Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a VII-a dupa Rusalii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

† DANIEL,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

(Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.

In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar dupa ce a intrat El in casa, au venit la Dansul orbii si i-a intrebat Iisus: credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Raspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: dupa credinta voastra, fie voua! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: vedeti, nimeni sa nu stie. Insa ei, dupa ce au iesit, au raspandit numele Lui in tot tinutul acela. Dupa plecarea lor, iata au adus la Dansul pe un om mut, avand diavol. Şi fiind scos afara diavolul, a grait mutul; iar multimile se minunau, zicand: niciodata nu s-a vazut asa ceva in Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe diavoli. Şi Iisus strabatea prin toate orasele si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor.

Evanghelia care se citeste la Sfanta Liturghie in Duminica a VII-a dupa Rusalii infatiseaza doua vindecari miraculoase, savarsite de Mantuitorul Iisus Hristos asupra a doi orbi si a unui mut. Cu toate ca Sfantul Evanghelist Matei prezinta foarte succint aceste minuni, pericopa evanghelica contine multe si profunde intelesuri, deosebit de folositoare vietii noastre duhovnicesti.In prim-plan este prezentata vindecarea a doi orbi care, auzind de minunile savarsite de Mantuitorul, Il urmareau si Ii cereau cu staruinta sa-i vindece. Ca si in alte cazuri, Mantuitorul Iisus Hristos arata importanta credintei in primirea vindecarii. De aceea, El ii intreaba pe cei doi orbi: 'Credeti ca pot sa fac Eu aceasta?' (Matei 9, 28). Iar ei au raspuns: 'Da, Doamne!'. Atunci Iisus a zis catre ei: 'Dupa credinta voastra, fie voua' (Matei 9, 29). Şi in clipa aceea 's-au deschis ochii lor' (Matei 9, 30).

Cand e necesara marturisirea credintei?

Dupa vindecarea celor doi orbi din Capernaum, ne spune Evanghelia, indata 'au adus la El pe un om mut, avand diavol. Şi fiind scos afara diavolul, a grait mutul' (Matei 9, 32-33). Vedem ca Mantuitorul Iisus Hristos Se comporta diferit in cele doua vindecari consecutive. El asteapta marturisirea credintei, in cazul celor doi orbi, inainte de a-i vindeca, dar nu si de la mutul demonizat, care a fost tamaduit de indata ce a fost adus la Sine. Mantuitorul nu cere mutului demonizat sa-si exprime credinta, pentru ca acesta nu mai era in toate facultatile lui sufletesti, nu mai gandea si nu mai era responsabil el insusi de ceea ce facea, ci era condus de duhul cel rau care pusese stapanire pe el. Ca si in alte situatii similare relatate de Sfintele Evanghelii (cf. Matei 8, 28-34), vedem drama omului stapanit de diavolul, caruia i-au fost confiscate gandirea, vocea, vointa, fiind stapanit in mod tiranic de demon. Din acest motiv, Mantuitorul Iisus Hristos n-a mai asteptat marturisirea credintei de la mutul demonizat, ci, din iubire milostiva pentru oameni, i-a redat sanatatea trupeasca si sufleteasca. In acest caz, au fost suficiente credinta si dragostea de aproapele ale celor care l-au adus pe mutul demonizat la Iisus si care au crezut ca numai El il poate vindeca.

Orbii vindecati devin propovaduitori ai luminii harului lui HristosDupa vindecarea celor doi orbi, Mantuitorul Iisus Hristos 'le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie. Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela' (Matei 9, 31-32). Vedem, asadar, cum, mai intai, Mantuitorul cere credinta celor doi orbi, iar apoi, dupa ce i-a vindecat, le porunceste sa nu spuna nimanui ca El i-a vindecat, adica sa nu se laude cu vindecarea primita, nici sa-L laude pe El, vindecatorul lor.De ce a facut aceasta?

Ca sa ne dea noua pilda de smerenie, ca, dupa ce am savarsit binele, sa nu ne laudam, nici sa asteptam laude de la oameni pentru binele pe care l-am facut altora. Cand Mantuitorul Iisus Hristos le cere celor doi orbi sa nu spuna nimanui nimic despre vindecarea lor, El arata, de fapt, smerenia Sa. (Despre smerenie, Sfantul Isaac Sirul spune ca este 'haina lui Dumnezeu. Caci, Cuvantul Intrupandu-Se, pe ea a imbracat-o si prin ea ne-a vorbit noua, in trupul nostru'.)Insa, cei doi orbi vindecati nu au implinit porunca primita, ci, plini de bucurie si de recunostinta, au vestit in toate partile Capernaumului cat bine le-a facut lor Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor.In doar cateva versete, pericopa evanghelica a acestei duminici ne prezinta, deodata, smerenia Mantuitorului si recunostinta celor doi orbi vindecati. Dupa ce acesti doi oameni suferinzi au cunoscut ani in sir intunericul orbirii, acum, vindecati fiind, au binevestit cu bucurie si recunostinta numele lui Iisus, Vindecatorul lor. Astfel ei i-au luminat duhovniceste atat pe contemporanii lor, cat si zecile de generatii care au citit sau ascultat aceasta Sfanta Evanghelie.

In primul rand, din atitudinea Mantuitorului Iisus Hristos vedem ca El asculta rugaciunea celor infirmi sau bolnaviIn al doilea rand, Mantuitorul, voind sa invete pe toti oamenii cat de necesara este credinta pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu, ii intreaba pe cei doi orbi daca au credinta. Desigur ca ei aveau credinta, din moment ce staruiau atat de mult ca sa fie vindecati. Hristos Domnul cunostea credinta lor ca numai El ii poate vindeca pe ei, dar pentru ca sa arate tuturor ca este necesara credinta puternica in Dumnezeu cand se cere sa se implineasca ceva bun in viata omului, i-a intrebat pe acesti orbi daca au credinta.Invatam de la acesti doi orbi sa ne rugam cu staruinta, pentru a dobandi ceea ce ne lipseste. Lipsurile si infirmitatile ne indeamna sa vedem sensul existentei noastre si sa intelegem ca totul este dar de la Dumnezeu, ca nu noi ne-am dat vederea, ca nu noi ne-am dat viata, nu noi ne-am dat noua insine existenta, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu stim cat de mare este valoarea darului vietii si al sanatatii decat atunci cand ele ne lipsesc. Acesti doi orbi devin pentru noi dascali ai rugaciunii, ai credintei si ai recunostintei. Dupa ce au fost vindecati, cei doi orbi au devenit misionari ai credintei, vestitori ai milostivirii dumnezeiesti. Invatam si noi, asadar, de la acestia sa avem credinta tare cand trecem prin incercari si sa cerem cu staruinta lui Dumnezeu ajutorul Sau, sa ne vindece de orice boala si de orice neputinta. Insa, dupa ce am primit binefacerea sau vindecarea dorita, trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, sa aratam recunostinta, sa-L marturisim pe El ca fiind Binefacatorul, Doctorul si Mantuitorul sufletelor si al trupurilor noastre.Poporul se minuna si se bucura de lucrarea vindecatoare a lui Iisus, iar fariseii invidiau pe Iisus si-L defaimau

Aflam tot din Evanghelia acestei Duminici a VII-a dupa Rusalii ca poporul se minuna si se bucura, deoarece niciodata nu mai vazuse o putere vindecatoare ca aceea a Mantuitorului Iisus Hristos. Pe de alta parte, fariseii, care-L invidiau pe Mantuitorul Iisus Hristos, pentru ca avea mai multa popularitate decat ei, ziceau ca Iisus scoate demonii cu domnul demonilor. Asadar, in timp ce poporul se bucura ca Hristos vindeca pe cei suferinzi, fariseii se intristau. Din cauza rautatii din inimile lor, ei nu se puteau bucura de iubirea milostiva pe care o arata Iisus Hristos oamenilor. Deci, din invidie si rautate, fariseii Il denigrau pe Iisus, Il calomniau si rastalmaceau lucrarea Lui, dandu-i un sens negativ si spunand ca El alunga pe demoni cu putere demonica. Vedem ca boala invidiei fariseilor fiind una ascunsa in suflet era mai grea decat orbirea trupeasca a celor doi orbi din Capernaum si decat mutenia omului chinuit de diavol. Vindecarea acestora de orbire si mutenie a sporit boala invidiei fariseilor care-L vorbeau de rau pe Iisus. Referindu-se la patima invidiei, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: 'Nu este pacat mai rau decat invidia. Desfranatul, chiar daca simte oarecare placere, savarseste pacatul in scurta vreme; invidiosul insa se chinuie si se pedepseste pe sine insusi inaintea celui invidiat, iar pacatul lui nu inceteaza niciodata, ci lucreaza necontenit.Dupa cum porcul se bucura de mocirla, iar diavolul de vatamarea noastra, tot asa si invidiosul se bucura de raul semenului sau. Atunci se linisteste si rasufla usurat, cand peste semenul sau a venit un necaz sau o rusine; socoteste nenorocirile altora propriile sale bucurii, iar fericirea si bunastarea altora, propria sa nenorocire. Nu urmareste sa aiba el bucurie, ci semenul sau sa aiba necazuri si scarbe. Nu merita, oare, sa lovesti cu pietre si sa stalcesti in batai pe acesti oameni ca pe cainii turbati, ca pe diavolii afurisiti si ca pe iele? Dupa cum unii gandaci se hranesc cu murdarie omeneasca, tot asa si invidiosii se hranesc cu nenorocirile altora: sunt dusmanii si vrajmasii oamenilor. Celorlalti oameni le e mila cand se junghie un animal; dar tu, invidiosule, devii fiara, tremuri, te ingalbenesti la fata cand vezi ca unui om ii merge bine'. (Omilii la Matei, omilia XL).

Iar in alta parte, acelasi Sfant Parinte zice:'Dupa cum viermele nascut de lemn mananca mai intai lemnul care l-a nascut, tot asa si invidia strica mai intai sufletul celui care a nascut-o si aduce peste cel invidiat cu totul altceva decat doreste. Nu mi te uita, iubite, ce se intampla celor invidiati la inceput, ci priveste sfarsitul. Gandeste-te ca rautatea celor ce invidiaza aduce mai mare stralucire celor invidiati. Cei invidiati atrag pe Dumnezeu in ajutor si se bucura de harul Cel de sus, iar invidiosul, lipsit de acest har, cade usor in mana tuturora si, inainte de a fi biruit de dusmani, e biruit de propria lui patima, pentru ca, mancat ca de niste falci nevazute, ajunge, ca sa spun asa, de se ineaca. Cunoscand, dar, acestea, sa fugim, va rog, de vatamarea acestei patimi, sa o izgonim cu toata puterea din sufletul nostru. Este mai pierzatoare decat toate patimile; ne vatama insasi mantuirea noastra. Diavolul este izvoditorul ei'. (Omilii la Facere, omilia XLVI).In concluzie, Sfantul Ioan Gura de Aur constata:'Chiar de ar face cineva minuni, chiar de ar trai in feciorie, chiar de ar posti, chiar de s-ar culca jos pe pamant, si prin aceste virtuti ar ajunge la inaltimea ingerilor, totusi pentru o asemenea fapta (a invidiei) va fi mai pangarit decat curvarii si preacurvarii, si mai nelegiuit decat talharii si profanatorii de morminte.' (Omilii la Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, Omilia VII)

Hristos vine in intampinarea celor suferinzi

Evanghelia se incheie cu urmatoarele cuvinte: 'Iisus strabatea prin toate orasele si satele, invatand in sinagogile lor, propovaduind Evanghelia imparatiei si vindecand orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor' (Matei 9, 35). Observam din Sfintele Evanghelii ca puterea vindecatoare a Mantuitorului insoteste intreaga Sa misiune. De asemenea, vedem ca El cutreiera cetati si sate, merge in intampinarea poporului, nu asteapta ca poporul sa vina la El, in Capernaum.Mantuitorul Hristos mergea prin sate si orase, vindeca 'orice fel de boala si orice fel de neputinta in popor' si invata in sinagogi cuvantul lui Dumnezeu. Tot asa ii va indemna sa faca si pe apostolii Sai, a caror chemare o prezinta capitolul urmator (al X-lea) din Evanghelia dupa Matei.Mantuitorul Iisus Hristos binevesteste mai intai El Insusi Evanghelia imparatiei si apoi trimite si pe ucenicii Sai, aratandu-le cum trebuie sa binevesteasca Evanghelia. Atat in cazul Mantuitorului, cat si in cazul ucenicilor Sai, binevestirea Evangheliei a fost insotita de vindecari miraculoase si de eliberarea oamenilor posedati de diavoli. Prin aceasta noi invatam astazi ca Biserica lui Hristos, deodata cu predicarea cuvantului Evangheliei, trebuie sa savarseasca si faptele credintei evanghelice, sa aline suferinta, sa-i ajute pe oameni sa se elibereze din situatii grele, din durere, din necazuri, din tot felul de ispite, de legaturi care ingreuiaza si intristeaza viata lor.Evanghelia acestei duminici ne indeamna si pe noi sa-i ajutam pe cei intristati, pe cei suferinzi, pe cei bolnavi. Astfel, suntem indemnati sa devenim mai mult Trupul Sau tainic, adica Biserica, sa punem la dispozitia Lui mainile noastre, vointa noastra, darnicia noastra, pentru a aduce mangaiere celor bolnavi, celor flamanzi, celor saraci si tuturor care cer ajutorul lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu daruieste ajutorul Sau celor in nevoi folosind mainile milostive ale celor care asculta Evanghelia si implinesc poruncile iubirii Mantuitorului in relatiile cu semenii lor.Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa simtim bucuria si chemarea sfanta de a fi mainile iubirii lui Hristos, care ajuta pe semenii nostri aflati in suferinta, in necazuri, in singuratate si in deznadejde. Numai asa simtim ca Evanghelia iubirii lui Hristos este Evanghelia mantuirii si a vietii sfinte din Imparatia cerurilor, spre slava Preasfintei Treimi si binele oamenilor. Amin.

(Articol publicat in 'Ziarul Lumina de Duminica')