din Revista „Teologie și Viață”
Nr. 1-6, ianuarie-iunie 2004
Brutalitatea pătimirii. Joc al puterii, al soldaților și deopotrivă al mulțimii.
Iisus nu mai era decât un obiect – de deriziune sau de sadism? Și deodată Ioan ni-L
revelează în măreția Sa, Arhiereu Care poruncește propriul Său sacrificiu,
împlinind lucid, de bunăvoie, mântuirea oamenilor după voia Tatălui.
Nu trebuia un sacrificiu uman, divino-uman, așa cum o teologie rătăcită a
putut să lase să se înțeleagă, pentru a satisface dreptatea divină, pentru a îmblânzi
mânia aprigă a lui Dumnezeu și de a-L face pe Acesta favorabil umanității?
Sacrificiul lui Iisus e un sacrificiu de sfințire, un sacrificiu de reintegrare:
Iisus aduce la Tatăl oaia cea rătăcită, pe fiecare și pe toți, toată umanitatea, tot
universul. El le aduce din profunzimile morții și ale iadului, din acele tenebre
care nu voiau să primească lumina, acea lumină care se revarsă irezistibil.
Răstignirea este nivelul cel mai jos al „pogorârii” Cuvântului întrupat. Dar
Ioan, când se referă la aceasta, spune „înălțare”, căci fundamentul însuși al
„pogorârii” este „înălțarea”. Aflaţi mai multe »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!