[II Cor. 11, 31-33; 12,1-9; Lc. 6, 31-36].
Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este
porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să
vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a
dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de
aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe
tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea".
Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune,
lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este
vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi?
Şi
totuşi, porunca nu e cu neputinţă de îndeplinit. Totul e să ajungem la deplina
unire de simţire cu ceilalţi, adică să primim în noi, deplin, simţirile lor,
să simţim ceea ce simt şi ei. Când se va întâmpla asta, nu vei avea nevoie
să ţi se arate ce şi când să faci pentru ceilalţi: inima însăşi o să îţi arate. Tu
îngrijeşte-te să te păstrezi în această stare, altfel se va apropia îndată
egoismul, te va întoarce în cochilia ta şi te va zăvorâ în ea. Atunci n-o să
mai mişti un deget pentru altul, n-o să-i arunci nici o privire, de-ar şi muri
acela. Atunci când Domnul a grăit: „Iubeşte-l pe aproapele tău", a vrut ca
în locul nostru să intre în noi, adică în inima noastră, aproapele; iar dacă în
inimă va rămâne, la fel ca mai înainte, „eul" nostru, să nu te aştepţi la
nimic bun.
Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!