"Însoţeşte-te cu cel de-o asemenea taină cu tine." (Sfântul Isaac Sirul)
Înainte de pătimirea Sa, Mântuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor la Cina cea de Taină: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că pe toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute" (Ioan 15, 12-15).
Iată că Hristos Se numeşte pe Sine prieten al nostru şi arată că prietenia poate merge până la jertfă, aşa cum El a făcut. Hristos nu a lăsat lumii doar nişte cuvinte, ci El Însuşi a trăit deplin sacrificiul, murind pe Cruce pentru mântuirea lumii. Acesta este idealul prieteniei. La Cina cea de Taină, Hristos îi numise pe ucenicii Săi prieteni. La puţin timp după aceasta, Apostolul Petru s-a lepădat de Hristos, dar apoi s-a căit de păcatul său şi s-a întors în mijlocul ucenicilor. Prin lepădarea de Învăţătorul, Petru a rupt legătura prieteniei, căci Hristos dăduse măsura prieteniei, spunând: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15, 13). După Înviere, arătându-Se ucenicilor Săi, Hristos îl iartă pe Petru, cerându-i doar iubirea, singura care dă consistenţă unei relaţii.
Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu-i de ajuns să-ţi doreşti un prieten; trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Unii pot gândi aşa: sunt prieten cu cineva pentru că nu sunt cu alţii. În felul acesta, prietenia ar cultiva exclusivismul. Adevărata prietenie însă preţuieşte un om pentru caracterul său, pentru felul său unic de a fi. Este necesar să cauţi sincer prietenia cuiva şi, alături de el, să te formezi ca om. Doi prieteni au acelaşi ideal, gândesc şi acţionează împreună.
Fiind întrebat ce înseamnă prietenia, Aristotel a răspuns: "Un suflet în două trupuri." Iar Sfântul Grigorie de Nazianz avea să spună, întregitor, despre prietenia sa cu Sfântul Vasile: "Se părea că avem amândoi un singur suflet. ş...ţ Ceea ce a contribuit să ne unim a fost Dumnezeu şi iubirea noastră pentru bine." Chiar şi "duhovnicul poate fi un bun prieten, dar nu pentru că îmi permit să-i vorbesc nu ştiu cum, ci pentru că el îmi face cel mai mare bine din lume: mă sfătuieşte în lucrurile cele mai importante ale vieţii. El este cel de la care primesc tainele credinţei" - mărturiseşte un părinte contemporan.
Adevărata prietenie nu poate fi întâmplătoare, căci întotdeauna "un adevărat prieten este o soluţie a Providenţei într-o ocazie providenţială" (Gh. Fedorovici). Dumnezeu ne descoperă voia Sa, călăuzindu-ne către viaţa celorlalţi oameni, în care se reflectă chipul Său.
sursa: https://ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!