Cununa iertării greșelilor

Gândeşte-te de cât de multe păcate eşti vinovat. De te gândeşti la ele, atunci nu numai că nu vei amâna să ierţi pe cei care ţi-au făcut rău, ci chiar vei alerga la cei care te-au supărat, ca să ai prilej de a ierta păcatele. Păgânii nu aşteptau răsplată şi, cu toate acestea, de multe ori, trăiau această filozofie, adică iertau pe cei care le făceau rău; iar tu, care ai nădejdi atât de mari, amâni de pe o zi pe alta, pregeţi să ierţi pe cei ce ţi-au făcut rău? Pentru ce nu vrei să faci înainte de timp, de dragul legii lui Dumnezeu, ceea ce va face timpul de la sine? Vrei să ţi se stingă duşmănia fără de răsplată, în loc să ai răsplată? Nu vei avea nici o răsplată dacă timpul îţi potoleşte duşmănia, ci, dimpotrivă, mare pedeapsă, pentru că legea lui Dumnezeu nu te-a înduplecat să faci ceea ce timpul a făcut. Iar dacă spui că te apucă furiile când îţi aduci aminte de ce ţi-a făcut duşmanul tău, adu-ţi aminte şi de binele ce ţi l-a făcut cândva, ca şi de relele pe care tu le-ai făcut altora.Te-a vorbit de rău şi te-.a batjocorit? Gândeşte-te că şi tu ai vorbit de rău pe alţii! Cum vrei să fii iertat, când tu nu ierţi pe alţii? Îmi spui că n-ai vorbit pe nimeni de rău? Dar i-ai auzit pe cei care vorbeau de rău pe alţii şi ai încuviinţat. Nici fapta asta nu-i fără de păcat.

Vrei să vezi ce mare bine este să nu te răzbuni pe cel care ţi-a făcut rău şi că asta mai cu seamă bucură pe Dumnezeu? Iată ce-ţi spun! Dumnezeu pedepseşte pe cei care se bucură când unii sunt pedepsiţi pe bună dreptate. Da, sunt pedepsiţi pe bună dreptate. Dar tu nu trebuia să te bucuri. Profetul i-a ţinut de rău pe aceştia şi a adăugat, zicând: „N-au suferit deloc din pricina durerii adânci a lui Iosif“ (Amos 6, 6). Cu toate că şi Iosif, adică seminţiile ieşite din el, şi vecinii lor au fost pedepsiţi cu voia lui Dumnezeu, totuşi Dumnezeu vrea ca noi să luăm parte la suferinţele şi durerile acelora.

Dacă noi, răi fiind, ne mâniem mai mult când vedem că o slugă râde atunci când pedepsim pe o altă slugă, şi o pedepsim şi pe aceea, cu mult mai mult Dumnezeu va pedepsi pe cel care se bucură de pedeapsa altora. Dacă nu trebuie să tăbărâm asupra celor pedepsiţi de Dumnezeu, ci să suferim împreună cu ei, cu mult mai mult nu trebuie să tăbărâm asupra celor care ne greşesc. Acesta este semnul dragostei; iar Dumnezeu pune dragostea mai presus de toate.

După cum în haina împărătească cele mai de preţ dintre flori şi culori sunt cele care slujesc la facerea hlamidei, tot aşa şi aici, cele mai de preţ fapte bune sunt cele care întăresc şi ţin dragostea. Nimic nu păstrează dragostea ca uitarea greşelilor celor care ne-au greşit.

– Cum? Dumnezeu nu zice nimic de cel care ne greşeşte nouă şi ne face rău? – Cum să nu spună? Nu duce, oare, Dumnezeu pe cel care face rău la cel căruia i-a făcut rău? Nu-l trimite la el chiar din faţa altarului şi-l cheamă la Sfânta Masă abia după ce s-a împăcat cu el? Dar pentru că Dumnezeu i-a dat o astfel de poruncă, nu înseamnă ca tu să aştepţi să vină el la tine, pentru că atunci ai pierdut totul. De aceea, mai cu seamă Dumnezeu îţi hotărăşte răsplată nespusă, ca să o iei tu înaintea aceleia; că dacă te împaci la rugămintea lui, împăcarea nu s-a făcut de dragul poruncii lui Dumnezeu, ci datorită stăruinţei celuilalt. De aceea, şi pleci fără de cunună; cununa o ia el.

Ce spui? Ai duşmani şi nu-ţi este ruşine? Nu ne este de ajuns că ne este duşman diavolul? Pentru ce ne mai facem duşmani şi pe cei de aceeaşi fire cu noi, pe oameni? O, dacă nici diavolul n-ar voi să ne ducă război, atunci nici el n-ar mai fi diavol! Nu ştii, oare, cât de mare e plăcerea după împăcare? N-are importanţă că nu-ţi dai seama de ea, când eşti cuprins de duşmănie. Atunci vei putea cunoaşte bine că e mai plăcut să iubeşti pe cel care ţi-a făcut rău, decât să-l urăşti, când ai pus capăt duşmăniei.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Scrieri, partea a III-a, Omilia LXXIX-a la Matei, din Colecţia PSB, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1994, pg. 902-903