Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

 

„Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în veci vecilor te vor lăuda” (Ps 83,  5). „Neînţeleasă este naşterea ta, neînţeles şi felul creşterii tale, neînţelese sunt toate ale tale, de Dumnezeu nuntită” (Cântarea a V-a din 21 noiembrie).

Noi, pământenii, nu suntem în stare să spunem cuvânt cinstitor pentru Maica Domnului, dar cerem de la ea să ne dea putere pentru aceasta. Recunoaştem că oricât am spune de mult, de bine şi de frumos, nu putem spune câte ar trebui spus, şi atunci, pentru a cuprinde cât de cât ceva din măreţiile Maicii Domului, apelăm la cuvintele Sfinţilor Părinţi şi la Sfânta Tradiţie, care este memoria vie a Bisericii.

Evenimentul sfânt al intrării pruncei Maria în templul din Ierusalim a fost fructul unei făgăduinţe. Tradiţia spune că Ana era de 60 de ani şi Ioachim de 70. Umilit fiind la templu, Ioachim spune Anei: „Grea cruce e lipsa copiilor”, şi Ana răspunde, plângând: „Doamne, şi pământul aduce roadă şi păsările fac pui şi fiarele nasc, eu cu cine mă asemăn, Doamne?” Ei spuneau: „Pentru noi, oamenii, poate fi cu neputinţă să avem un copil, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă şi asta contează”.

Ana se căsătoreşte la 20 de ani şi dobândeşte copilul la 60 de ani, după 40 de ani de aşteptare. Atâţia ani s-a rugat lui Dumnezeu pentru a primi un copil, în timp ce noi aşteptăm un răspuns de la Dumnezeu pe loc şi, dacă nu-l primim, ne împotrivim Lui, neştiind că pentru noi întârzie minunea. Asta ne aminteşte de o întâmplare. Un om bolnav a coborât într-un sat de munte în oraş, pentru a merge la medic. Doctorul i-a spus: «Trebuie să faci 20 de zile baie în mare». Dar bolnavul nu voia să-şi părăsească satul, deşi căuta sănătatea. Se găsea într-o situaţie grea şi, tot gândindu-se, a găsit soluţia. A coborât până la mare şi, într-o zi, a intrat de 20 de ori în mare. S-a întors în sat şi a aşteptat să se vindece, dar nu s-a vindecat şi, cu siguranţă, s-a supărat rău pe doctor. Aşa facem şi noi. Când ne rugăm pentru vreo pricină de-a noastră, încercăm să grăbim lucrurile cât de tare şi aşteptăm de la Dumnezeu ca pe loc să facă minunea pentru noi. Iar dacă nu o face, noi, puţin credincioşii, ne răzvrătim împotriva Lui.

Fiindu-le ascultată rugăciunea, şi-au respectat întocmai făgăduinţa, împlinind cu demnitate cuvântul Psalmistului: „Faceţi juruinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru” (Ps 75, 11), împlinind, după litera Legii, cuvântul din Deuteronom 23, 11: „De vei da făgăduinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine şi păcat vei avea asupra ta”.

Aceşti părinţi jertfelnici, când Maria avea trei ani, o încredinţează templului, împlinind altă profeţie a Psalmistului: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău. Că a poftit împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău” (Ps 44, 12-13).

Fecioara Maria, îmbrăcată în veşminte slăvite împărăteşti şi gătită cu podoabe vrednice de fiica împăratului şi mireasa lui Dumnezeu, alături de părinţii şi împreună cu un alai de fete fecioare care mergeau înainte cântând şi ţinând lumânări aprinse în mâini (Ps 44, 16), mergea spre templu. La intrare, erau 15 trepte. Pe fiecare treaptă, ajutată de părinţii ei, Maria urma să păşească încurajată de cântările psalmilor, câte un psalm din cele ale treptelor. Micuţa însă le-a stricat planurile. De cum a păşit pe prima treaptă, s-a desprins şi a urcat singură celelalte 14 trepte, ajungând la capăt şi mergând singură lângă arhiereul Zaharia. Iar dumnezeiescul slujitor a îmbrăţişat-o bucurându-se. Au venit şi părinţii ei, iar Zaharia i-a binecuvântat, zicând: „Fericiţi sunteţi că aţi dat naştere unei astfel de fiice, binecuvântaţi că aţi dăruit un astfel de dar Domnului. Iar ţie, fiică, ceea ce eşti mai presus de ceruri, iată, îţi zic: Vino pentru cele sfinte, urcă întru cele înalte”. Şi arhiereul Zaharia, având înştiinţare dumnezeiască cum că această micuţă de trei ani va deveni Maica Domnului, a judecat că locul ei era în Sfânta Sfintelor, acolo unde se păstra chivotul Legii, care o şi preînchipuia pe Maica Domnului.

După ce au predat-o la templu, s-au întors la casa lor, slăvindu-L pe Domnul. Au chemat rudele şi prietenii şi au făcut o masă în cinstea acestei fapte minunate. Cu toate că i-a durut, ca părinţi, însă mai presus de copilul lor Îl puseseră pe Domnul, precum a făcut şi Avraam atunci când era gata să-şi jertfească propriul fiu, Isaac.

Bătrânul Ioachim, după încă patru ani, a plecat la Domnul şi astfel micuţa Maria a rămas orfană de tată. Doi ani mai târziu a murit şi mama ei şi, la nouă ani, rămâne orfană de ambii părinţi. A locuit la templu 12 ani (de la trei la 15 ani), apoi a fost dată în grija dreptului Iosif, rudenia sa din Nazaret. Din sărbătoarea aceasta învăţăm că putem face făgăduinţe lui Dumnezeu şi, odată făcute, să ne ţinem de cuvânt. Sărbătoarea acesta reprezintă o chemare pentru noi de a cerceta mai cu râvnă Casa Domnului, sfânta biserică. În această privinţă, un îndemn deosebit de cald al Sfântului Ioan Gură de Aur zice: „Nu te depărta de Biserică. Nimic nu e mai puternic decât ea. Speranţa ta e Biserica, mântuirea ta e Biserica, scriptura ta e Biserica. Ea este mai înaltă decât cerul, mai întinsă decât pământul. Nu îmbătrâneşte niciodată, ci este pururi înfloritoare…”. Aşa cum prunca Maria a fost dusă la templu, suntem şi noi, părinţii, datori să ducem cât mai des pruncii noştri la sfânta biserică. Este o deosebire mare între un copil care, în timpul slujbei, e la biserică şi, în timpul adunării, e la adunare şi altul care stă acasă. Într-un fel va creşte unul, în alt fel celălalt.

Acest Praznic este un îndemn pentru noi, ca familii, să o chemăm pe Maica Domnului să intre în casele noaste. Ea simte cel mai bine lipsurile din familie şi este prezentă întotdeauna cu Fiul ei, prezenţă ce aduce pace şi bucurie în familiile noastre.

Facă Domnul să putem ţine copiii noştri cât mai aproape de Biserică, de Maica Domnului, de Lucrarea Oastei, de o viaţă sfântă, ca să se împuţineze relele din lumea aceasta şi să se înmulţească binele, ca să avem şi din aceasta bucurie!

„Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului”. Amin!

Petrea STANCIU