Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Ecteniile următoare Prefacerii

Preotul, binecuvântandu-i pe credincioşi zice: “şi să fie milele Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu voi cu toţi”. “Se doreşte celor prezenţi mila Celui ce a arătat prin prefacerea pâinii şi a vinului că e la dispoziţia lor, ca să se unească cu ei şi să-i aducă prin aceasta la învierea la care se află El cu trupul Său. Hristos – Dumnezeu - e Mare, cu nimic mai mic decât Dumnezeu, deşi e întrupat şi jertfit”. 

Ectenia următoare e una eclesiologică, cerând cele de trebuinţă pentru toţi membrii Bisericii. Ea reprezintă de fapt reluarea ecteniei cererilor în prima ei parte. Rugăciunea tainică a preotului din timpul acestei ectenii, e una cutremurătoare: “Înaintea Ta punem toată viaţa noastră şi nădejdea şi cerem şi ne rugăm: învredniceşte-ne pe noi să ne împărtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese”.

Finalul ecteniei pune accentul pe elementele care ne asigură întărirea unităţii sufleteşti, în care trebuie să se prezinte în curând comunitatea la împărtăşirea cu Sfintele Taine. “Unirea credinţei şi impărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Urmează rostirea Rugăciunii domneşti: “Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a te chema pe Tine Dumnezeul Cel ceresc, Tată şi a zice:” Iar poporul zice: “Tatăl nostru”.

Cât priveşte conţinutul rugăciunii, dorim Împărăţia Lui ca pe o Împărăţie a libertăţii adevărate, ca pe o Împărăţie în care nu suntem supuşi şi robi, ci fii şi împreună stăpânitori cu Fiul Său. Cerând să vină la noi Împărăţia Lui, arătăm că iubim iubirea. De aceea odată cu numirea Lui ca Tată al nostru, cerem şi iertarea păcatelor noastre şi ferirea de alte păcate, ca să se realizeze între El şi noi şi între noi înşine Împărăţia Iubirii. Sunt moduri de biruire a egoismului nostru şi de sporire în iubirea care trebuie să domnească în Împărăţia Tatălui cresc. Cerem apoi “pâinea cea spre fiinţă”. Prin cererea aceasta ne pregătim pentru împărtăşirea apropiată de Hristos. Ecfonisul “că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” exprimă nu numai veşnicia acestei Împărăţii a Sfintei Treimi, ci şi că, deşi e o Împărăţie în care Dumnezeu ne va fi Tată şi Frate şi vom avea acelaşi duh cu El, e totuşi o Împărăţie a slavei şi că ea nu se întemeiază prin noi. Preotul le împărtăşeşte credincioşilor pacea, îndemnându-i: “capetele voastre Domnului să le plecaţi”. Astfel, după ce credincioşii l-au invocat pe Dumnezeu în rugăciunea “Tatăl nostru”, preotul îi îndeamnă să-L recunoască şi ca Stăpân şi să-şi îndeplinească faţă de El datoria de robi plecându-şi capetele în faţa Lui, mărturisindu-şi supunerea. Apoi e atrasă luarea aminte a credincioşilor: “Să luăm aminte. Sfintele Sfinţilor!” Credincioşii sunt sfinţi din pricina Sfântului (Iisus) la care ei participă şi din al Cărui Trup şi Sânge se împărtăşesc. Comunitatea răspunde: “Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu – Tatăl. Amin”, recunoscând astfel că “nu e alt sfânt între noi oamenii decât Iisus Hristos”. Preotul sfărâmă apoi Sfântul Agneţ zicând: “Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte”. Din Trupul acesta al lui Hristos se vor împărtăşi credincioşii. Apoi Sfântul Trup e pus în Potir, zicându-se “Plinirea Potirului credinţei Sfântului Duh”. El ţine şi Trupul şi Sângele în unitate, dar neconfundate. E turnată căldura în Sfântul Potir: “Căldura credinţei, plină de Duhul Sfânt”. Cei ce se împărtăşesc ca “sfinţi” curăţiţi de păcate, aduc cu ei căldura credinţei. Dar căldura aceasta a credinţei nu o au fără lucrarea Sfântului Duh în ei. Are apoi loc punerea în potir a miridelor pentru sfinţi, pentru cei vii şi pentru cei morţi. La punerea părticelelor NI şi KA din Sfântul Trup, preotul rosteşte “Învierea lui Hristos”, arătând prin aceasta că cei ce urmează a se împărtăşi se împărtăşesc cu Trupul Înviat al lui Hristos. La punerea miridei pentru Născătoarea de Dumnezeu se zice Axionul Învierii: “Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime”, subliniind aceeaşi forţă a lui Hristos Cel Înviat ce se află cu Trupul în Sfântul Potir. Iar când pune miridele pentru cele 9 cete de sfinţi, preotul zice: “O Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase! O Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea: Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale” . Din aceste cuvinte se degajă aceeaşi bucurie pascală, precum şi nădejdea de a fi cu Hristos “mai cu adevărat” în Împărăţia Sa, în deplină comuniune.