“Sarea pământului” și “pomii nobilați prin altoiul harului”

 Părintele Ilarion Felea

In afara de „cei doisprezece” pe care Sfanta Evanghelie ii nu­meste „ucenici” „invatacei” si „Apostoli”, Mantuitorul a mai lasat in urma Lui turma cea mare a urmasilor Lui, care in Noul Testament se numesc „frati”, „sfinti” si „crestini”. La inceputul Bisericii, aceste trei numiri aveau unul si acelasi inteles. „Frate”, „sfant” „crestin” insemna unul si acelasi om, „omul nou”, omul care traieste viata dupa chipul ei dumnezeiesc, dupa modelul pe care ni l-a intrupat Iisus Hristos Domnul. Frate, sfant si crestin era totuna, deoarece toti ucenicii si urmasii Domnului traiau ca fratii si duceau o viata de sfinti, asa incat cine zicea „frate”, zicea „sfant” si cine zicea „sfant” sau „frate”, zicea „crestin”.

Asa a fost la inceput, in primele zile ale crestinismului. Cum cele trei cuvinte aveau si alte intelesuri, foarte bogate, spre a nu se naste confuzii si incurcaturi, foarte din vreme, inca din vremea apostolilor, cele trei cuvinte isi lamuresc intelesul in chipul urmator: „frati” se numesc, intai, copiii acelorasi parinti; in randul al doilea, toti cei ce au aceeasi credinta, aceiasi parinti duhovnicesti si acelasi Tata Ceresc. In randul al treilea si mai tarziu, „frati” se mai numesc membrii unor asociatii sau secte care nu mai pastreaza in toata curatia ei invatatura crestina (ereticii). „Sfinti” incep sa se numeasca numai dupa moarte, cei ce au trait pe pamant o viata sfanta: «duhurile dreptilor celor desavarsiti» (Evr. 12:23); acestia formeaza „ceata sfintilor”.

Ramane pentru ucenicii si urmasii Mantuitorului un singur cuvant care nu si-a putut schimba intelesul: numele de „crestin“. Daca numele de „frate” sau numele de „sfant” pot da nastere la confuzii si intrebari, numele de crestin este limpede. Este crestin omul botezat, care crede cu tarie si tine cu sfintenie toate invataturile pe care le marturisim in Crez si toate randuielile Bisericii lui Hristos. Biserica noua, EssexEste crestin cel ce poarta crucea lui Iisus Hristos (Mt. 10:38; Lc. 9:23), cel ce traieste dupa indreptarul Evangheliei, adica in pace, in fratie si in iubire cu Dumnezeu si cu toti oamenii.

In Predica de pe Munte, indata dupa cele noua fericiri, Mantuitorul aseamana pe crestini cu sarea pamantului, cu lumina lumii, cu ce­tatea care sta deasupra muntelui si cu faclia pusa in sfesnic ca sa lumineze casa.

Voi sunteti sarea pamantului, iar daca sarea se va strica, cu ce se va sara? De nimic nu mai este buna, decat sa fie arun­cata afara si calcata de oameni. Voi sunteti lumina lumii. Cetatea care sta deasupra muntelui nu poate sa se ascunda si lumanarea aprinzandu-se, nu se pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa mareasca pe Tatal vostru cel din ceruri. (Mt.5:13-26; Mc. 4:21-23; Lc:8:16-17,11:33-36)

Sarea da gust bucatelor si pastreaza mancarile. Fara sare nicio man­care nu este buna; e lihoda. Asa e si omenirea fara crestini: o soci­etate care se strica mereu, pana ce putrezeste. Invatatura crestina sareaza gandurile si dorintele noastre, ca sa fie bune, sanatoase si folositoare; ca sa nu se imputa…

Lumina e puterea vietii. Fara lumina si caldura soarelui toate se ofilesc si pier, ca florile la intuneric. Crestinii sunt lumina lumii, oa­menii de model, sufletele cele mai bune si mai alese din sanul omenirii intregi. Intre neamurile pagane – care au alte religii, fara Hristos, fara Evanghelie si fara Biserica – crestinii sunt ca cetatile de pe varful mun­tilor: sunt vazute de catre toti oamenii. Crestinii, intre pagani, sunt ca cetatile de pe munti sau ca facliile asezate in sfesnic: lumineaza, sunt pilda de sfintenie, fratie, iertare, bunatate si iubire pentru toti oamenii, tocmai pentru ca se afla deasupra tuturor prin frumusetea si sfintenia vietii lor. Nu este nume mai cinstit decat numele de crestin, nici ravna mai sfanta decat ravna de a fi un bun crestin. Cand ti-a spus cineva ca esti un „bun crestin”, sa stii ca ti-a dat cinstea cea mai inalta.

«Ia seama, deci, ca lumina care este in tine sa nu fie intuneric» (Lc. 11:35).

POMUL BUN ROADE BUNE FACE

Oamenii se cunosc dupa faptele lor, intocmai ca pomii dupa roadele lor. De aceea zice Domnul, in Predica de pe Munte:

Paziti-va de prorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar inauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara se culeg struguri din spini sau smochine din ciulini? Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face poame rele. Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici pomul rau sa faca roade bune. Orice pom, care nu face roada buna se taie si in foc se arunca. Pentru aceea, dupa roada lor ii veti cunoaste. (Mt. 7:15-20,12:33-35; Lc. 6:43-45)

Este stiut ca pomii cei mai buni sunt pomii altoiti cu mladite de pomi nobili, adica imbunatatiti. Pomii nealtoiti sunt pomii salbatici. Roadele lor sunt acre, amare si mici, fata de cele nobile, care sunt de regula dulci, gustoase si mai mari. La fel sunt si oamenii. Intre neamurile pamantului, crestinii sunt „pomii” altoiti, pomii cei nobilati prin altoiul harului si al Evangheliei. Crestinul este omul cel imbunatatit, pomul cel bun, care rodeste fructe, adica fapte bune. Nu ne putem inchipui „crestin bun”, care face fapte rele. Crestinul nu poate sa fie decat bun. Pomul odata altoit, nu mai poate face poame rele, ci numai bune. Daca un om, desi poarta numele de crestin, mai face fapte rele, inseamna ca: sau altoiul nobil din el este rupt sau naravu­rile pagane au prins in el din nou putere, incat salbaticia a ajuns din nou sa-l stapaneasca.

In gradinile de pomi neingrijiti se poate vedea adeseori cate un mar, din radacina caruia au crescut vlastare salbatice, care au luat seva de la mladitele altoite si le-au lasat sa slabeasca si sa se usuce. Pe cat sunt de frumosi pomii altoiti, care nu au pe trunchiul lor crengi salbatice, pe atat sunt de tristi si piperniciti pomii care, desi au fost altoiti odata, au fost lasati neingrijiti si napaditi de vlastarele salba­tice de la radacina.

Astfel de pomi ne striga mereu, in graiul lor:

Crestini, luati seama ca dupa ce ati fost altoiti in har prin Sfantul Botez si ati fost pecetluiti cu darurile Sfantului Duh in taina Sfantului Mir, sa nu lasati sa mai creasca in voi vlastarele salbatice ale naravu­rilor pagane. Smulgeti din voi orice semn si orice urma de paganism, dupa cum de pe pomul altoit rupeti sau smulgeti orice mladita salbatica, pentru ca sa poata creste in voie si sa rodeasca din belsug, mladita altoita.

Numai acel om ramane crestin bun toata viata, care traieste dupa Evanghelie si face totdeauna numai fapte bune, roadele Duhului Sfant (Gal. 5:22): dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bu­natatea, binefacerea, credinta, blandetea si cumpatarea. Unul care nu mai face faptele cele bune ale Evangheliei, care – Doamne feres­te – mai injura, minte sau fura, traieste in nelegiuire – necununat – sau nu merge cu lunile si cu anii la Sfanta Biserica, nu se mai poate numi crestin… Unul ca acela este un „pom rau”, un om care usor cade in ghearele lupilor rapitori si ale prorocilor mincinosi, de care Mantuitorul si Domnul nostru ne indeamna sa ne ferim, caci desi ni se arata in haine de oi, nu aflam la ei fapte si ganduri bune, dupa cum nu aflam struguri in spini si smochine in ciulini“.

(din: Preot Ilarion V. Felea, Pildele Mantuitorului, Fundatia Justin Parvu, 2014)