31 august - Lumina zilnică din Scriptură

 

Creștinul se bucură când făptuiește binele și dreptatea. Și precum spune Sfântul Teodorit, „aceștia care făptuiesc binele și dreptatea sunt plini de adevărata bucurie” (PG. 81,496).

Se bucură iar când împlinește voia lui Dumnezeu sau când se face ceva spre slava lui Dumnezeu, precum zice Marele Vasile: „Bucuria cea în Hristos există când se face orice spre slava lui Dumnezeu și în acord cu voia Sa” (P.G. 31, 1212 B).

Se bucură din pricina nădejdii, împlinind po­runca Scripturii care zice: „Bucurați-vă în nădej­de!” (Romani 12, 12).

Se bucură când are „fericita întristare” și „fe­ricitul plâns”, precum le numesc Sfinții noștri Părinți.

30 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea, ca să nu fie văzut de oameni, va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Însă de l-ar vedea pe acela unul care umblă nopţile spre a păcătui, va spune: „Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea”, pentru că el însuşi are astfel de experienţe.

Sfântul Paisie Aghioritul

1924-1994

29 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Mulți oameni nu cunosc calea mântuirii, rătăcesc în întuneric și nu văd Lumina Adevărului. Dar El a fost, este și va fi, și pe toți îi cheamă cu milostivire la Sine: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, cunoașteți-Mă și Eu vă voi da odihnă și libertatea”. Iată adevărata libertate: când suntem în Dumnezeu. 

Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alții; în aceasta stă libertatea: în iubirea de Dumnezeu și de aproapele. În aceasta e și egalitate și libertate. În rangurile pământești nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau întâi-stătător; dar în oricare rang e cu putință să iubești pe Dumnezeu și să fii bineplăcut Lui și aceasta contează. Și cine iubește mai mult pe Dumnezeu pe pământ, acela va avea mai multă slavă în Împărăție. Cine iubește mai mult, acela se avântă cu tărie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamărit pe măsura iubirii lui. 

Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”

 

Evanghelia de la sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul Mc. 6, 14-30

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut şi zicea că Sfântul Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în el.

Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip fratele său, pe care o luase de soţie.

Însă Ioan îi zicea lui Irod:

Nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta sta mult pe gânduri şi era bucuros să-l asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea.

Sf. Teofan Zăvorâtul: cuvant la taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

 Prin toată viaţa sa, de la început până la sfârşit,

Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii bune[1]

Sfântul Ioan, Înainte-Mergătorul Domnului, este cel dintâi model de viată călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau necăsătorirea, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuţile ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui.

Cuvânt la Tăierea Cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi la răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arăta cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.

Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul bărbaţilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte fapte ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: „În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2).  Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât, că este Prooroc şi bărbat drept.

Pr. Gheorghe Calciu – Predică la Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul

 

[…] V-am spus totdeauna că Sf. Scriptură nu este o carte de istorie. Este o carte care este salvatoare, e mântuitoare, e spre mântuirea noastră. Care-i sensul acestei omorâri a lui Ioan Botezătorul? Care e sensul mântuitor pentru noi a ceea ce s-a întâmplat?

În primul rând, înțelegem că nu trebuie să ne lăsăm duși de pasiunea pentru alcool. Alcoolul ne tulbură mintea, ne face să vorbim lucruri necuviincioase, să facem promisiuni exagerate sau chiar să luăm niște măsuri care pot fi dăunătoare aproapelui nostru și nouă înșine. Biserica interzice alcoolismul pentru că el determină la crime, la desfrânări și la multe păcate. Nu este vinul în sine interzis, pentru că noi facem Sfânta Împărtășanie cu vinul, cu vin care este în cuminecătură Sângele Mântuitorului, ci numai pasiunea noastră pentru alcool, numai subordonarea noastră, sau adicția noastră în alcool, care ne transformă în niște sclavi ai patimii alcoolice.

În al doilea rând, că toate păcatele pe care le săvârșim în viața noastră se răzbună într-un fel: se răzbună în noi, se răzbună în urmașii noștri. Acest incest pe care Irod l-a făcut cu soția fratelui său a sfârșit printr-o întâmplare tragică, pentru că, în primul rând, s-a tăiat capul Sf. Ioan Botezătorul, care era profet și care nu trebuia să fie omorât, și în al doilea rând, pentru că cei care au cerut moartea lui și au săvârșit-o, Salomeea a murit într-un accident tragic, Irodiada a fost omorâtă, Irod a murit de o boală necruțătoare curând după aceea.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

 Contextul întemnițării Sfântului Ioan Botezătorul, pe lângă cel politic, are două motive: autoritatea sa morală asupra conaționalilor – mulțimea „îl socotea pe el ca prooroc” (Matei 14, 5) – și faptul că în mod public condamna legătura adulterină și incestuoasă dintre Irod și Irodiada, mustrându-l pe Irod: „Nu ți se cuvine s-o ai de soție”, căci ea era „femeia lui Filip, fratele său” (Matei 14, 3-4).

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioși și credincioase, cititori și cititoare,

 

Sărbătoarea martiriului Sfântului Ioan Botezătorul are o evidentă argumentare scripturistică. Despre momentul în discuție vorbesc Sfinții Evangheliști Matei (14, 1-12), Marcu (6, 14-29) și Luca (9, 7-9 și 3, 19-21). Esențial este faptul că ei sunt în deplin acord în privința evenimentului relatat, cu care se încheie istorisirile evanghelice despre Sfântul Ioan Botezătorul.

28 august - Lumina zilnică din Scriptură

Bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos. Dacă te unești cu El prin rugăciune, vei vedea sufletul tău răsplătit. Oamenii lumești caută bucuria în distracții. Unii oameni duhovnicești o caută în discuții teologice, în predică etc. Dar când se termină acestea rămân într-un gol și se întreabă ce vor face în continuare.

Fie că sunt păcătoase, fie indiferente cele cu care se ocupă, la fel este. De ce nu merg mai bine să se culce, ca să fie buni a doua zi pentru lucru? Împlinind dorințele lumești ale inimii, nu vine bucuria duhovnicească, ci stresul. Bucuria lumească aduce stresul și la oamenii duhovnicești. Bucuria lumească nu este permanentă, nu este bucurie adevărată, ci este o bucurie temporară, a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materială, nu este duhovnicească. Iar cu bucuriile lumești nu „se umple” sufletul omului, ci mai degrabă îl umplu cu balast. Atunci când simțim bucuria duhovnicească, nu o mai dorim pe cea materială. „Sătura-mă-voi când mi se va arăta slava Ta” (Psalmi 16, 15). Bucuria lumească nu odihnește pe omul duhovnicesc, ci îl obosește. Pune un om duhovnicesc într-o casă lumească și vei vedea că nu se odihnește. Deși omul lumesc crede că el se odihnește, nu este așa, ci se chinuiește. Se bucură la exterior, dar înlăuntrul său nu este mulțumit, ci chinuit.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, 2003

27 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Un exercițiu pe care ar trebuie să-l facem mai des este acela de a-l critica mai puțin pe aproapele nostru și de a încerca să-i înțelegem dramele. E vorba de această identificare cu Împărăția lui Dumnezeu, dispusă oricând să ne cuprindă. Avem un Dumnezeu Care nu doar a creat lumea, nu doar a mântuit lumea, ci, iată, Care și ține lumea, Proniatorul, cum s-ar zice. Cel care guvernează dincolo de toate guvernele și conduce lumea dincolo de toate conducerile.

Fără Duhul Sfânt, nu-L vedem pe Dumnezeu păzindu-ne. Când ne lipsește Duhul Sfânt, alianțele din jurul nostru n-au niciun fel de valoare. De aceea, fruntea sus și să încercăm să-L identificăm pe Dumnezeu cu aproapele Care ne dăruiește întotdeauna Împărăția Cerurilor.

(Părintele Constantin Necula, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 282)

26 august - Lumina zilnică din Scriptură

 

Mare lucru este să se lase cineva în Mâinile lui Dumnezeu! Oamenii își fac planuri și încearcă să le realizeze, dar fără să ciulească urechile, fără să asculte care este voia lui Dumnezeu și fără să se conformeze ei. Trebuie să ne lăsăm cu încredere în seama lui Dum­nezeu, ca El să ocârmuiască lucrurile, iar noi să ne fa­cem datoria noastră cu mărime de suflet. Dacă unul nu se încrede în Dumnezeu, așa încât să se lase pe sine cu desăvârșire în Mâinile Sale, se va chinui. De obicei, oamenii aleargă mai întâi la mângâierea omenească și, după ce sunt dezamăgiți de oameni, abia atunci scapă către Dumnezeu. Dar dacă vrem să nu ne chinuim, să ce­rem de la început mângâierea dumnezeiască, deoarece aceasta este singura mângâiere adevărată. Nu ajunge credința (aici, credința are sensul de acceptare în mod simplu a existenței lui Dumnezeu, care nu ajunge pentru a duce o viață în Hristos corectă, deplină), ci este nevoie și de încredere în Dum­nezeu. Încrederea în Dumnezeu atrage ajutorul Lui. Creștinul crede și se încrede pe sine lui Dumnezeu până la moarte, și atunci vede limpede cum Mâna lui Dumnezeu îl mântuiește.

25 august - Lumina zilnică din Scriptură

 Cel ce grăieşte minciuna, se depărtează de la Dumnezeu. Minciuna este de la diavolul şi el este tatăl minciunii. Deci, dacă pe diavol îl numeşte tatăl minciunii, apoi adevărul este Dumnezeu, după cum însuşi zice: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Vedeţi de cine ne despărţim prin minciună şi cu cine ne împreunăm?

De trei feluri este minciuna: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvântul, iar altul minte cu toată viaţa lui. Cel ce minte cu cugetul este cel ce are bănuială. Unul ca acesta vazând pe cineva vorbind cu vreun frate, bănuieşte şi zice: despre mine vorbeşte acela. Iar de va vedea că a contenit a vorbi, iar bănuieşte că din pricina lui a tăcut.

Corabia pe mare – imaginea Bisericii în lume

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Duminica a IX-a după Rusalii
(Umblarea pe mare – Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34

„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va da drumul mulţimilor. Iar El, dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcându-Se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au spăimântat, zicând că este o nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!

Predică la Duminica a IX-a după Rusalii – Umblarea pe mare – Potolirea furtunii – Pr. Nicolae Tănase

 Dacă accepţi să fii ucenic, trebuie să respecţi regulile. Sfânta Evanghelie de astăzi ne pune în faţă o minune a Mântuitorului Hristos, dar şi felul în care a aranjat această minune. Mai întâi, ne spune Evanghelia că a silit pe ucenicii Săi să urce în corabie şi să treacă de cealaltă parte a mării.

Nu era o mare aşa mare, era un lac, dar pe care ei îl numeau mare. Ucenicii au intrat în corabie şi au trecut pe malul celălalt. Libertatea de a vrea Cuvântul evanghelic este: „a silit”. Hristos a silit.

De mai multe ori am spus că Hristos nu sileşte niciodată. Pe când făcea minunile de vindecări, îi întreba pe bolnavi: „Vrei să te faci sănătos?”. Era şi o întrebare care crea mirare: cum să întrebi pe un om dacă vrea să se facă sănătos? Mai ales acela care suferea de 38 de ani. De ce întreba Hristos? Pentru ca să lase omului libertatea: să vrea sau să nu vrea.

Omul are libertatea să vrea sau să nu vrea. Are libertatea să vină la biserică, are libertatea să nu vină la biserică. Are libertatea să postească, are libertatea să nu postească. Omul este liber să trăiască în curvie, dar omul este liber şi chemat în Biserica lui Hristos să se cunune şi să aibă cu soţia lui o relaţie normală. Omul este liber să se călugărească, este liber să rămână singur, este liber să se căsătorească.

Iată, numai libertăţi!

Predică la Duminica a IX-a după Rusalii - Umblarea pe mare - Potolirea furtunii (Pr. Ilie Cleopa)

„S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Și făcându-se seară, era acolo singur” (Matei 14, 23)

 

Iubiți credincioși,

 

Întrucât în Sfânta Evanghelie de astăzi se vorbește de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfânta rugăciune, care este numită de dumnezeieștii părinți „maica tuturor faptelor bune”. Că precum nu putem trăi fără hrană și apă, așa nu putem trăi și nu ne putem mântui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viața noastră în Hristos și a întregii lumi văzute și nevăzute. Credința în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.

ÎPS Bartolomeu Anania - Predică la Duminica Umblării pe mare - Potolirea furtunii

PREDICĂ LA DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII

Iată-ne, iubiţi credincioşi, într-o altă Duminică de după Rusalii, îndepărtându-ne cu o săptămână numai de „înmulţirea pâinilor”. Evanghelia de as-tăzi, aceea a „umblării pe ape” sau a izbăvirii din valuri a Sfântului Apostol Petru, se încadrează din punct de vedere al textului Scripturii îndată după Evanghelia de Duminica trecută, îndată deci după înmulţirea pâinilor şi săturarea celor cinci mii de oameni, în acelaşi capitol 14 al Evangheliei de la Matei şi începe cu versetul 23, terminându-se la versetul 34. Să luăm aminte: aşadar, după episodul înmulţirii pâinilor, urmează această Evanghelie:

„Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca Să se roage deosebi. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus umblând pe mare. Văzându-L umblând pe ma-re, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi, de fiică, au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: «Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!»

Iar Petru, răspunzând, a zis: «Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine, pe apă».

El i-a zis: «Vino!» Iar Petru, coborându-se din cora-bie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar, văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a stri-gat, zicând: «Doamne, scapă-mă!»

Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: «Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»

Şi, suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: «Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu».

Şi, trecând marea, au venit în pământul Ghenizaretului.”

Duminica a 9-a după Rusalii (Ev. Matei 14, 22-34;) -Comentarii Patristice

(Mt. 14, 22) Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

Înțelesul duhovnicesc din aceasta trebuie văzut comparând firea celor trecătoare cu descoperirea ce se va face. Însingurarea Sa de cu seară anticipează un eveniment viitor: singurătatea Sa din vremea patimilor, când toți ceilalți vor fugi de spaimă.

Poruncește apoi ucenicilor să intre în corabie și să treacă de cealaltă parte a mării cât El va da drumul mulțimilor. După ce a făcut aceasta, urcă în munte, ceea ce prefigurează că El este și pe mare și în Biserică. Poruncește să fie dus prin toată lumea până ce se va întoarce la a doua venire la toți cei care au rămas din casa lui Israel, când va aduce mântuirea și iertarea păcatelor.

În sfârșit, dând drumul mulțimilor, Domnul le permite în chip simbolic să intre în împărăția cerurilor. Apoi pleacă să mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, ceea ce anticipează primirea locului Său în slavă și măreție.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 14.13, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

24 august - Lumina zilnică din Scripturi

Se îndreptau spre ţărmul celălalt al mării. Domnul dormea. S-a pornit o furtună şi toţi au fost cuprinşi de groază, iar despre faptul că Domnul era cu ei şi, ca atare, nu aveau a se teme de nimic, au uitat.

Aşa se întâmplă şi în viaţă, atât în cea din afară, cât şi în cea lăuntrică. Se porneşte o furtună de strâmtorări sau de patimi, iar noi ne tulburăm până ce cădem sufleteşte, socotind că aşa e firesc; dar Domnul ne trimite lecţia: „puţin credincioşilor!”. Şi pe bună dreptate! Nu poţi să nu iei seama la cele ce se petrec cu tine; dar poţi întotdeauna să-ţi păstrezi liniştea cugetului. Mai înainte de toate, vezi ce vrea de la tine Dumnezeu şi pleacă-te cu smerenie sub mâna Lui cea tare. Nu te tulbura, nu te îngrijora. Apoi ţine trează credinţa că Domnul este cu tine şi cazi la picioarele Lui în rugăciune! Să nu ţipi, însă: „Pier!”, ci strigă, încredinţându-te voii Lui: „Doamne! Dacă vrei, Tu poţi orice. Totuşi, facă-se voia Ta, nu voia mea”. Să fii încredinţat că astfel vei trece de furtuna ce se ridică.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 98)

23 august - Lumina zilnică din Scripturi

Să știi că numai cel ce arată credință și răbdare în necazuri dobândește slava si bunurile cerești promise.

Într-adevăr, este necesar ca grâul aruncat sub brazdă și sămânța copacului mai întâi să putrezească și în stare jalnică să ajungă, ca după aceea să dobândească haina cea minunată și rodul nenumărat.

Tot așa și omul trebuie să treacă prin încercări și prin stări triste, ca să se îmbrace cu frumusețe și strălucire.

(Sfîntul Macarie Egipteanul, Alte fapte omilii, Cuvânt Despre răbdare și discernământ, 28, în PSB, vol. 34, p. 314)

22 august - Lumina zilnică din Scripturi

 

Nu ajunge să ierţi, mai e neapărat nevoie să şi uiţi. Iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, vorbărie, flecăreală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului. Am cunoscut un preot om de mare ispravă (mi-a fost cândva duhovnic), părintele George Teodorescu din Bucureşti. Obişnuia să spună enoriaşilor săi: „Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi, dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând Sfinţia Ta, dar să ştii că Eu unul nu-l uit. Aud?”

21 august - Lumina zilnică din Scripturi

 "Însoţeşte-te cu cel de-o asemenea taină cu tine." (Sfântul Isaac Sirul)

Înainte de pătimirea Sa, Mântuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor la Cina cea de Taină: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, fiindcă sluga nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că pe toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute" (Ioan 15, 12-15).

Iată că Hristos Se numeşte pe Sine prieten al nostru şi arată că prietenia poate merge până la jertfă, aşa cum El a făcut. Hristos nu a lăsat lumii doar nişte cuvinte, ci El Însuşi a trăit deplin sacrificiul, murind pe Cruce pentru mântuirea lumii. Acesta este idealul prieteniei. La Cina cea de Taină, Hristos îi numise pe ucenicii Săi prieteni. La puţin timp după aceasta, Apostolul Petru s-a lepădat de Hristos, dar apoi s-a căit de păcatul său şi s-a întors în mijlocul ucenicilor. Prin lepădarea de Învăţătorul, Petru a rupt legătura prieteniei, căci Hristos dăduse măsura prieteniei, spunând: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are: să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi" (Ioan 15, 13). După Înviere, arătându-Se ucenicilor Săi, Hristos îl iartă pe Petru, cerându-i doar iubirea, singura care dă consistenţă unei relaţii. 

20 august - Lumina zilnică din Scripturi

 Dar cei mai mulţi dintre oameni pentru păcate avem vrăjmaşi dintre casnicii noştri. Se mai întâmplă şi ca prietenii, tot pentru păcate să se întoarcă în duşmani şi unii care odinioară iubeau acum urăsc şi se întorc de la tine, fiindcă Dumnezeu îngăduie o astfel de ură ale cărei raţiuni El le cunoaşte. Astfel în Psalmul 104 este scris despre egipteni: „întors-a inima lor ca să urască pe poporul Său". Nu le-ar fi fost dată această ură de la Dumnezeu, dacă ei nu ar fi avut o rea prietenie faţă de poporul Lui. Prietenia pentru unii s-a făcut pricină de pieire pentru ceilalţi, ura a devenit prilej de virtute.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 20)

19 august - Lumina zilnică din Scripturi

 

Cercetați Sfânta Scriptură, unde totul este mântuitor. Citiți mai mult Noul Testament decât Vechiul Testament, pentru că prin el ne vorbește Hristos, care a înlocuit Legea cea veche prin una nouă, Legea harului. Dar nu renunțați nici la profeți și nici la psalmi, care sunt de o frumusețe extraordinară. Ce sună mai frumos decât: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria” sau „Miluiește-mă, Dumnezeule după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea”? Ați auzit vreodată ceva mai frumos decât acest psalm de pocăință? Toată psihologia omenirii este aici, în Psalmul 50. El cuprinde adâncul inimii noastre. Acest psalm ne duce în străfundul inimii noastre, unde vedem că întru păcate ne-am născut și întru fărădelegi ne-a zămislit maica noastră.

Aș dori să înțelegeți toți acest lucru și să vă schimbați puțin gândirea, să vă schimbați puțin perspectiva cu care priviți lumea. Dacă păstrați această distanță pe care Sfânta Scriptură ne-o dă față de lume, nu mai sunteți sclavi. Să știți că libertatea nu înseamnă că nu ești servitorul cuiva sau că nu ești în închisoare. Libertatea este una spirituală și ea se câștigă prin virtute. Așa că poți să fii în închisoare și să fii „foarte liber”, pentru că libertatea noastră este în Dumnezeu. Libertatea noastră este în Biserică, și nu în instituțiile lumești. Libertatea este în Iisus Hristos, și nu în stăpânii lumii acesteia.

(Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediție îngrijită la Mănăstirea Diaconești, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 64-65)

18 august - Lumina zilnică din Scripturi

 (Mt. 14, 19) Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

Li se poruncește să se așeze pe iarbă și, după un alt evanghelist, să se adune în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. În felul acesta, de la pocăința celor cincizeci (un număr care simbolizează pocăința, cu referință la jubileul iudeilor care se petrecea o dată la cincizeci de anim și când se ștergeau toate datoriile) să urce către starea desăvârșită a celor în număr de o sută (număr al perfecțiunii).

17 august - Lumina zilnică din Scripturi

 

(Mt. 14, 15) Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare.

Luați seama la talentul Învățătorului. Vezi cu ce delicatețe îi conduce ca să creadă și cu câtă atenție le descoperă. Căci nu le-a spus doar: Îi voi hrăni Eu. Astfel, înțelesul mai adânc nu ar fi fost pătruns cu ușurință. Deci, ce le spune? N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce.
Nu le-a spus le voi da Eu, ci dați-le voi. Căci în acest moment, ei încă Îl priveau ca fiind un simplu om și I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. La acestea, Marcu mai adaugă cănu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată (Mc. 6, 52) și continuau să fie precum pruncii.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 49, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Darurile se înmulţesc prin binecuvântare

 † DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sfânta Evanghelie din Duminica a VIII-a după Rusalii, numită şi Evanghelia înmulţirii pâinilor şi peştilor, relatează minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos după ce mai întâi a săturat mulţimile cu hrana cuvântului lui Dumnezeu care ajută pe om să înţeleagă rostul vieţii sale pe pământ şi viitorul său ceresc. Evanghelia ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos oferă celor veniţi la El mai întâi hrană pentru suflet şi apoi hrană pentru trup. Mulţimile de oameni au venit la Iisus pentru a asculta cuvântul Lui şi pentru a primi de la El vindecare de boli. După ce Mântuitorul a binevestit mulţimilor Evanghelia mântuirii şi a vindecat pe cei bolnavi aduşi la El, ucenicii Lui i-au cerut să dea drumul mulţimilor "ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare". El însă le răspunde ucenicilor, zicând: "daţi-le voi să mănânce". Atunci ucenicii I-au spus că au doar cinci pâini şi doi peşti. Mântuitorul Iisus Hristos, luând cele primite de la ucenicii Săi şi ridicându-şi ochii la cer, le-a binecuvântat, şi apoi le-a dat ucenicilor pentru ca ei să le împartă mulţimilor care aşteptau în cete şezând pe iarbă. Atunci, ca la 5.000 de bărbaţi în afară de femei şi copii s-au săturat din aceste cinci pâini şi doi peşti. În plus, au mai rămas 12 coşuri de firimituri, dovadă a faptului că hrana a fost suficientă şi chiar a prisosit.

Noi Îl ţinem pe Dumnezeu cu mâna întinsă

 Nu ştiau oamenii, atunci când Hristos a înmulţit pâinile şi peştii, că această înmulţire avea să fie cu mult mai importantă în sufletele oamenilor din toate timpurile. Din atâta dragoste pentru dulceaţa cuvântului lui Dumnezeu, oamenilor nu le mai era foame.

Poate vi s-a întâmplat, atunci când ne aflăm într-o situaţie sau alta şi ascultăm şi ne place ceva, uităm de mâncare. Închipuiţi-vă puterea şi dulceaţa cuvintelor dumnezeieşti rostite de Mântuitorul, încât oameni uitau să mai mănânce. Nu le mai era foame. Asta înseamnă că le era de ajuns cuvântul lui Dumnezeu. Asta înseamnă că se împlinea cuvântul acela pe care-l zisese: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”.

Ce este mâncarea?

Pâine şi peşte

 PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

¹⁴ Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. ¹⁵ Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. ¹⁶ Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. ¹⁷ Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. ¹⁸ Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. ¹⁹ Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. ²⁰ Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. ²¹ Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. ²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

 1. Ca un nou Moise. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de Mântuitorul. Anume, o minune asupra naturii. Cu cinci pâini şi doi peşti, El a hrănit o mare mulţime de oameni. Minunea era de netăgăduit. Locul pustiu, puţinătatea mijloacelor, mulţimea martorilor, cele douăsprezece coşuri de fărâmituri, toate arată că a fost vorba de o minune evidentă și concretă, o minune care vine să confirme o dată mai mult puterea dumnezeiască a Mântuitorului.

Uitându-ne atenţi la minunea înmulţirii pâinilor

 

“În numele Tatălui şi al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Dacă aţi înviat împreuna cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde este Hristos, şi nu cele de pe pământ, zice Sfântul Apostol Pavel colosenilor. Uitându-ne atenţi la minunea înmulţirii acestor pâini şi, de altfel, la toate minunile pe care le face Hristos, putem să vedem că Dumnezeul nostru veşnic, văzând că oamenii nicicum nu se pot ridica spre cele de sus, S-a coborât El pe pământ. S-a coborât, a luat trup omenesc, ca să intre în contact cu oamenii care şi-au închis simţurile duhovniceşti. Şi ca să poată fi ridicaţi oamenii spre cele cereşti, Hristos a trebuit să facă şi lucruri pământești, omeneşti. Începând de la pildele pe care le spune, de exemplu, El arată nişte întâmplări ale oamenilor pe pământ, dar prin acestea vrea să le înalţe mintea spre Împărăţia lui Dumnezeu, să-i ducă cu gândul la alte lucruri, la alte trăiri ale vieţii duhovniceşti.

“Problema pâinii” și predicatorii fățarnici ai falsului idealism

 

Părintele Nicolae Steinhardt

“Pericopa bunului samarinean (Luca 10, 25-37) care este a milei şi grijii de nevoile şi necazurile semenului ne evocă pe acei falşi idealişti neobosiţi în a ne spune:  ce vă tot plângeţi şi văicăriţi că nu aveţi destulă pâine şi nu mâncaţi pe săturate? Sunteţi, nu încetează ei a stărui şi dojeni, sunteţi materialişti, robii pantecelui şi prea puţin creştini. Vă tot plângeţi şi tot cârtiţi, dar nu pâinea este esenţialul şi nu ea vă va mântui; oamenii, o ştiţi doar, nu trăiesc numai cu pâine!

Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii. Pe deplin lămurit, este că nu au citit parabola samarineanului milostiv şi că nu se pricep să facă distincţie între necesar şi exces. Una este lăcomia, alta este strictul necesar vieţii. Au dreptate cât priveşte gândul după delicateturi şi răsfăţuri, nu însă când e vorba de pâine. Ni se pomeneşte de înfrânare şi ascetism, dar se pierde din vedere că ascetismul e treabă voluntară; când e impus nu de un imbold lăuntric ci de o situaţie obiectivă exterioară, el îşi pierde orice merit soteriologic.

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor - Pr. Vasile Gordon

 

„Daţi-le voi să mănânce!”, se referă, totodată şi la actele de milostenie pe care trebuie să le facem în folosul aproapelui. Ştiţi ce vom fi întrebaţi, mai întâi de toate, la judecata de apoi? Dacă am făcut milostenie.

„Daţi-le voi să mănânce!”.

 Cuvintele din titlu aparţin Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi au fost rostite cu prilejul înmulţirii pâinilor în pustie, eveniment relatat de Sfântul Evanghelist Matei (14, 14-22), minune amintită în fiecare an în duminica a 8-a după Rusalii.

Am ales-o spre duhovnicească zăbovire, în intenţia de a invita pe toţi ascultătorii noştri să mediteze la unul din mesajele ei, pe care-l socotim cel mai aproape de realităţile cotidiene, acela al datoriei creştine de a hrăni spiritual şi material pe toţi cei înfometaţi cu sufletul şi cu trupul.

Lecţia înmulţirii pâinilor

 

Duminica a opta după Pogorârea Sfântului Duh, numită şi aceea a „Înmulţirii pâinilor” îşi găseşte expresia în Evanghelia de la Matei, capitolul 14, versetele 14-22 şi împreună vom lua aminte la textul Evangheliei, pe care tot împreună vom încerca să-l analizăm:

„În vremea aceea, Iisus, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: «Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare».
Iisus însă le-a răspuns: «N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce!».
Iar ei I-au zis: «Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti».
Şi El a zis: «Aduceţi-Mi-le aici!» Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor.

16 august - Lumina zilnică din Scripturi

 

Brâncovenii – modele de jertfă și mărturisire

Plenipotențiarul venețian la Țarigrad, Andrea Memno, a fost de față în 15 august 1714, la scena execuției lui Constantin Brâncoveanu Vodă și a membrilor familiei sale uciși din porunca sultanului Ahmed. În scrisoarea sa către dogele Veneției, plenipotențiarul său raportează astfel:

„Duminică, 15 august, de dimineață, s-a tăiat capul bătrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui și unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: Încă de dimineață, Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul, zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căreia era o mică piață, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap și Sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.

Jertfa lui Constantin Brâncoveanu, întărire a credinţei Bisericii noastre

 Printre sfinţii pe care i-a răsărit pământul ţării noastre, Constantin Brâncoveanu ocupă un loc deosebit. Exemplul său rămâne totdeauna viu pentru românul care, nu de puţine ori, a fost greu încercat în credinţa lui strămoşească. Jertfa sa a revigorat spiritul naţional şi a dat putere credinţei Bisericii noastre, el fiind, pentru poporul român, exemplul mucenicului prin excelenţă. Valoarea operei sale culturale, dragostea şi ataşamentul faţă de valorile creştine ale Bisericii din Ţara Românească sau puterea exemplului pentru urmaşi sunt doar câteva teme pe care le vom pune în discuţie alături de domnul prof. dr. Toma Rădulescu, şeful secţiei de Istorie şi Arheologie din cadrul Muzeului de Istorie din Craiova.

 

„Prin valoarea tipăriturilor sale, Brâncoveanu a depăşit limitele naţionalului“

Domnule profesor, spuneţi-ne care este conjunctura politică a afirmării marelui Domnitor şi Sfântului Constantin Brâncoveanu ca apărător al Ortodoxiei?

BALADA SFÂNTULUICONSTANTIN BRÂNCOVEANU*

 Într-o joi de dimineaţă,

Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,[1]
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Moartea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi

Era în august 1714. Brâncoveanu domnea de mult. Acum era în vârstă de 60 de ani şi era domn înţelept şi iubit. Patru feciori mândri îi împodobeau casa şi îi înveseleau bătrâneţile.

Pe vremurile acelea şi până în zilele noastre, domneau numai obiceiuri patriarhale. Nu numai domnul, ci fiecare boier avea curte în toată regula; avea zilnic o masă de cel puţin şaizeci şi adesea câte o sută de persoane, la care mâncau toate rudele, până la cele mai scăpătate, şi avea şi o mulţime de robi, de care îngrijea părinteşte, şi grajduri cu cai frumoşi.

Feciorii, chiar dacă ar fi fost de mult însuraţi şi de ar fi avut copii, tot n-ar fi îndrăznit să şadă jos de faţă cu tatăl lor, sau să fumeze ori să spună vreun cuvânt, până ce nu-i întreba el.

Viaţa şi domnia lui Constantin Brâncoveanu. Cronologie în contextul istoric al Ţărilor Române

1654 – Naşterea lui Constantin, fiul lui Papa (Pavel) Brâncoveanu – boier din familia Craioveştilor şi descendent al Basarabilor – şi al Stancăi, fiica postelnicului Constantin Cantacuzino.

1669 – Congregaţia De Propaganda Fide le cere misionarilor săi care activau pe teritoriul fostului regat maghiar să lase neatinsă tradiţia liturgică răsăriteană, insistând doar pe unirea în credinţă a ortodocşilor cu Roma. Acest lucru presupune acceptarea validităţii celor patru puncte doctrinare la care se face referire în actul de unire semnat la Florenţa în 1439 (primatul papal, Filioque, purgatoriul, azima). (Ovidiu Ghitta, Biserica Ortodoxă din Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea. Unirea cu Biserica romană în Istoria Transilvaniei, vol. II, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007, p. 379)

1674– Constantin Brâncoveanu se căsătoreşte cu Marica, fiica lui Neagoe din Popeşti, nepoata lui Antonie-Vodă.

Boierul Constantin Brâncoveanu şi mama sa dau Mânăstirii Brâncoveni un sat împreună cu heleşteul lui.

Martiriul Brâncovenilor

La 15 August 2024, se împlinesc 310 de ani de la moartea muceniceasca la Constantinopol a Voievodului Tarii Românesti, CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, împreuna cu fiii sai, CONSTANTIN, STEFAN, RADU si MATEI - si cu ginerele sau, visternicul Ianache Vacarescu, una din cele mai cumplite tragedii pe care le-a cunoscut istoria României.

Urcat pe tronul Munteniei în 1688, Constantin Brâncoveanu a domnit peste un sfert de veac, marcând istoria Neamului si a Bisericii prin nuroase ctitorii (între care manastirea Hurezi) ocrotind cultura, secondat de Mitropolitul Antim Ivireanul, si aparând Ortodoxia pe pamânt românesc si strain. Vom încerca, în cele ce urmeaza, sa rememoram MARTIRUL BRÂNCOVENILOR.

15 august - Lumina zilnică din Scripturi

 

O iubim pe Maica Domnului!

O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9). O putem vedea pe această plăpândă fecioară a Israelului, pe această fată firavă, biruind păcatul în ea însăşi, biruind iadul, biruind totul prin puterea lui Dumnezeu care este în ea. De aceea, în momente precum persecuţiile, când cu adevărat puterea lui Dumnezeu nu se arată în nimic altceva decât în slăbiciune, Sfânta Fecioară se înfăţişează ochilor noştri într-un mod atât de miraculos, atât de puternic. Dacă ea a putut birui lumea şi iadul, înseamnă că avem în ea o cetate întărită, pe cineva care poate mijloci şi mântui, şi reţinem faptul că în ea nu există nici un dezacord faţă de voinţa lui Dumnezeu, că ea este în perfectă armonie cu El prin formula de rugăciune pe care o folosim numai pentru Dumnezeu şi pentru ea: Mântuieşte-ne pe noi. Nu îi spunem: „Roagă-te pentru noi".

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 146)

Maica Domnului, Maica Bisericii

 

Evanghelia de la praznicul Adormirii Maicii Domnului, (Lc. 10, 38-42; 11, 27-28)

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea Maria, care, şezând jos lângă picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură ca să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus răspunzând i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea. Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Evanghelia praznicului Adormirii Maicii Domnului vorbeşte despre două surori, Marta şi Maria, ele fiind surorile lui Lazăr din Betania, prietenul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care El l-a înviat din morţi. Cele două surori, Marta şi Maria, sunt pomenite în această Evanghelie nu pentru că ar avea o legătură directă cu Maria, Maica Domnului, ci una indirectă, şi anume că Maria, sora Martei, ca şi Fecioara Maria, este mai mult preocupată de cele duhovniceşti decât de cele materiale. Ea este mai întâi preocupată de a asculta cuvântul de viaţă făcător şi mântuitor al Domnului Iisus Hristos, în timp ce Marta voia să arate preţuirea ei faţă de Iisus printr-o ospitalitate materială deosebită, printr-un ospăţ mare.

Sfântul Grigorie Palama – Adormirea Maicii Domnului

 Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

 

După săvîrşirea tuturor tainelor mîntuirii noastre şi după Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri, Preacurata şi Preabinecuvîntata Fecioară Maria, Maica Lui şi Mijlocitoarea mîntuirii noastre, vieţuia în Biserica creştină, care începuse a-şi răspîndi numele prin toată lumea, veselindu-se pentru slava Fiului şi Dumnezeului său. Căci, prin împlinirea cuvintelor sale, ceea ce se vedea încă din zilele vieţii sale avea să fie fericită de toate neamurile; pentru că Iisus Hristos fiind slăvit pretutindeni, era fericită şi Preacurata Maica lui Dumnezeu pe pămîntul celor vii. Şi s-a apropiat de preacinstita şi preaslăvita ei adormire, fiind plină de zile; deci, dorea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă, ca să vadă preadulcea şi preadorita faţă a Fiului său, Care şade în ceruri de-a dreapta Tatălui. Arzînd către Dînsul mai mult decît serafimii, prin văpaia dragostei, multe lacrimi izvorau din ochii săi cei preasfinţi. Ea se ruga Domnului cu căldură, ca să o ia şi pe ea la Dînsul din valea aceasta a plîngerii, şi s-o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfîrşite.

14 august - Lumina zilnică din Scripturi

 Maica Domnului și Profeții Vechiului Testament (Rusia, regiunea Vologda, sec. XVI) 

În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. În Vechiul Testament se face mențiune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii, până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primește făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca și Rahila erau modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere, și-au sprijinit fiii lor și i-au ajutat cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 și 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecători 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 și 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nețărmurită pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume. Spre deosebire de celelalte femei menționate în Vechiul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profeții. Profetul Isaia a prezis că Fecioara va naște pe Mântuitorul Hristos în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales și de mântuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14).

Predica la Adormirea Maicii Domnului (15 august) – Par. Arsenie Papacioc

“Maica Domnului e foarte suparata pe cei care nu-i cer nimic.”

Iubitii nostri frati crestini,

Cu toate cerurile, cu toata creatia lui Dumnezeu, daca n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos si împlinita.

Este stapâna cerului si a pamântului !

E usor sa spui lucrul acesta, dar când spui si a cuvântului… Este atâta loc în împaratia lui Dumnezeu, sa stea ca o împarateasa, dar îi convine mai mult sa stea la capatâiul nostru!