Paradoxul libertății omului constă în faptul că omul renunță la libertate, prin propria lui libertate, din cauza trufiei. Diavolul îndeamnă, dar nu poate constrânge. Fără dorința de mărire și independență față de Dumnezeu, omul n‑ar fi căzut, cu toată uneltirea diavolului. Dimpotrivă, prin opoziția față de rău, omul se întărește în bine și merge pe calea sfințeniei, a împlinirii și desăvârșirii. Esența păcatului tuturor oamenilor, care nu fac decât să repete păcatul originar, constă în neascultarea de Dumnezeu, neîncrederea și nerecunoștința față de El, izvorâte din mândrie, care determină dorința de autonomie. Stăpânit de mândrie și din dorința de autonomie, omul își folosește greșit darul libertății sale și vrea să ajungă la împlinirea sensului existenței sale prin el însuși și cu mijloacele proprii, fără ajutorul lui Dumnezeu, uitându‑și condiția sa de creatură și făcând abstracție de Dumnezeu. De aceea, Revelația divină spune că îînceputul păcatului este trufia” (Isus Sirah 10, 13).
Uitând de Dumnezeu, omul devine sclavul propriilor sale proiecte utopice, mai rău, robul propriilor sale pasiuni și patimi, renunțând la îlibertatea măririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21), tocmai prin afirmarea greșită a libertății sale. Aceasta deoarece omul este, prin creație. o ființă teonomă și, ca atare, își găsește împlinirea existenței sale numai în comuniunea cu Dumnezeu, Care‑i dăruiește această împlinire și libertate: îDomnul este Duh și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17).
sursa: https://ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!