IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului: Praznicul Naşterii Domnului – luminarea vieţii noastre prin cunoaşterea lui Dumnezeu (Scrisoare pastorală, 2024)

 „Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric.” (In 12, 46)

† LAURENŢIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioșilor creștini,
har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; că, întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea se învățau să se închine Ție, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus. Doamne, slavă Ție!” (Troparul Nașterii Domnului)

Iubiții mei fii duhovniceşti,

Prin fiecare praznic împărătesc, an de an, Biserica, Mama noastră, ne face mereu daruri, ne vorbeşte despre Hristos, Capul Ei, ne introduce în comuniune cu El, făcându-ne contemporani cu toate evenimentele vieţii Lui pământeşti. Fiecare sărbătoare este o tainică realitate pe care o trăim prin intermediul cultului divin. Suntem aici, pe pământ, dar gustăm, prin fiecare Liturghie, din bucuria cerească a vieţii veşnice. De aici, fericirea noastră, de aici, lumina fiecărui praznic împărătesc. An de an am încercat prin cuvântul nostru pastoral să descifrăm împreună tainele şi înțelesurile adânci ale Praznicului Nașterii Domnului. Anul acesta vom analiza frumuseţea şi profunzimea dogmatică a troparului acestui praznic, a acestei scurte compoziții imnografice prin care se anunță şi se explică într-o formă poetică semnificația duhovnicească a evenimentului liturgic prăznuit. Vom încerca împreună să descoperim modul în care Biserica ne învaţă dogmele ei într-un mod atât de simplu, dar şi de profund prin intermediul imnografiei.

Troparul, ca alcătuire liturgică, este o scurtă strofă poetică, ce conţine ritm, rimă şi un număr de silabe, și îl cântăm la fiecare vecernie, utrenie şi liturghie, cinstind pe sfinții sărbătoriți sau prăznuind evenimentele importante din viața Mântuitorului și a Maicii Domnului sau din istoria sfântă a mântuirii. Prin toate imnele liturgice ale cultului divin, Biserica ne ajută să înțelegem mai ușor, nu prin narațiune sau povestire, ci prin poezie, tainicul fiecărui praznic împărătesc. Prin structura lui, prin cuvintele lui bine potrivite, fiecare tropar are un mod unic de a ne iniția şi de a ne introduce în bucuria sărbătorilor. El conține câteva idei importante, câteva adevăruri de credinţă, pe care, prin melos, prin cântare, Biserica vrea să ni le însușim atât cu mintea, cât şi cu inima, pentru a le putea apoi împlini în viaţa noastră, prin lucrare duhovnicească.

Iubiți credincioși,

Troparul Naşterii Domnului îl cunoaștem atât de bine cu toţii şi îl cântăm atât de des în aceste zile, ca prin el şi prin frumoasele colinde să ne exprimăm bucuria pe care ne-o aduce venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu. Această scurtă alcătuire imnografică este structurată în jurul a trei afirmații importante, cu valoarea unor adevăruri tainice şi de credinţă, pe care Biserica vrea să ni le pună la suflet într-o formă poetică atât de frumoasă şi de concisă.

– Prima şi cea mai importantă dintre ele mărturisește faptul că Nașterea lui Hristos a adus în lume Lumină, dar nu orice lumină, ci tainica Lumină a cunoașterii lui Dumnezeu.

– Cea de a doua afirmație a troparului: „că, întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea se învățau să se închine Ție”, ne descrie modul în care se manifestă această Lumină venită în lume, convertind şi povățuind spre cunoaşterea lui Dumnezeu chiar şi pe magii păgâni.

– Troparul se încheie arătând Cine este această Lumină a cunoștinței, identificându-o cu Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, numit Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de Sus. În cele ce urmează vom încerca să descifrăm împreună înțelesurile tainice şi adânci ale acestor trei afirmații ale troparului.

Astfel, debutul acestei creații imnografice conține ideea centrală a acestui praznic, şi anume: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței”. Biserica vrea să ne spună în această formă de dialog a noastră cu Hristos că venirea Sa în lume echivalează cu o nouă creaţie, cu o nouă manifestare a Luminii primordiale, dar într-un mod cu totul unic. Acum, în epoca harului, noi ne împărtășim de această Lumină dumnezeiască într-un dialog tainic, într-o coborâre maximă a lui Dumnezeu la noi. O primim ca pe o Lumină plină de conținut, ca pe o Lumină a cunoaşterii, ca pe o Lumină care se descoperă şi care ne luminează vieţile şi ne arată sensurile adânci ale existenţei noastre, o Lumină în care vom vedea lumina vieţii viitoare, cum ne învață psalmistul (Ps 35, 9). Imnograful foloseşte aici un limbaj eminamente biblic şi ne ajută să ne adresăm lui Hristos într-un mod atât de intim şi de personal, folosind cuvintele şi expresiile pe care El însuşi le-a utilizat în timpul vieţii Sale pământeşti, când S-a prezentat pe Sine ca fiind „Lumina lumii” (In 9, 5), coborâtă din cer ca să lumineze şi să scoată pe om din întunericul păcatului şi al morții (In 12, 46), sau ca Lumina care aduce descoperirea neamurilor, lucrând convertirea noastră, a tuturor, la credința cea adevărată (Lc 2, 32). Lumina aceasta dumnezeiască este viaţa noastră a tuturor oamenilor, după cum ne învaţă Sfântul Evanghelist Ioan, care afirmă în prologul Evangheliei sale că viaţa lui Dumnezeu este lumina oamenilor (cf. In 1, 4), ca una prin care toată iubirea lui Dumnezeu ajunge la noi, ca una care ne luminează şi ne curăţeşte şi ne face asemenea Lui. Prin intonarea acestui tropar, noi mărturisim faptul că venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu ne este lumină, şi nu orice lumină, ci o lumină veşnică, în care, şi astăzi, Dumnezeu ne vorbeşte, ne învaţă, ne cheamă la Sine şi ne dă viaţă, şi nu orice viaţă, ci însăşi viaţa Sa plină de altruismul iubirii Sale dumnezeiești.

Cea de a doua afirmație a troparului ne precizează cum lucrează această Lumină dumnezeiască venită în lume, arătând că: „întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la Stea se învăţau să se închine Ţie, Soarelui dreptății”. Imnograful ne spune atât de frumos că această Lumină a dragostei lui Dumnezeu a venit în lume pentru a lucra în mod tainic şi minunat întoarcerea tuturor neamurilor păgâne la credință.

Magii sunt aceia care au urmărit lumina văzută a stelelor și au găsit Lumina cea adevărată prin steaua care le-a devenit dascăl şi povăţuitor spre Izvorul Luminii din peștera Betleemului. Imnograful ţine să precizeze faptul că tainica lor iniţiere în cunoaşterea şi găsirea lui Dumnezeu cel întrupat a fost un efort continuu. Ei slujeau acestei stele şi se învăţau pe tot parcusul drumului cum să găsească Lumina credinţei. În lumina dragostei lui Dumnezeu, căutarea Lui şi învăţarea adevărurilor Lui de credinţă au devenit lucrări duhovniceşti continue. Imnograful foloseşte aici, cu bună știință, imperfectul, arătând stăruinţa necontenită, râvna şi dragostea lor fierbinte în găsirea lui Hristos, descris ca fiind Soarele dreptăţii şi Răsăritul cel de Sus.

Troparul se încheie cu afirmarea altui mare adevăr de credinţă: Mântuitorul venit în lume nu este o lumină impersonală, ci este o Persoană dumnezeiască unică şi plină de toată lumina necreată a dumnezeirii, pe care imnograful metaforic o descrie ca fiind „Soarele dreptăţii” şi „Răsăritul cel de sus”.

Interesant este contextul în care aceste două expresii biblice au ajuns să fie folosite în cântările Bisericii. Este bine ştiut faptul că mai toate popoarele păgâne ale Antichităţii aveau în jurul datei solstițiului de iarnă (22 decembrie) sărbători dedicate zilei de naştere a zeului Soare, sărbători care erau însoțite de petreceri şi orgii. Biserica a dorit să contrapună o sărbătoare creştină acestui cult păgân al zeului Mitra fixând data celebrării Naşterii Domnului pe 25 decembrie şi numindu-l pe Mântuitorul Iisus Hristos, cum au făcut prorocii, ca fiind „Soarele dreptății” (Mal 4, 2) şi „Răsăritul cel de Sus” (Za 6, 12; Lc 1, 78-79). Ambele expresii vorbesc despre taina negrăită a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, încercând apofatic să-L definească pe Cel care S-a întrupat ca fiind „Soarele dreptății”, ca Unul care prin întrupare a adus lumina dreptăţii lui Dumnezeu în lume, adică lumina virtuților dumnezeieşti, lumina dragostei, a păcii, a bunătății divine. Totodată, El este şi „Răsăritul cel de sus”, adică Soarele care nu răsare de sub orizont, ci care vine din cer, din înălțimile curate ale dumnezeirii. Doar un astfel de Dumnezeu întrupat ne putea aduce mântuirea! Doar un Dumnezeu al virtuților putea să ne facă să ne schimbăm şi noi vieţile! Doar un Dumnezeu al luminii ne putea da un sens vieţii noastre, scăpându-ne din întunericul necunoștinței şi al înșelării demonice! Doar un Dumnezeu mai presus de noi, doar un Soare care răsare veșnic din cer ne putea ridica la înălțimile curăţiei şi bucuriei dragostei Sale!

Iubiți credincioși,

Atât de frumoase şi adânci sunt adevărurile de credinţă pe care ni le pune la suflet Biserica prin imnografia fiecărui praznic! Suntem cu toții chemați, precum magii, să căutăm continuu şi să ne străduim să aflăm Lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Întreaga noastră viaţă este un drum spre Betleem, spre această Casă a Pâinii euharistice. Dumnezeu a venit pe pământ să ne ridice la cer, a sărăcit de bunăvoie ca să ne îmbogăţească pe noi. El a venit la noi ca şi noi să pornim în căutarea Lui, pentru a ne arăta cum în peștera săracă vom găsi bogăția dumnezeirii. În nenumăratele greutăți pe care le avem astăzi, toţi trebuie să înţelegem că doar călătorind spre Hristos prin lucrarea poruncilor Sale dumnezeieşti vom putea avea Lumina cunoștinței în viețile noastre şi doar aşa vom putea distinge adevărul de minciună, doar aşa vom putea scăpa de înșelarea celui viclean. Ca şi magii, să ne lăsăm povăţuiţi. Să căutăm pe duhovnicul nostru cât mai des, să ne dorim să ne adâncim relaţia noastră cu Dumnezeu prin rugăciune, prin post, prin spovedanie curată şi împărtășire cu vrednicie cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, ştiind că doar Dumnezeu este singura noastră scăpare în toate necazurile ce ne cuprind.

Pe toţi, Biserica ne cheamă în aceste zile să devenim oamenii lui Dumnezeu, plini de înțelepciune și iubire, oameni ai rugăciunii și ai milosteniei. Să lăsăm toate ale lumii, să investim mai mult în relaţia noastră cu Dumnezeu, să ne punem încrederea numai în El, ştiind că doar El ne poate ajuta în toate împrejurările grele şi în necazurile vieţii noastre.

Aceasta ne învaţă sărbătoarea venirii în lume a Mântuitorului şi aceasta o mărturisim în Acatistul Bunei Vestiri, la condacul al optulea, în care cântăm: Văzând naştere străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că, pentru aceasta, Dumnezeu cel Preaînalt pe pământ S-a arătat om plecat, vrând să tragă la înălțime pe cei ce strigă Lui: Aliluia.

Să ne facem vrednici de o aşa mare bunătate arătată nouă prin venirea la noi a Fiului lui Dumnezeu, să urmăm magilor, căutând continuu cu zel şi credinţă Lumina cunoștinței, şi atunci vom ajunge mai presus de lume şi vom fi pururi împreună cu Domnul. Amin.

Sărbători fericite!
Un An Nou binecuvântat!
Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al Vostru arhipăstor şi rugător fierbinte către Dumnezeu,

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului