Adevarata nevointa se savarseste in adancul tainic al inimii, precum Mantuitorul i-a spus Sfantului Apostol Petru sa mane la ape adanci:
„Mana la adanc, si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.” /Luca 5,4/
Mrejele pot inchipui si gandurile, cugetul omului, astfel incat neincetata sa nevointa este aceea de a-si uni mintea cu inima prin rugaciune. Numai mintea smerita, „lasata in jos”, cunoaste ridicarea intru pogorare, adica „pescuirea minunata” — mantuirea.
***
In mintea ce nu s’a unit cu inima apar gandurile care slobozesc vorbele, grairea desarta, pe cand in acea minte care este unita cu inima se zamisleste gandul ce naste cuvantul, cuvantul care mangaie, tamaduieste si daruieste putere de viata, nadejde si bucurie.
***
Cuvantul lui Dumnezeu este de mai inainte de timp, in timp si dincolo de timp, cuvantandu-ne pe limba tacerii, pe limba dragostei. Puterea cuvantului este tacerea, deoarece tacerea este limba veciniciei. Tacerea nu inseamna absenta cuvantului, ci dimpotriva, prezenta acestuia, care de multe ori e mai deplina in… tacere.
***
Cuvantul analogie provine din limba greaca si are mai multe intelesuri printre care si acesta: cuvant de sus (ana-logos). Daca ne dorim viata vecinica, ar trebui sa ne raportam la aceia care au castigat-o, adica la Sfintii lui Dumnezeu si sa ne oglindim in icoana lui Hristos. Astfel, bine ar fi ca in viata noastra de zi cu zi toate analogiile sa se faca tinand seama de Cuvantul lui Dumnezeu. […]
***
Atunci cand iubirea ajunge la plinatatea trairii, ea ne dezvaluie taina clipei. In aceasta deplinatate a iubirii, clipa atinge vecinicia incremenind in ea, devenind astfel o… clipa invecinicita. […]
***
„In rugaciune, o inima vorbeste altei inimi“, spunea Sfantul Ioan din Kronstadt. Inima noastra cuvanta cu Inima lui Dumnezeu, Care, prin Inima Lui, da glas de iubire in toate celelalte inimi ce se afla in Dumnezeu.
***
Sfantul Grigorie Sinaitul spunea ca din liniste se naste rugaciunea, din rugaciune tacerea, din tacere penthos-ul adica tanguirea, si din tanguire smerenia, dar si invers: smerenia naste tanguirea, tanguirea naste tacerea, tacerea naste rugaciunea, si rugaciunea… linistea, linistea care covarseste toata mintea.
(din: Ieromonah Luca Mirea, “Crampeie de gand si cuvant”, Editura Predania, Bucuresti, 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!