Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia credincioşilor - Anamneza

Cuvântul însemnează aducere aminte de cuvintele rostite de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină: “Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu… ” şi “Beţi dintru Acesta toţi. Acesta este Sângele Meu… ”. Părintele Schmemann zice că “întreaga Euharistie este… aducerea aminte de Hristos, este taina şi trăirea prezenţei Lui” şi această aducere aminte “este tocmai realitatea Împărăţiei. Noi putem să ne aducem aminte de această Împărăţie, adică să o recunoaştem ca o realitate prezentă în <> pentru că… la Cina cea de Taină, Hristos a arătat-o şi a încredinţat-o… aceasta este identificarea dintre ceea ce se săvârşeşte astăzi şi ceea ce s-a săvârşit  atunci… 

Astăzi noi suntem adunaţi în aceeaşi Împărăţie, la aceeaşi Cină pe care atunci… a săvârşit-o Hristos” (Alexandre Schmemann, Euharistia-Taina Împărăţiei, p. 205-206). Părintele Schmemann consideră de asemenea că în jurul Cinei celei de Taină ca realitate văzută a Împărăţiei lui Dumnezeu se concentrează două Taine: taina păcatului şi taina biruinţei. Taina păcatului e legată de numele lui Iuda, care refuză Împărăţia, prin sărutare vicleană. De aceea ieşirea lui de la Cină e echivalentă cu ieşirea din Rai a primilor oameni. Apare astfel conturată o nouă realitate, de data aceasta negativă, iadul. Iuda gustă la Cină vinovat “că a vândut sânge nevinovat”, după cum primii oameni gustă vinovaţi din pomul oprit pentru că vroiau să fie “ca Dumnezeu”. 

Şi tot legată de Cina cea de Taină apare taina biruinţei. De la Cină Hristos nu mai poate merge decât la jertfă. Cina ca imagine a Împărăţiei ne plasează între două realităţi: Raiul şi iadul. Însă cel angajat, cel hotărât să facă asemenea lui Hristos biruieşte tentaţia lumii şi iadul, făcându-şi viaţa rai, anticipare a Împărăţiei. În sensul acesta Împărăţia lui Dumnezeu, se trăieşte de aici de pe pământ şi a şi venit deja în mijlocul nostru. După rostirea acestor cuvinte ale Cinei celei de taină, preotul zice, aducând Stăpânului tuturor însăşi jertfa Bisericii: “Ale Tale, dintru ale Tale, Ţie-ţi aducem de toate şi pentru toate”.

 Mărturisim prin aceste cuvinte că “darurile oferite lui Dumnezeu de om sunt din cele oferite mai înainte de Dumnezeu omului. <> înseamnă că în pâine şi în vin… sunt concentrate şi înălţate toate darurile lui Dumnezeu către om şi ale omului către Dumnezeu… ne pregătim în felul acesta, prin dăruirea tuturor celor ce le avem pentru primirea în noi a lui Hristos, Care e totul… ” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, pp. 281-282). 

Poporul cântă acum: “Pe Tine Te lăudăm… Ţie îţi mulţumim… şi ne rugăm Ţie… ”. Sensul acestor cuvinte este acela că “lauda şi mulţumirea nu însoţesc numai dăruirea de către comunitate a tuturor celor ce i s-au dat de către Dumnezeu, ci se extinde şi în întâmpinarea şi în însoţirea prefacerii lor în darul suprem al Trupului şi Sângelui lui Hristos” (Ibidem., p. 283).