„Dacă nu credeţi că Eu sunt,
veţi muri în păcatele voastre" (In. 8, 24). „Nu este sub cer nici un alt nume,
dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi" (Fapte 4, 12). Avem
nevoie să primim iertarea păcatelor, şi n-o putem primi altfel decât prin
credinţa în Fiul lui Dumnezeu, cu condiţia să nu dorim a stărui în
deprinderile şi faptele păcătoase; fiindcă atunci când păcătuim, numai pe
El îl avem mijlocitor înaintea Tatălui. Cel ce şi-a dat cuvântul că se va
înfrâna de la păcate trebuie să primească harul împreună-lucrător al
Preasfântului Duh, iar acesta s-a pogorât pe pământ numai după ce
Domnul, înălţându-Se, a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi se dă
numai celui ce crede în această minunată iconomie a mântuirii noastre şi
cu această credinţă se apropie de dumnezeiestile Taine rânduite prin
Apostoli în Sfânta Biserică a Domnului.
Aşadar, cel ce nu crede în Domnul
aşa cum este El nu poate fi curăţit de păcate. Necurăţândii-se de păcate,
va şi muri în ele; iar murind în ele va fi şi judecat după întreaga lor
greutate. Cel ce vrea să facă bine cuiva cu facere de bine care rămâne în
veci, să îl călăuzească în credinţa în Domnul, în credinţa cea adevărată,
care nu îngăduie filozofări deşarte şi clătinări. Iar cei care strică făţiş sau
pe ocolite credinţa în Domnul trebuie socotiţi ca răufăcători a căror nelegiuire
rămâne în veci, fiindcă ei pricinuiesc un rău pe care nimic nu-l poate îndrepta şi a cărui putere se întinde pe întreaga veşnicie. Nu îi poate
îndreptăţi neştiinţa, întrucât cum este cu putinţă să nu cunoşti acel adevăr
care este învederat întregii lumi? Nu îi îndreptăţesc părutele lor argumente,
căci dacă îi iei la bani mărunţi, puterea lor va începe îndată să
se clatine şi se va dovedi că alt sprijin nu poate fi pentru oameni, afară de
credinţa în Domnul. Se leapădă de credinţă cei care nu cercetează cum se
cuvine temeiurile şi credinţa şi învăţăturile de care se ţin. Cercetând în
amănunţime condiţiile trebuincioase mântuirii, ajungem la convingerea că
ele pot fi împlinite numai cu ajutorul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, a
murit pe cruce şi a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt.
Aici este esenţa
credinţei creştine. Cel care crede asta cu adevărat nu va muri nicicum în
păcatele sale, fiindcă poartă în sine acea putere care aduce miluirea; iar
cel care nu crede este deja osândit, fiindcă poartă în sine însuşi osândirea.
Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!