„Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Hristos.” (Filipeni 2, 21)
Doi orbi au fost vindecaţi de Iisus. S-au ţinut după El pe drum, rugându-se neîncetat, până au ajuns în casa Lui; acolo au făcut o mărturisire de credinţă şi, atinşi de Domnul, ochii li s-au deschis.
După ce s-au vindecat au plecat, uitând cu totul ce le-a poruncit Iisus: nu mare lucru, doar să păstreze tăcerea. Nu ştiu dacă a fost neatenţie, uitare sau doar entuziasm. Însă cum au ieşit din casa Domnului, au făcut exact pe dos. Şi nu doar ca o pornire repede reprimată, un accident; ci, deşi Hristos le-a poruncit cu asprime, nu s-au lăsat până nu au informat tot ţinutul.
Se ascunde în acest incident o boală duhovnicească ce are mare popularitate la noi, la dreptmăritori. E, cred, adevăratul motiv pentru care mulţi dintre ortodocşi nu citesc Scriptura: lipsa totală de interes pentru ce vrea Hristos! Venim la El doar pentru problemele şi poftele noastre. Ca şi orbii din Evanghelie, credem şi noi că Hristos ne poate vindeca sau scoate din încurcăturile vieţii. Dar nu ne interesează ce vrea El. În caz că o facem, totuşi poruncile Lui le înghiţim greu, cu sila, doar ca pe nişte clauze obligatorii la „contractul” prin care Dumnezeu S-a obligat să ne rezolve neputinţele. Dormim în picioare şi cu ochii deschişi când se citeşte Pericopa şi când se predică. Pentru că, repet, Scripturile fiind pline de gândurile şi dorinţele lui Dumnezeu, nu ale noastre, nu prezintă interes! De aici marea, predominanta importanţă a rugăciunii: nu din evlavie, ci pentru că altminteri nu se pot face „afaceri” cu Dumnezeu. Şi azi, ca şi pe vremea lui Iisus, Templul lui Dumnezeu e plin de negustori şi de tarabe sufleteşti.
Se ascunde în acest incident o boală duhovnicească ce are mare popularitate la noi, la dreptmăritori. E, cred, adevăratul motiv pentru care mulţi dintre ortodocşi nu citesc Scriptura: lipsa totală de interes pentru ce vrea Hristos! Venim la El doar pentru problemele şi poftele noastre. Ca şi orbii din Evanghelie, credem şi noi că Hristos ne poate vindeca sau scoate din încurcăturile vieţii. Dar nu ne interesează ce vrea El. În caz că o facem, totuşi poruncile Lui le înghiţim greu, cu sila, doar ca pe nişte clauze obligatorii la „contractul” prin care Dumnezeu S-a obligat să ne rezolve neputinţele. Dormim în picioare şi cu ochii deschişi când se citeşte Pericopa şi când se predică. Pentru că, repet, Scripturile fiind pline de gândurile şi dorinţele lui Dumnezeu, nu ale noastre, nu prezintă interes! De aici marea, predominanta importanţă a rugăciunii: nu din evlavie, ci pentru că altminteri nu se pot face „afaceri” cu Dumnezeu. Şi azi, ca şi pe vremea lui Iisus, Templul lui Dumnezeu e plin de negustori şi de tarabe sufleteşti.
Pocăinţa înseamnă să începi să cauţi Împărăţia lui Dumnezeu. Înseamnă să ai deodată alt scop în viaţă. Unul radical diferit de toate idealurile lumii. E ca şi cum orbii care au venit la Iisus, în loc să ceară vindecare, ar fi întrebat despre Împărăţia Cerurilor pe care Domnul o binevestea pretutindeni şi pentru care făcea toate minunile. Căci minunile nu erau, de fapt, decât o încurajare spre a crede cele propovăduite de Mântuitorul despre Împărăţia Cerurilor. Faptul nu e cu neputinţă. Căci am văzut feţe luminoase de orbi şi schilozi şi muribunzi. Nu pentru că li se făgăduise o tămăduire urgentă, minunată. Ci pentru că, aflând Împărăţia, nu mai doreau nimic altceva. Nici măcar vindecarea…
- Marius Iordăchioaia / https://doxologia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!