Explicarea Sfintei Liturghii - Liturghia catehumenilor - Ectenia celor chemaţi

Această ectenie, se adresează celor nebotezaţi, care deşi au primit adevărul de credinţă al Bisericii, au făcut aceasta doar la nivel intelectual, fără a fi mădulare vii ale acesteia. În privinţa conţinutului, ectenia este foarte importantă, întrucât surprinde câteva aspecte dogmatice privitoare la rânduiala catehumenatului şi la Taina Sfântului Botez. La început, cei chemaţi sunt îndemnaţi la rugăciune. Apoi sunt pomeniţi cei credincioşi, cei ce sunt deja membrii ai Bisericii: “Cei credincioşi pentru cei chemaţi să ne rugăm, ca Domnul să-i miluiască pe dânşii. Să-i înveţe cuvântul adevărului. Să le descopere Evanghelia dreptăţii. Să-i unească… cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică”.

Această cerere a ecteniei nu face altceva decât să exprime deplina comuniune, comuniune ce se exprimă nu numai în legătură cu cei botezaţi, ci şi cu cei ce intenţionează să facă acest lucru. Este rugăciunea celor credincioşi pentru convertirea şi mântuirea tuturor celor ce au cunoştinţă de “Cuvântul Vieţii”. Ectenia aceasta exprimă un adevărat proces lăuntric, o colaborare reciprocă între voinţa omului şi harul lui Dumnezeu. Dumnezeu e rugat să-i miluiască, învăţându-i cuvântul adevărului. Şi cum poate Dumnezeu să-i înveţe, decât descoperindu-le Evanghelia dreptăţii? Este scos în evidenţă acum caracterul revelatoriu al credinţei creştine. Credinţa e darul lui Dumnezeu, concretizat în revelaţia naturală, dar mai ales în cea supranaturală dăruită nouă în Evanghelie. Dumnezeu dăruieşte totul, omul doar se deschide, dându-şi acordul voinţei sale. Şi aşa, el se integrează în organismul viu al Bisericii prin Botez, devenind viu şi lucrător în cadrul acesteia. Continuând ectenia, preotul zice: “cei chemaţi, capetele voastre Domnului să le plecaţi”. Gestul acesta al plecării capetelor e gestul prin care se manifestă conştiinţa că cel chemat are trebuinţă de darurile de sus ale lui Dumnezeu şi că în parte, nu e nici el în afară cu totul de mila lui Dumnezeu şi de împărtăşirea de darurile Lui, chiar dacă nu este încă botezat.” (Pr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune…, p. 211. Rugăciunea plecării capetelor celor chemaţi, după ce exprimă din nou lucrarea mântuirii neamului omenesc prin jertfa lui Iisus Hristos, cere lui Dumnezeu: “caută spre robii tăi cei chemaţi… şi-i învredniceşte pe dânşii, la vremea potrivită la baia naşterii celei de-a doua, de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii, uneşte-i pe dânşii cu Biserica Ta şi numără-i pe dânşii cu turma Ta cea aleasă” (Liturghier, p. 121). Rugăciunea aceasta exprimă o adevărată teologie a Botezului. Taina Sfântului Botez apare ca naştere de-a doua, conform cuvintelor Mântuitorul (Ioan 5, 16), aducând după sine ca primă consecinţă ştergerea păcatelor, atât a celui strămoşesc cât şi a celor personale. Botezul ne face făpturi noi, ne îmbracă în “veşmântul nestricăciunii” şi ne dă dreptul de a deveni membrii ai Bisericii. Ectenia se încheie cu expedierea din Biserică a celor chemaţi, pentru că de acum înainte se va desfăşura “Taina celor credincioşi”: “catehumenii sunt trimişi şi credincioşii reţinuţi, căci acest moment descoperă sfârşitul veacurilor. Cel ce rămâne, se pregăteşte pentru prezentarea la judecată” – zice Paul Evdokimov (Paul Evdokimov, Rugăciunea în Biserica de Răsărit, p. 178).