[Efes. 6, 18-24; Lc. 4, 22-30].
Nazarinenii s-au minunat de
cuvântarea Domnului, însă tot n-au crezut: îi împiedica pizma, precum a arătat însuşi Domnul. Orişice patimă este potrivnică adevărului şi binelui,
însă zavistia mai mult decât toate, căci fiinţa ei o alcătuiesc minciuna şi
răutatea; această patimă este, dintre toate, cea mai nedreaptă şi cea mai
otrăvită şi pentru cel care o poartă în sine, şi pentru cel asupra căruia este
îndreptată. In mic, ea se găseşte la toţi; omul pizmuieşte îndeobşte pe cei
de o seamă cu el şi mai mult încă pe cei aflaţi mai presus. Egoismul se
întărâtă şi zavistia începe să cuprindă inima. Acest lucru nu e atât de
chinuitor, atunci când şi celui pizmaş îi e deschisă calea spre propăşire;
dar când această cale este închisă, şi mai ales când este închisă de către
cel faţă de care deja s-a încropit zavistia, imboldurile ei sunt deja de
nestăvilit: este cu neputinţă de împăcat.
Zavistia cere răsturnarea
potrivnicului şi nu se linişteşte până ce nu va reuşi cumva să facă asta, ori
până când nu obţine pieirea zavistnicului. Oamenii binevoitori, la care
simţămintele de simpatie au întâietate asupra celor egoiste, nu suferă de
pizmă. Acest fapt arată si celor care bolesc de pizmă calea spre stingerea
ei. Aceştia trebuie să se grăbească a deştepta în sine bunăvoinţa, mai ales
faţă de cei pe care îi pizmuiesc, şi s-o arate prin fapte, iar zavistia se va
domoli, încă puţină silinţă şi ea, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va stinge de
tot. Lăsând-o însă în voia ei, te va chinui, te va usca şi te va băga în
mormânt, dacă nu te vei birui pe tine însuţi şi nu te vei sili să faci bine
celui pe care îl pizmuieşti.
Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!