Sfântul Apostol Andrei, Părintele creştinismului românesc

Arhim. Andrei Coroian

 

Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, zi de bucurie, a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-Biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele ei duhovnicesc Sfântul Apostol Andrei.

Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu Sfântul Apostol Petru, Andrei este cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, şi cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.

Mare cinstire pentru noi ca neam şi fapt înduioşător al Părintelui ceresc că dăruieşte noului născut – poporul român, credinţa adevărată în Mesia-Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu–Om, şi ca părinte duhovnicesc pe unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul, la rându-i, s-a arătat primitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit apostolul (între care Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici, în Ţara Mioriţei, a fost primit cu dragoste şi prietenie, găsindu-şi loc de odihnă.

După tradiţie el a stat, douăzeci de ani într-o peşteră, din localitatea Ion Corvin de astăzi, unde s-a ridicat în ultimii douăzeci de ani o preafrumoasă mânăstire în cinstea şi sub protecţia sa. Din această peşteră, care i-a folosit ca biserică şi mânăstire (loc de retragere), în care slujea zilnic Sfânta Liturghie împreună cu ucenicii săi, mergea prin împrejurimi propovăduind localnicilor, strămoşilor noştri, liniştiţii păstori de oi vestea cea bună a sfintei credinţe.

Cât de emoţionantă va fi fost întâlnirea dintre Sfântul Apostol Andrei şi locuitorii acestor ţinuturi, strămoşii noştri, ciobănaşi de prin codrii, de prin munţi şi de prin văi; I-a găsit asemenea unor prunci nevinovaţi cu sufletul curat şi deschis în această grădină a Maicii Domnului, cum este numită Ţara noastră.

Le va fi spus Apostolul, „pruncilor”, curaţi la suflet şi luminaţi la minte:

Dacă credeţi cuvintelor mele; de-acum şi până în veşnicie, Tatăl vostru va fi Dumnezeu, Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute. Domnul, Dumnezeul Împăratul şi Mântuitorul vostru, va fi Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, cel născut din Fecioara Maria, Care pe Cruce murind, a dezlegat blestemul păcatelor voastre, şi prin Învierea Sa, v-a dăruit viaţă veşnică şi fericită.

Veţi primi în sufletul vostru pe Duhul Sfânt-Mângâietorul, Care vă va învăţa şi vă va povăţui să deosebiţi binele de rău, şi vă va îndemna să alegeţi întotdeauna binele. Veţi avea ca Maică adevărată – Biserica cea Una Sfântă şi Sobornicească, întemeiată de Domnul Hristos prin noi, apostolii Săi. Iar mireasa sufletului vostru, dulceaţa, bucuria şi mângâierea voastră, comoara cea scumpă şi lumina ochilor voştri, pe acest pământ vremelnic, va fi credinţa dreaptă – Ortodoxia, prin care veţi gusta viaţa cea cerească. În ea veţi rămâne veşnic vii, aşteptând arătarea Domnului Iisus Hristos întru slavă şi putere multă, când va veni să-i judece pe cei răi, şi să unească cerul şi pământul într-o singură Împărăţie fără de sfârşit….

Sf. Apostol Andrei botezând în Izvorul Tămăduirii – FrescăAscultându-l, ei au crezut, primind în sufletele lor curate, cuvintele sfintei credinţe. „Mândrii” ciobănaşi au alergat la sfântul Apostol, iar el i-a botezat în apa limpede a izvoarelor. Au venit apoi şi pustnicii geto-daci, cinstitorii lui Zamolxis, coborând de prin păduri şi peşteri, ca să asculte şi primească şi ei noua credinţă. Pustnicul cel sfânt, Andrei apostolul, văzându-le râvna, priceperea şi vrednicia a ales dintre ei, hirotonidu-i, episcopi şi preoţi, ca să fie învăţători şi dascăli ai poporului şi apărători ai credinţei. Inima sa curată şi simplă de pescar, devenit acum apostol, se bucura nespus când smeriţii şi blânzii păstori de oi, primeau cuvintele dulci şi dătătoare de viaţă ale evangheliei lui Hristos.

Ascultându-l „vrăjiţi”, ei credeau că peştera din Betleem nu este departe, în Palestina, ci cum spune colindul, aici în josul Ţării, la malul mării, unde sălăşluia apostolul. În Sfântul Apostol Andrei, ei vedeau ca într-o icoană, chipurile celorlalţi apostoli, ale profeţilor şi drepţilor din vechime, vedeau pe însuşi Domnul Iisus şi pe Preacurata Sa Maică, care acoperea cu acoperământul Ei, casele şi pământurile lor. Cu bucurie sfântă se socoteau părtaşi la sfânta Naştere din Peşteră, ducând un miel prinos, dulcelui Prunc Iisus. Mamele, soţiile şi fetele lor, alergau şi ele „cu hăinuţa de-mbrăcat” pentru Împărătescul Prunc, cu inimă bună şi vorbe mângâietoare pentru sfânta Sa Maică, care plângea. Toţi s-au învăţat, ca în noaptea sfântă, a sărbătorii Naşterii Domnului, să privegheze stând pe prispele caselor şi colibelor, pândind apariţia stelei celei cu Taină Mare care arăta venirea cerescului Soare al dreptăţii Iisus Hristos.

Îi creştea inima de bucurie Sfântului Apostol Andrei, văzând dragostea noului popor pentru Hristos, care cu o genială simplitate, dar adâncă teologie, cântă Taina întrupării Celui Veşnic, în colindele sale. Prin aceasta întărind încă o dată cuvântul Scripturii, care zice „înţelepciunea se descoperă pruncilor” (I Cor 1, 21). Cu grijă părintească, Sfântul Andrei a rămas lângă fiul său duhovnicesc – Poporul român care de-a lungul zbuciumatei sale istorii, nu a părăsit credinţa şi învăţăturile sale. S-a rugat neîncetat lui Hristos-Dumnezeu, să fie milostiv poporului, aici pe pământ „şi-n ziua judecăţii”, cum se cântă la slava Litiei. Să-l întărească, să-l păzească până în ziua cea mare a răsplătirilor.

MoasteleSfAndreiPatra-Grecia209De la mormântul său din Patras (Grecia), unde odihnesc moaştele sale, şi de unde cheamă mereu popoarele la Dumnezeu, apostolul a venit cu mare dor în două rânduri în România (1996 şi 2001) la praznicul Sfintei Parascheva. Şi-a potolit dorul sufletului văzând locurile unde a propovăduit pe Hristos – Domnul, şi mai ales s-a bucurat văzând pe fiii săi duhovniceşti. Întregul sobor al sfinţilor români: ierarhi, preoţi, mărturisitori, cuvioşi, voievozi dreptcredincioşi, poeţi, scriitori, artişti care au mărturisit credinţa prin opera şi scrierile lor, precum şi bunii creştini, care prin fapta şi cuvântul lor, au mărturisit credinţa în Iisus Hristos. Inima i s-a bucurat iar duhul i-a tresăltat cu mulţumire nespusă văzându-şi apostolul, roadele ostenelilor sale.

În fiecare an la prăznuirea muceniciei sale, toţi creştinii ortodocşi români, îi aducem mulţumiri, cântându-i laude, şi împreună lăudăm pe Dumnezeu cel Care, ni l-a dat ca Ocrotitor al Ţării noastre.

Îi cerem să se roage pentru noi Mântuitorului Hristos, ca să sporească în noi credinţa, nădejdea şi iubirea sfântă, să ne ajute să trăim în ascultare faţă de Dumnezeu, în armonie şi iubire frăţească. Să ne dea râvnă pentru slujire, pentru rugăciune, pentru post şi pentru orice lucrare duhovnicească. Să ne ajute să cultivăm în noi virtuţile sfinţilor şi ale strămoşilor noştri, statornicia în credinţă, lucrarea faptelor bune, răbdare în ispite, în lipsuri şi în nedreptăţire. Să ne izbăvească de orice rău, de dezbinare şi alte păcate şi patimi. Să ne înveţe să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33), lăsând pe planul al doilea realizările materiale din lumea aceasta. Să ne înveţe să privim mereu în Sus, la Hristos, cu bucurie şi cu nădejde, trăind în pacea şi bună plăcerea lui Dumnezeu.

Să nu uităm de marele har şi privilegiu de a fi creştini numiţi cu numele Hristos, meniţi a fi sarea apostolul-andrei358pământului şi lumină a lumii, luptând cu toate armele pe care ni le-a dat Dumnezeu împotriva păcatului propus nouă sub multiple forme de duhurile satanei.

Odată botezaţi, precum înaintaşii noştri, şi noi, cei de astăzi, suntem datori să luptăm lupta cea bună a duhovniciei, într-o lume în care materialitatea îşi arogă drepturi spirituale. Dacă patimi şi păcate ucigătoare îşi pretind nu doar drept la existenţă, ci zeificare, cult şi sacrificiu, este datorie sfântă, existenţială pentru noi ostaşii lui Hristos, să luptăm pentru drepturile lui Dumnezeu pe pământ. El este adevăratul Stăpân al aceste lumi care ar trebui în toate aspectele şi formele ei de trăire să se conducă după Legile Lui. În lupta noastră, Dumnezeu ne acoperă cu aripile bunătăţii Sale şi ne va răsplăti însutit şi înmiit orice nedreptate suferită pentru numele Lui în această lume. Iar sfinţii ne sunt înaintemergători cu pilda vieţii lor şi cu rugăciunea fierbinte.

Ne rugăm Sfântului Apostol Andrei, care a găsit în persoana Domnului Iisus Hristos răspunsul căutărilor sale duhovniceşti. Din Evanghelie nu reiese, observă Sfăntul Nicolae Velimirovici, că Mântuitorul l-ar fi chemat pe Sfântul Apostol Andrei, ci că acesta, când a văzut pe Sfântul Ioan Botezătorul botezându-L pe Iisus, arătându-L ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii (Ioan 1,29) s-a alipit pentru vecie de El, iubindu-L şi mărturisindu-L cu bucurie în toată lumea, chiar cu preţul vieţii sale. Acum, dimpreună cu fratele său de sânge Petru, se roagă fierbinte pentru pacea, mângâierea şi mântuirea noastră şi a întregii lumi aflate încă în dezarmonie şi suferinţă.

1 Cf. Vieţile Sfinţilor, luna noiembrie, Ed. Romanului, 1996.