„Nu puteţi sluji si lui Dumnezeu, şi
lui mamona."
Cugetul împărţit şi inima împărţită îl fac pe om netrebnic,
căci „omul cu cugetul împărţit nu e statornic în toate căile sale". El fie că
nu face nimic, fie că zideşte cu o mână şi dărâmă cu alta. Izvorul vieţii cu
adevărat plăcute lui Dumnezeu e hotărârea puternică de a plăcea în toate
lui Dumnezeu.
Această hotărâre face toate gândurile, dorinţele şi simţirile
omului să năzuiască spre un singur ţel şi, adunându-i astfel lăuntrul
împrăştiat, îl face puternic spre făptuire şi neîmprăştiat în toate lucrările
sale. Faptele unui astfel de om sunt reuşite si rodnice tocmai pentru că
sunt pline de viaţă adevărată.
De unde vine moleseala, amorţeala,
sterpiciunea faptelor?
Din lipsa de viaţă lăuntrică, iar lipsa de viaţă lăuntrică
vine din dezbinarea lăuntrică. Omul nu-şi alege un singur ţel, nu face
din el legea vieţii sale, iar lucrurile merg cum se nimereşte. De aceea
unele din faptele lui trag într-o parte, celelalte în alta, iar zidirea vieţii
duhovniceşti nu se mai făptuieşte.
Alege-ţi ţelul şi închină-ţi viaţa lui.
Adevăratul ţel ni-l arată firea omului după chipul lui Dumnezeu: ea este
părtăşia vie cu Dumnezeu. Către acest ţel de căpetenie îndreaptă-ţi
celelalte ţeluri: cărturăreşti, lumeşti, cetăţeneşti, negustoreşti, de serviciu,
de stat. Dacă fiecare ar face acest lucru în societate, în aceasta ar domni o
singură rânduială şi toţi ar împlini cerinţele aceluiaşi duh.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. Sfântul Teofan Zăvorâtul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!