Stareţul Porfirie a fost un chip ascetic curat, un lucrător neobosit al vieţii duhovniceşti, o pildă de ascultare, de rugăciune, de blândeţe şi de smerenie; măreţia lui Dumnezeu în sufletul său; Dumnezeu însuşi în toată existenţa lui; cel care s-a născut sfânt, „hoinarul" lui Hristos, aşa cum el însuşi spunea, cel care avea darul străvederii încă din copilărie, cel plin de dragoste dumnezeiască, un chip cuvios. Hristos era marea dragoste a vieţii lui, dulcea lui nebunie, care i-a dat atâta har, încât vedea Raiul, iadul, marginile lumii, adâncurile mării şi cele ascunse ale sufletului fiecărui om.
Stareţul Porfirie era harismatic, străvăzător, profetic, povăţuitor. Omul care a trăit boala, durerea trupească şi nedreptatea într-un grad inegalabil. Mulţi erau aceştia care alergau să-l întâlnească. Unii ca să ia binecuvântarea sa, alţii ca să-i ceară sfatul în problema lor, iar alţii ca să ceară prin rugăciunea lui sănătate trupească şi sufletească.


