat lovitura de graţie: răstignirea, moartea. Dar peste trei zile a înviat!

De vreme ce cunoaştem adevărul, de ce nu-l urmăm? Hristos ne-a spus: „Când vă vor duce la judecători, puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri"1. Când este nevoie să fie construit trupul Bisericii, Dumnezeul nostru ne face şi profeţi, şi dascăli, şi apostoli, şi ne dă acele daruri care ne trebuie, nu însă spre satisfacerea noastră, ci spre zidirea fraţilor noştri.

1 Vezi Luca 21,14-15.

De altfel, nu trebuie să uităm cuvântul lui Hristos:

„Eu sunt Lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii"2

Noi, cei care suntem botezaţi ortodocşi, credem în existenţa lui Hristos şi în tot ce ne învaţă. Una singură este greşeala noastră: nu ne încredin¬ţăm Lui. şi motivul? I-am luat locul, am devenit noi dumnezei pământeşti, iar urmarea a fost că suferim, suntem nefericiţi, ne cuprinde nebunia, ajungem la sinucidere.

Dar, deşi oboseala sufletească ne răpune, nu luăm hotărârea să ne lăsăm cu încredere în purta-rea de grijă a Aceluia, Care poate să rezolve orice problemă de-a noastră şi să ne dăruiască măreţia dragostei şi a fericirii. Şi toate acestea, deoarece am/ne-am supraapreciat puterea cu aşa-zisa noastră erudiţie şi le-am nivelat pe toate, având ca urmare distrugătoare pierderea sufletului nostru.

Ne-am întrebat vreodată cum ne vrea Dumnezeu? AŞA cum nimeni nu şi-ar dori ca soţia lui să se întreţină cu alt bărbat, tot astfel nici Dumnezeu nu vrea să avem schimb cu diavolul. Dumnezeu ne-a dat viaţa, ne-a dăruit cerul, soarele, luna, stelele, ziua, noaptea, pământul roditor, marea, toate. Diavolul ce ne-a dăruit?

Să socotim, aşadar, care şi unde este interesul nostru. Şi să dăm fiecăruia locul cuvenit. Dragoste, credinţă, încredere...toate merg împreună. Trei într-una. De aceea, şi au putere multă. Dacă se¬parăm aceste puteri, vine distrugerea în sufletul nostru, dar şi în viaţa noastră. De altfel, aceasta am depistat.

De mulţi ani urmărim coborâşul patriei noastre şi, din nefericire, nu facem nimic ca să-l oprim. Cei vinovaţi de această distrugere ne-au lăsat libere avorturile, ne-au impus divorţul cât mai uşor, ne-au promovat cununia civilă, ne-au distrus cultura, ne-au destrămat familia, plasându-ne banul de plastic şi astfel, am devenit aroganţi, cu bani împrumutaţi. Şi toate acestea cu un singur scop: să-L uităm pe Dumnezeu.

Monahia Porfiria
Ascultă-mă!
Traducere din greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu Schitul Lacu — Sfântul Munte Athos
EDITURA EVANGHELISMOS, Bucureşti 2017