"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

joi, 19 septembrie 2024

19 septembrie - Lumina zilnică din Scriptură


Iubirea față de aproapele este o manifestare a iubirii față de Dumnezeu, când ai iubire față de Dumnezeu. Altfel, iubirea față de aproapele nu este îndrumată de porunca iubirii, ci este împlinirea unei trebuințe sufletești întâmplătoare.

De cele mai multe ori, oamenii nu au dragostea ca virtute. Au impresia că-L iubesc pe Dumnezeu, dar nu împlinesc poruncile Lui. Or, Domnul Hristos spune: „Cel ce Mă iubește, păzește poruncile Mele”. Nu există o împlinire a poruncilor lui Dumnezeu fără iubirea față de Dumnezeu, ori, dacă există totuși, atunci e o împlinire parțială. 

Sunt porunci pe care le împlinești și porunci pe care nu le împlinești. Or, cine-L iubește pe Dumnezeu acela împlinește toate poruncile Lui, deci și porunca iubirii față de aproapele. Iubirea față de aproapele este o manifestare a iubirii față de Dumnezeu, când ai iubire față de Dumnezeu. Altfel, iubirea față de aproapele nu este îndrumată de porunca iubirii, ci este împlinirea unei trebuințe sufletești întâmplătoare.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Iubirea de aproapele – ajutor pentru bucuria vieții, Editura Doxologia, Iași, 2014, pp. 16-17) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!