Sfântul Grigorie Palama - Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

Omilii – volumul 3

Sfantul Grigorie Palama

Editura Anastasia

2007

Omilia 37

La preacuvioasa Adormire a Preacuratei Stăpânei noastre

de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria

1. Dorul şi datoria au alcătuit, pentru dragostea voastră, omilia noastră de astăzi. Dar nu este numai dorirea mea de a supune atenţiei voastre cuvântul mântuitor primit în auzul vostru cel iubitor de cuvântări dumnezeieşti şi de a vă hrăni de aici sufletele voastre şi nu numai fiindcă voiesc ca pentru dragostea voastră să îmi fac datoria, după sfintele rânduieli: ci şi fiindcă, mai mult decât oricare alt subiect, acesta este dintre cele mai pline de folos pentru mine însumi şi mai îndrăgit de mine, dacă voi rosti cu laude în Biserică minunile pururea Fecioarei şi Maicii Domnului. Iar cât priveşte dorul, care este, nu unul, ci îndoit, acela mă înalţă şi mă cheamă şi îndeamnă, iar datoria neabătut mă constrânge, căci singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare. Apoi, iarăşi, deşi nu se cade a grăi cele ce sunt mai presus de cuvânt, însă, pentru iubirea de oameni, ni se îngăduie totuşi să slăvim pe cele slăvite, şi deşi trebuie ca cele ce sunt de neatins să rămână neatinse, putem, prin cuvinte, să ne plătim datoria şi să ne exprimăm acest dor către Maica Domnului, cântând-o după putere.

2.  Şi dacă „cinstită este moartea cuvioşilor şi pomenirea dreptului cu laudă” (Ps. 115:6) oare cu cât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai înalte cuvinte de laudă, pomenirea Adormirii pururea Fecioarei şi Maicii Domnului, Sfânta Sfintelor, din care purcede toată sfinţirea către sfinţi? Precum şi facem, când o prăznuim, astăzi fiind Sfânta Ador¬mire şi mutare la viaţă a Maicii Domnului. Maica Domnului, fiind cu puţin micşorată faţă de îngeri, este fără de asemănare mai presus de îngeri, de arhangheli şi de toate puterile cele mai presus de lume, prin apropierea de Dumnezeu mai presus de toate, şi prin minunile ce din veac sunt scrise despre aceasta şi săvârşite în ea.

3.  Căci pentru ea mai dinainte s-au vestit dum¬nezeieşti profeţii ale profeţilor celor inspiraţi de Dumnezeu. Minuni mai dinainte au închipuit cea mai mare minune a tot pământul care este această pururea Fecioară şi Maică. Schimbări ale neamu¬rilor şi lucrurilor au deschis drum împlinirii acestei noi taine. Pronii ale Duhului Sfânt, mai dinainte au închipuit adevărul ce avea să fie. Ea este sfârşitul, sau mai curând, începutul şi rădăcina atâtor minuni şi lucrări ale lui Dumnezeu, făgăduinţa Lui cea plină de rod către Ioachim şi Ana, aceste culmi ale virtuţii, care erau fără de copii din tinereţe, ca să nască la vremea unei bătrâneţi înaintate pe cea care fără de sămânţă avea să nască pe cel născut fără de ani din Dumnezeu Tatăl Cel mai înainte de veci.

Şi iarăşi rugăciunea celor care au născut-o într-un chip atât de neobişnuit pe cea care avea să nască, într-un chip şi mai neobişnuit, au făcut legământ să dea înapoi Dăruitorului pe cea dăruită. Prin această preavrednică rugăciune mai presus de fire, s-a petrecut mutarea Maicii Domnului încă de pruncă din casa tatălui său în casa lui Dumnezeu. Neobişnuita ei petrecere nu a fost pentru puţină vreme, ci patru ani în însăşi Sfânta Sfintelor unde s-a hrănit cu comoara hranei celei izvorâte din purtarea de grijă a îngerilor, din care hrană Adam nu a ajuns să guste, căci altminteri nu ar fi căzut din viaţă, precum nu a căzut această fecioară preacurată, măcar că pentru Adam şi pentru a fi arătată fiică a lui Adam, s-a supus pentru puţină vreme cerinţelor firii, ca şi Fiul ei, mutându-Se astăzi de pe pământ la ceruri.

4. Căci din negrăită hrana aceea s-a petrecut cea mai de taină iconomie a logodnei, străină unire şi mai presus de cuvânt, prin Arhanghelul pogorât din cer, la porunca şi îndemnul lui Dumnezeu, întorcând pedeapsa Evei şi a lui Adam spre tămăduirea de blestemul lor pe care l-a preschimbat în binecuvân-tare. Căci a poftit în chip tainic frumuseţea pururea Fecioarei acesteia, Împăratul a toate, precum mai dinainte a grăit David, şi a plecat cerurile şi a umbrit-o pe ea sau mai curând a sălăşluit întru ea puterea cea enipostaziată a celui Preaînalt. Căci nu prin întuneric şi foc, precum la văzătorul de Dum¬nezeu Moise, nici ca la profetul llie în furtună, nici în nor şi-a arătat venirea, ci nemijlocit şi fără văl puterea Celui Preaînalt a umbrit pântecele preacurat şi feciorelnic. Nimic nu a mijlocit între ei, nici aer, nici văzduh, nici altceva dintre cele simţitoare sau dintre cele mai presus de ele, iar aceasta nu mai este doar simplu umbrire, ci curată unire.

5. Dar fiindcă ceea ce umbreşte transmite propria formă şi imprimă chipul propriu în cel umbrit, ceea ce a avut loc în pântece nu numai unire simplă a fost, ci şi plămădire, fiind format din ambele, din puterea celui Preaînalt şi din pântecele preasfânt şi feciorelnic, din care s-a întrupat Cuvântul lui Dum¬nezeu. În acest chip, s-a adăpostit negrăit în ea, şi din ea s-a născut cu trupul Cuvântul lui Dumnezeu, „şi a fost văzut pe pământ şi amestecat cu oamenii laolaltă” (Octoih, Stihira Născătoarei de Dumnezeu, glas plagial 4).

A îndumnezeit firea noastră şi ne-a dăruit nouă, după spusa dumnezeiescului Apostol, pe cele „la care şi îngerii doresc să privească”. (I Petru, 1:12). Şi aceasta este lauda cea peste fire şi slava cea preaslăvită a acestei Pururea Fecioare Maici faţă de care orice minte şi tot graiul, chiar de ar fi în¬gereşti, se micşorează. Iar cât despre cele referi¬toare la naşterea cea negrăită cine oare ar avea grai să grăiască? Căci împreună lucrând şi împreună pătimind prin această deşertare din înălţime a Cuvântului lui Dumnezeu, cu împreună slavă a fost slăvită şi  pe drept cuvânt a fost preaînălţată, adăugând mereu cele mai mari daruri la celelalte mai presus de fire dăruite de mai înainte. Dar chiar şi după urcarea la ceruri a Celui Care a luat trup dintr-însa, prin lucrările cele mai presus de minte şi de cuvânt plinite în aceasta de către El, a fost ca şi când ar fi înzestrat-o cu noi şi mari daruri. Prin înfrânarea cea mai aspră şi prin felurite chipuri ale nevoinţei duhovniceşti, prin rugăciunile cele pentru întreaga lume, de asemenea, cu ostenelile, sfătuirile şi învăţăturile către cei care mergeau până la marginile lumii să propovăduiască pe Dumnezeu, tuturor acestora ea însăşi le-a fost singură întărire, şi mângâiere, fiind ascultată şi cercetată şi împreună lucră’toare la propovăduirea pretutindenea a dumnezeieştii Evanghelii. Şi astfel a arătat o pildă de viaţă în luptă aspră şi o petrecere desăvârşite, după minte şi cuvânt.

6. Aşadar pentru aceasta şi moartea ei de viaţă purtătoare a fost mutare la viaţă cerească şi nemuritoare. Iar pomenirea acesteia este sărbătoare plină de bucurie şi lauda întregii făpturi, nu numai pentru că S-a reînnoit pomenirea minunilor Maicii Domnului, ci se adaugă la acestea şi minunea comună şi nouă a adunării sfinţilor Apostoli din toate neamurile la preasfânta ei înmormântare, şi cântările acelea de Dumnezeu insuflate şi de Dumnezeu descoperite, slujirile îngereşti, corurile şi liturghiile îngereşti şi ale Apostolilor. Sfinţii Apostoli au petrecut-o, au urmat-o, au conlucrat şi s-au împotrivit împreună răutăţii, au ajutat şi au fost ajutaţi şi împreună au slujit şi cântat, cu toată puterea, cu cei care pururea preamăresc trupul acela de viaţă începător şi de Dumnezeu dăruit, tămăduirea mântuitoare a neamului nostru, lauda întregii făpturi. Sfinţii Apostoli, luptând şi împotrivindu-se în ascuns şi stând împotriva prigonitorilor evrei, care cu braţul şi cu hula se ridicau împotriva ei şi a lui Dumnezeu, au preaslăvit acest trup la care însuşi Domnul Savaoth şi Fiul pururea Fecioarei acesteia, în chip nevăzut, au fost de faţă şi i-au adus cinstire Maicii Domnului la obştescul sfârşit. Şi a primit în dumnezeieştile mâini şi Duhul cel purtător de Dumnezeu al Maicii lui Dumnezeu, prin Care şi cu Care trupul însoţindu-se spre vieţuire veşnică, s-a mutat la sălaşul cel ceresc, precum se cuvenea şi era potrivit cu aceasta de la început şi până acum.

7. Căci au fost mulţi cei ce din veac au dobândit dumnezeiasca bunăvoire, slavă şi putere, precum spune şi David, „Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor şi-i voi număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”(Ps. 138, 1-18). Şi „mulţi au dobândit bogăţie şi multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate.” (Pildele lui Solomon, 31:29), atât cât a fost cu putinţă să spună. Căci singură stând între Dumnezeu şi întreg neamul omenesc, L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca fii ai lui Dumnezeu să-i facă pe oameni, pământul, cer şi omenirea a îndumnezeit-o. Şi singură între toate femeile, Maică a Domnului, a născut cu firea, mai presus de fire, pe Dumnezeu, fiind, prin naşterea ei negrăită, împărăteasă a făpturii celei din lume şi celei mai presus de lume. Şi astfel înălţându-i pe cei supuşi ei, prin ea, şi i-a făcut pe cei supuşi ei ucenici cereşti în loc de pământeşti. Iar ea însăşi s-a împărtăşit de cea mai bună virtute şi de cea mai înaltă putere, a fost învrednicită de ungerea cea din ceruri prin Duhul Sfânt, fiind rânduită cea mai înaltă între cele înalte şi împărăteasă preafericită a neamului fericiţilor aleşi.

8. Iar acum are cerul cuvenit sălaş, fiindcă prin ea a venit împărăţia, la care s-a mutat de la pământ astăzi, şi şade de-a dreapta împăratului a toate în haină aurită şi preaînfrumuseţată după spusa profetului psalmist cu privire la ea. „Cu haină aurită” (Ps. 44 :11) vei cugeta trupul acela de Dumnezeu strălucit, preaînfrumuseţat de felurimi de virtuţi; căci numai ea are loc în cer cu trupul cel preaslăvit de Dumnezeu, împreună cu Fiul Său. Căci nu a ţinut până la sfârşit pământul şi mormântul şi moartea trupul cel începător al vieţii şi primitor de Dumnezeu, sălaş ceresc şi mai desfătat decât cerul cerurilor. Căci dacă un suflet care a dobândit harul, este sălaş al lui Dumnezeu şi către ceruri urcă atunci când este dezlegat de cele de aici, precum şi s-a făcut prin multe arătat şi precum credem, cum oare nu va fi înălţat de la pământ la ceruri tocmai trupul care nu numai că a primit în sine pe însuşi Fiul Lui Dumnezeu cel Unul născut şi mai înainte de veci, izvorul cel pururea curgător al harului, ci I-a şi dat naştere? Aceea care numai de trei ani fiind, mai înainte ca Pruncul cel ceresc să se sălăşluiască în ea şi să îmbrace trup din ea, sălăşluindu-Se în Sfânta Sfintelor, fiind dăruită cu atâtea şi atâtea daruri, şi petrecând cu trupul mai presus de ceruri şi cu adevărat mai presus de lume, va fi oare cu putinţă să devină pământ supunându-se stricăciunii morţii? Şi ce noimă ar putea avea aceasta pentru cineva care cugetă raţional?

9. Pentru aceasta, trupul care a născut astfel împreună se preaslăveşte cu slava celui născut din ea, cuvenită lui Dumnezeu. Şi va învia, după cântarea profetică, împreună cu Cel Care mai înainte a înviat a treia zi, Hristos, ca una care era „chivotul sfinţirii Lui” (Ps. 131:8). Şi s-a făcut înştiinţare ucenicilor despre învierea ei din morţi. Căci numai acoperămintele şi giulgiurile de îngropăciune au rămas în mormânt şi numai acestea au fost găsite în el de către cei ce veniseră să caute, precum şi mai înainte s-au găsit la Fiul ei şi Stăpânul nostru (Luca, 24 :12). Căci nu era de trebuinţă ca ea să petreacă în pământ chiar şi numai pentru puţină vreme, pre¬cum Fiul şi Dumnezeul ei a petrecut în mormânt timp de trei zile. Drept aceea, pe drept cuvânt a fost ridicată din groapă la sălaşul cel mai presus de ceruri de unde iarăşi, ce mărgăritare strălucitoare şi ce haruri dumnezeieşti au luminat până la pământ, străluminând toată suflarea de pe pământ, fiind astfel preamărită, închinată şi cântată de toţi credincioşii.

10. Căci precum a binevoit Dumnezeu să zidească chipul a toată frumuseţea şi să arate asemănarea Sa atât întru oameni, cât şi întru îngeri, astfel pe Maica lui Dumnezeu, în chip preafrumos, cu adevărat, a zidit-o. Căci, îmbinând împreună pe toate câte erau dezbinate a împodobit lumea, la fel a făcut-o şi pe ea o lume a tuturor bunătăţilor, văzute şi nevăzute. Sau, mai degrabă, arătând de o unime frumuseţea celor omeneşti cu frumuseţea cea mai presus de lume a celor dumnezeieşti, îngereşti, a împodobit întru ea amândouă lumile, „atât lumea văzută cât şi cea nevăzută”, începând lucrarea de la pământ şi ajungând până la cer. Mai mult, a depăşit şi cerul, prin cea care astăzi din mormânt s-a înălţat la ceruri, unind pe cele de jos cu cele de sus, şi cuprinzând întreaga Creaţie cu minunile ei. Şi precum, pe scurt am spus la început, că „micşoratu-te-ai pe El cu puţin faţă de îngeri”, faptul că a gustat moartea a făcut să crească vrednicia Maicii lui Dumnezeu faţă de toate celelalte zidiri, drept aceea astăzi toate îi aduc laudă şi împreună îi săvârşesc slavoslovia.

11.  Căci se cuvenea ca cea care a cuprins pe Cel Care pe toate le umple, însăşi să covârşească toate şi să fie mai presus de toate, prin virtuţile ei şi prin mărimea vredniciei ei. Aşadar toate virtuţile de care au avut nevoie toţi cei care din veac au fost împărtăşiţi cu cele mai bune pentru a se face mai buni, şi toate cele dăruite de Dumnezeu, pe acelea, atât oamenii cât şi îngerii, le-au avut în parte, însă Maica Domnului, primindu-le desăvârşit pe toate şi numai ea toate plinindu-le şi numai ea pe toate covârşindu-le cum nu se poate spune, are acum faptul acesta mai presus de toate de a fi nemuritoare după moarte. Şi numai ea, singură între toţi cu trupul, pe¬trece împreună cu Fiul şi cu Tatăl în ceruri şi de acolo izvorăşte şi către cei care o cinstesc pe ea, cel mai îmbelşugat har, împărţindu-l celor care tind către ea. Maica Domnului fiind discul purtător al atâtor daruri şi revarsă bogăţia atâtor haruri din “nemărginita ei bunătate şi niciodată nu încetează să ne dăruiască nouă cele de folos şi cele mai îmbelşu¬gate haruri. Cel care priveşte către această mulţime şi adunare a atâtor bunuri ar spune că Fecioara radiază virtutea pentru toţi cei care petrec în virtute, aşa cum soarele sensibil îi luminează pe cei care petrec în lumina lui. Iar dacă am aţinti ochii minţii noastre către Soarele care a răsărit oamenilor, mai presus de fire, din Fecioara Maria, Cel Care are toate darurile din fire, dar şi mai presus de fire, precum şi pe cele dobândite de ea prin har, atunci, în chip preadrept, cer ni se arată a fi Fecioara. Cu atât mai mult a dobândit belşugul tuturor bunătăţilor în chip dumnezeiesc şi cu atât mai plină de haruri este între cei dăruiţi de sub cer şi cei mai presus de cer, şi pe cât mai mare decât soarele este cerul, iar decât cerul, mai strălucitor este Soarele.

12.  Cine poate să scrie cuvânt despre frumuseţea ta cea plină de strălucire, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, căci nu este cu putinţă să afle hotar cunoştinţa ta prin cugete sau cuvinte, fiindcă toate covârşesc şi cuget şi cuvânt. Este doar îngăduit să te cântăm pe tine cea care ne primeşti cu iubire de oameni. Căci tu eşti lăcaş a toate harurile şi plinirea a toată bunătatea şi toată frumuseţea, chip şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una care singură te-ai învrednicit a primi întru tine harurile Duhului Sfânt. Şi avându-L sălăşluit în pântecele tău în chip de negrăit pe Cel întru care se află comorile tuturor harurilor, pentru El te-ai făcut cort în chip de neînţeles. Iar acum de aici te-ai sălăşluit de la moarte la nemurire. Şi pe drept te-ai mutat de la pământ la cer ca să fii împreună cu El sălăşluită în corturile cele supracereşti. Şi acolo rămânând la moştenirea ta şi prin rugăciunile cele neadormite, pururea ceri milă de la El pentru toţi.

13.  Căci cu cât mai aproape este ea de Dumnezeu decât cei mai de aproape ai Lui? Astfel cu cât mai mare este mijlocirea de care s-a învrednicit Maica Domnului faţă de toţi, şi nu vorbesc numai de oameni, ci şi de înseşi toate ierarhiile îngereşti. Căci despre aceste ordine de sus ale îngerilor mărturiseşte şi Isaia „Şi serafimii stau în cerc în jurul Lui”(Is. 6 :2) iar despre Maica Domnului iarăşi David zice: „şi a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta” (Ps. 44 :11) Vedeţi deosebirea de stări? De la aceasta puteţi pricepe şi deosebirea rânduielii de sus după vrednicie. Căci serafimii stau în jurul lui Dumnezeu, iar mai mult decât atât, lângă însuşi Acela stă împărăteasa, cea care este preamărită şi lăudată de însuşi Dumnezeu care o mărturiseşte puterilor Lui şi zice după cele spuse în Cântarea Cântărilor: „Ce frumoasă eşti, comoara mea!” „Mai strălucitoare decât lumina, mai înfloritoare decât raiul şi mai împodobită decât toată făptura cea văzută şi cea nevăzută” (Cântarea Cântărilor, 4:1). Nu numai „aproape de Dumnezeu”, ci şi la dreapta Tatălui şezând, adică la dreapta măririi unde a stat Hristos însuşi, urcându-se la ceruri, acolo şi ea a stătut acum când s-a înălţat de la pământ la ceruri. Nu numai fiindcă a dorit şi a fost la rându-i dorită, mai mult decât oricare dintre făpturi, prin însăşi rânduiala firii, ci şi fiindcă este cu adevărat tron pentru Acela. Iar unde este Împăratul acolo se află şi tronul.

14. Acest tron, şi Isaia l-a văzut în soborul acela heruvimic şi l-a mărturisit ca fiind „înalt şi măreţ” (Îs. 6:1), preînchipuind pe Maica lui Dumnezeu ca trecând puterile cele cereşti. Şi pentru această pricină aduce şi pe înseşi puterile cele îngereşti care neîncetat aduc slavă lui Dumnezeu şi spun despre aceasta „Binecuvântată este slava Domnului în veac din lăcaşul cel sfanţ al Lui.” (Ezechiel, 3 :12). Iar Iacob Patriarhul prin taine mai presus de fire văzându-L pe El „ca înfricoşat lăcaşul Lui; căci nu este El, ci sălaşul lui Dumnezeu şi aceasta este poarta cerului” (Fac. 28 :17). David, în altă parte, care a strâns la sine mulţimea celor mântuiţi, şi ca nişte coarde şi sunete diferite, a fost nevoit să-i unească pe toţi la un loc, şi pe cei de alt neam, şi să-i aducă la o singură credinţă, armonizându-i pe toţi prin această pururea fecioară, ca să-i cânte cântare nouă şi atot-armonioasă, „pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul; pentru aceasta neamurile îţi vor mărturisi ţie în veac şi în veacul veacului.”(Ps. 44: 20-21).

15. Vedeţi că întreaga făptură mărturiseşte pe această Fecioara Maică şi asta nu doar în vremurile trecute, ci în veacul veacului? Putem înţelege de aici că nu va înceta în veacul veacului să reverse bunătatea ei către toată făptura şi nu mă refer numai la noi, ci şi la ordinele cele îngereşti mai presus de fire şi nematerialnice. Căci şi acestea cu noi laolaltă numai prin ea se împărtăşesc şi se unesc cu Dumnezeu prin neatinsă fiinţa aceleia, precum lămurit arată Isaia. Căci l-a văzut pe Serafimul acela primind cărbunele din altarul acela nu în chip nemijlocit, ci prin cleşte, prin care atingând buzele profetului i-au dăruit curăţie: (Is. 6, 6-7) şi aceasta era cleştele din acea măreaţă vedenie, aceeaşi pe care şi Moise a privit-o în taina rugului aprins care arde şi nu se consumă. Cine oare nu vede că însăşi Fecioara Maică este rugul acela şi cleştele sau dumnezeiescul foc care nu arde pe care L-a primit Isaia, şi oare nu prin aceasta este preînchipuită conceperea prin arhanghelul care-i slujea celei prin care Hristos a luat şi a ridicat păcatul lumii şi prin care s-a unit cu neamul omenesc, curăţindu-ne pe noi prin negrăită unirea aceea. Aşadar ea însăşi este veriga de legă¬tură dintre zidire şi firea cea nezidită şi nimeni nu are puterea de a veni la Dumnezeu dacă nu este luminat prin ea cu strălucirea dumnezeirii, ca şi cu o adevărată candelă „Căci Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clinti”, zice psalmistul. (Ps. 45 :5).

16. Dacă darurile sunt după măsura dragostei pentru Hristos iar cel ce iubeşte pe Fiul Îl iubeşte prin acesta pe Însuşi Tatăl ceresc şi se face sălaş amândurora, care se sălăşluiesc şi rămân întru acesta după făgăduinţa cea stăpânească (Ioan, 4:21-23), cine oare Îl va iubi pe acesta mai mult decât Maica Lui? Şi aceasta nu numai fiindcă este singur născut, ci şi fiindcă L-a născut fără împreunare bărbătească, astfel încât dregostea ei să fie îndoită, fiind neîmpărţită cu nici un soţ. Şi iarăşi, care mamă este mai mult iubită decât de Fiul cel unul născut care a ieşit numai din ea în chip negrăit la sfârşitul veacurilor precum mai înainte de veci a ieşit numai din Tatăl? Cum aşadar nu se va înmulţi cinstirea datorată celei care trăia după lege de la Acela care venise să împlinească legea? (Mat. 5 :17).

17. Aşa precum numai prin ea a fost văzut coborându-Se la noi pe pământ şi amestecându-se cu oamenii, rămânând nevăzut tuturor mai înainte de ea, la fel şi în veacul viitor nesfârşit, orice purcedere a luminii dumnezeieşti şi orice descoperire a dum¬nezeieştilor taine şi orice vedere a harismelor du¬hovniceşti vor fi tuturor cu neputinţă în afara ei. Deoarece aceasta primeşte mai întâi plinirea Celui Ce toate plineşte (Efes. 1, 23 ; 4, 10) şi Care vine prin toate, cuprinzând toate, împărţind după pu¬terea fiecăruia, după asemănarea şi măsura curăţiei fiecăruia, astfel încât tot ea este şi comoara şi întâiul administrator al bogăţiilor dumnezeieşti.

18. Căci apoi este şi această rânduială veşnică în ceruri, ca prin cele mai mari şi cele mai mici să ia parte la fiinţa cea mai presus de fiinţă. Iar mai mare decât toate fără de asemănare este Maica Domnului şi prin ea se împărătăşesc toţi câţi sunt părtaşi lui Dumnezeu şi vor fi în acest locaş necuprins toţi câţi Îl cunosc pe Dumnezeu. Şi toţi câţi Îl preamăresc pe Dumnezeu şi pe ea o vor preamări după Dumnezeu. Căci ea este pricina celor de mai înainte de ea şi călăuza celor după ea şi dătătoarea celor veşnice. Ea este subiectul atâtor profeţii, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învăţătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cereşti, podoaba a toată făptura. Ea este începutul şi izvorul şi rădăcina negrăitelor bunătăţi. Ea este înălţimea a toată sfinţenia şi desăvârşirea.

19. O, Fecioară dumnezeiască şi de-acum cerească, cum voi mărturisi toate câte le ai? Cum te voi preaslăvi cu laudă pe tine care eşti vistierie a slavei? Şi numai pomenirea ta îl sfinţeşte pe cel aflat în nevoi, şi numai cea mai mică tindere spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o către înălţimea cea dumnezeiască. Prin tine se limpezeşte ochiul minţii; prin tine se luminează duhul nostru, la venirea Sfântului Duh. Căci te-ai făcut vistiernică şi cuprin¬dere a tot harul, dar nu ca să le ai la tine, ci pentru ca pe toate să le umpli de harul tău. Căci eşti vistieria nesecată a atâtor comori pe care le păstrezi doar pentru ca să le împarţi. Căci pentru ce oare ar fere¬ca cineva o fericire ce niciodată nu se împuţinează?

20.  Revarsă cu îmbelşugare darul tău către tot poporul tău, clerului împarte mila ta şi harul tău, Stăpână. Dă-ne nouă dezlegare din chinurile care ne stăpânesc. Vezi, Stăpână, că suntem covârşiţi de câte şi mai câte, de ale noastre proprii şi de cele străine, de cele dinafară şi de cele dinlăuntru. Pe toate le întoarce spre bine cu puterea ta, pe cei din¬lăuntru şi de acelaşi neam îi îmblânzeşte cu dragoste unii către alţii, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele cele sălbatice care ne împresoară, după dreptate, îi depărtează. Aşază în locul patimilor noastre ajutorul şi vindecarea ta, împărţind trupu¬rilor şi sufletelor noastre belşugul de har cel prea îndestulător către toţi. Dacă noi nu înaintăm în virtute, lucrează tu ca noi să ne facem mai în măsură şi astfel mai vrednici să fim mântuiţi prin harul tău. Şi învredniceşte-ne ca sp slăvim pe Cel Care pentru noi din tine a luat trup, Cuvântul cel din veac împreună cu cel fără de început al său Părinte, şi cu de viaţă făcătorul lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.