Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Marea rugăciune euharistică

Acum începe  marea rugăciune euharistică, împărţită în trei părţi, dar totuşi unitară.

1. Rugăciunea teologică

Anaforaua, în general, “are la baza ei o adâncă meditaţie asupra Fiinţei lui Dumnezeu, asupra atotputerniciei şi bunătăţii Sale”. În prima parte a ei, rugăciunea mărturiseşte îndreptăţirea de a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru că El este “Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, Tu şi Unul Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt”. Toate acestea reprezintă atribute ale lui Dumnezeu exprimând: nemărginirea, aseitatea (existenţa de la sine) şi neschimbabilitatea Sa precum şi unitatea Persoanelor în Treime.

În conţinutul ei, rugăciunea teologică e prin excelenţă teocentrică, lauda fiindu-i adresată lui Dumnezeu “Unica şi prima realitate, existenţa veşnică şi creatorul transcendent al cosmosului”. Deşi teocentrică în conţinut, rugăciunea aceasta expune însă atributele privitoare la toate Persoanele Dumnezeieşti. Rugăciunea exprimă la începutul ei o cunoaştere a lui Dumnezeu, El intră în legătură cu noi prin Fiul Său, iar prin Duhul Său ni se face simţit şi ne luminează lăuntric, ne sfinţeşte şi ne umple de viaţă şi de simţirea Fiului faţă de Tatăl. E cu atât mai mare cu cât Se coboară mai mult şi cu cât coboară mai mult, cu atât ne este mai greu de înţeles, deşi avem o experienţă de viaţă făcătoare a prezenţei Lui”. Iar noi, copleşiţi de această măreţie a Dumnezeirii şi de toate cele făcute pentru noi, mulţumim: “pentru toate care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă.” Rugăciunea teologică face apoi aducere aminte despre creaţia noastră prin lucrarea directă a lui Dumnezeu Care “ne-a făcut părtaşi Existenţei, adică ne-a făcut părtaşi nu numai la ceea ce este de la El, dar şi părtaşi la ceea ce este întrepătruns de prezenţa Lui, de lumina, de înţelepciunea, de iubirea Lui”. Apare apoi reliefată căderea în păcat şi Răscumpărarea prin Jertfa Mântuitorului: “Şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat”. Hristos ne-a răscumpărat obiectiv. Noi ne însuşim această mântuire în mod subiectiv, tocmai prin mulţumirea ce o aducem lui Dumnezeu. Dacă în Rai omul era nemulţumit de ceea ce era, dorind să fie “ca Dumnezeu”, acum el mulţumeşte, întru smerenie, pentru toate. E semn că vrea să-şi împroprieze răscumpărarea adusă de Hristos. Şi împărtăşania ce se apropie e chezăşie a faptului că omul e pe drumul realizării Împărăţiei Cereşti.

2. Trisaghionul serafimic

“Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de Slava Lui. Osana întru cei de sus; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că “în Vechiul Testament, acest imn nu a fost cântat decât in cer. Acum el este atât al nostru, cât şi al serafimilor, deoarece Hristos a înlăturat zidul care despărţea cele două lumi”. Asemeni îngerilor care “intonând această cântare se înalţă zburând, adică se ridică tot mai sus în cunoaşterea, în contemplarea uimită a lui Dumnezeu şi entuziasmul lor fierbinte”, spre această înălţare tind şi credincioşii. Imnul acesta e un imn al Liturghiei cereşti, care se prelungeşte şi în Biserică, pentru că Euharistia are în ea o deschidere eshatologică şi universală”.

3. Rugăciunea hristologică

În Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, rugăciunea hristologică are o deosebită bogăţie şi profunzime. Întâi e prezentată pregătirea Răscumpărării neamului omenesc: “căci nu Te-ai întors până în sfarşit de la făptura Ta, pe care-ai făcut-o Bunule, nici nu ai uitat făptura mâinilor Tale, ci ai cercetat-o în multe chipuri pentru îndurările milei Tale”. Vremurile profetice, apar şi ele amintite: “ vorbitu-ne-ai nouă prin prooroci, slujitorii Tăi, mai înainte vestindu-ne mântuirea ce va să fie; Lege ne-ai dat spre ajutor; îngeri ai pus păzitori”. Apoi despre plinirea vremii: “iar când a venit plinirea vremii, ne-ai grăit nouă prin Însuşi Fiul Tău, prin Care şi veacurile Le-ai făcut. Care – fiind strălucirea slavei Tale şi chipul ipostasului Tău… nu ştirbire a socotit a fi întocmai cu Tine Dumnezeu-Tatăl, ci Dumnezeu fiind mai înainte de veci pe pământ S-a arătat şi cu oamenii a petrecut (apare aici din nou pusă în evidenţă deofiinţimea Fiului cu Tatăl ) şi întrupându-se din Sfânta Fecioară (Pururea Fecioria Maicii Domnului nu e nici ea neglijată), S-a micşorat pe Sine, chip de rob luând şi făcându-Se cu trupul asemenea nouă, ca să ne facă pe noi asemenea cu icoana măririi Lui. Căci de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, a binevoit Unul Născut Fiul Tău născându-Se din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria şi supunându-Se Legii să osândească păcatul în trupul Său, pentru ca cei morţi în Adam să învieze în Însuşi Hristosul Tău (aici e folosită imaginea antitetică între Adam cel vechi şi Hristos-Adam cel nou) şi vieţuind El în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire şi scoţându-ne pe noi din rătăcirea idolilor, ne-a adus la cunoaşterea Ta, a adevăratului Dumnezeu şi Tată (s-a făcut aici o scurtă sinteză a activităţii lui Hristos în lume), agonisindu-ne pe noi Sieşi popor ales, preoţie împărătească, neam sfânt. Şi curăţindu-ne prin apă şi sfinţindu-ne cu Sfântul Duh, S-a dat pe Sine în schimb morţii întru care eram ţinuţi, fiind vânduţi sub păcat (aici se face referire la Taina Sfântului Botez şi la Taina Mirungerii, accentuându-se valoarea deosebită a Botezului ca moarte şi înviere a noastră în Hristos). Şi pogorându-Se prin Cruce, în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morţii. Şi înviind a treia zi şi cale făcând oricărui trup la învierea cea din morţi, S-a făcut începătură celor adormiţi, Întâi Născut din morţi… (este redată aici imaginea lui Hristos ca început şi garanţie a învierii noastre) şi suindu-Se la ceruri, a şezut de-a dreapta slavei Tale întru înălţime. Care iarăşi va să vină că să răsplătească fiecăruia după faptele sale (privitor la eshatologie şi a doua venire a lui Hristos, precum şi la judecata universală). În finalul rugăciunii sunt redate îndemnurile Mântuitorului de a săvârşi Euharistia, întru amintirea şi comemorarea Patimii Sale. Rugăciunea aceasta prezintă o valoare deosebită, atât pentru frumuseţea ei, cât şi pentru bogăţia teologică a conţinutului, fiind rezumată în ea întreaga învăţătură a Bisericii, orice tâlcuire a ei fiind de prisos, pentru că se talcuieşte prin ea insăşi.