Eşti cel mai bogat: ai pe Hristos, Comoara Harului lui Dumnezeu.

O, dragii mei, Iisus Hristos este Viaţa, Iisus Hristos este Pâinea, Iisus Hristos este Apa; fără de El nu putem face nimic. În El sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Şi ceea ce ne trebuie mai mult aceasta este. A încerca să aduci lumină într-o inimă, fără să o străpungi cu Cuvântul Sfânt al dragostei lui Dumnezeu, este tocmai ca şi cum ai încerca să aduci lumină cu sacul sau cu obrocul într-un cort sau într-un loc întunecos.

A încerca să impui din afară legi sau porunci fraţilor şi surorilor, şi ascultătorilor, nu dă rezultate. Până când nu va locui Hristos în noi şi nu se face lumină, nu suntem nimic. Gândiţi-vă numai un moment la simplitatea vorbirii Sfântului Apostol Petru când Îl arată simplu pe Hristos, fără filozofii; cum scrie în Faptele Apostolilor, că toţi „erau străpunşi la inimă”…

Dragii mei, Hristos ne iubeşte pe toţi! Poate că încă nu ne-am dat seama de acest adevăr, că singur Hristos mai poate face rânduială în viaţa noastră, căci El este Miezul, El este Viaţa, El este Apa Vie… El este totul. Când Îl ai pe Hristos, ai totul din plin şi poţi înţelege totul prin Hristos. Dar când nu-L ai pe El, nu ai nimic, eşti un biet sărac… „mai sărac decât săracul care cere-un ban pe stradă”…

Dragii mei, comoara aceasta este ascunsă în ţarină… Ai aflat tu ţarina? Dacă ai aflat-o, du-te şi sapă, şi sapă acolo, să scoţi comoara. Du-te şi vinde tot ce ai şi cumpără ţarina aceea.

Împărăţia lui Dumnezeu este comoara aceea… Frate, sapă, umblă, asudă, vinde tot ce ai, dă-te pe tine însuţi şi vei câştiga această comoară. Şi chiar dacă vei pierde totul pe pământ, eşti cel mai bogat, căci comoara cea din ţarină ai aflat: ai pe Hristos, Comoara Harului lui Dumnezeu.

Cu câtă durere spunea Sfântul Apostol Pavel: „O, galateni nepricepuţi, pentru care încă sufăr durerile naşterii până va lua Hristos chip în voi”. O, dragul meu frate şi draga mea soră, trebuie să te trezeşti! Trezeşte-te! Lui Hristos Îi trebuie copii care să fie ai Săi, înfiaţi, care să aibă nădejdea vieţii veşnice în ei. Şi atunci, dacă doisprezece oameni necărturari şi de rând, care L-au primit pe Hristos şi pe care Duhul Sfânt i-a umplut, s-au împrăştiat în toată lumea, ca, în numele lui Hristos, în fiecare sătuţ şi cătun să vedem o biserică, cu cât mai mult [prin] noi care suntem aici, dacă în inima noastră ar fi Hristos cel Răstignit, fără îndoială că nu numai ţara aceasta, ci şi lumea întreagă s-ar trezi pentru Hristos, dacă toţi câţi suntem aici L-am avea pe Hristos în inima noastră şi am muri faţă de lume şi am vinde tot pentru această Comoară, Hristos.

Ţi se umple inima de durere când mai mergi uneori în câte o parte şi alta şi vezi uneori dezbinări între fraţi, alteori certuri pentru lucruri mărunte de tot, neînsemnate. Alteori mândria, care stăpâneşte aşa de mult pretutindeni.

O, dragii mei, vă repet cuvintele Sfântului Mare Vasile, care a zis unuia care întreba: „Care-i calea spre mântuire, cea mai bună?” „Prima-i smerenia, a doua, smerenia şi a treia, tot smerenia”.

Însuşi Domnul a spus: „Veniţi la Mine şi învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

Vreau să spun: Când te uiţi aşa peste adunările frăţeşti, nu-l vezi pe nimeni smerit ca şi Iisus. Toţi vor să fie mari, toţi vor să vorbească filozofic şi fără putere. Toţi vor să se afirme cu ceva… Toţi vor să scoată „paiul” din ochiul fratelui lor şi poate că-n ochiul lor e bârna.

Nu-L vezi pe Hristos cel smerit! O, dacă Îl vezi pe Hristos în inima ta, tu ai fi cel mai mic, cel mai de pe urmă, cel mai smerit în toate lucrurile şi te-ai face slujitorul tuturor, ca Hristos. Şi atunci n-ai osândi pe fratele tău care stă aşa încercat şi împovărat de păcate şi cu inima împietrită, nu l-ai osândi pentru păcatele lui.

Haidem să mergem, iubiţii mei, să lăsăm trupurile aici şi cu duhurile să mergem pe urmele Mântuitorului în Ierusalim, în Templu, când iudeii o aduc pe femeia cea păcătoasă, o pun în mijloc şi zic:

– Doamne, am prins-o când săvârşea adulterul. Ce să facem cu ea? Că Legea lui Moise scrie să luăm piatra şi să dăm în ea… Tu ce zici?…

– Care dintre voi este fără de păcat să ia cel dintâi piatra şi să dea în ea.

Fraţii mei care sunteţi fără păcat, fratele meu, ia ciomagul la fratele tău… Dacă eşti fără păcat şi fără greşeli, du-te şi sugrumă-l, strânge-l de gât… Dacă eşti iertat de Dumnezeu de povara cea grea a păcatelor tale, du-te la fratele tău care este mai puţin agresiv ca tine, du-te şi sugrumă-l, strânge-l de gât şi sugrumă-l… Că aşa a zis Dumnezeu!… Că aceasta e Evanghelia lui Dumnezeu!…

Să nu fie aşa, iubiţii mei fraţi! Dacă suntem ceva, suntem prin Harul lui Dumnezeu… Şi dacă putem spune ceva, nu se datorează nimic nouă, ci [aceas­ta este] tot prin Harul lui Dumnezeu, fiindcă Hristos este Cel ce ne umbreşte prin puterea Lui. Şi noi, fără lumina lui Hristos, am fi cu mult mai slabi decât becul acesta fără curentul ce-l alimentează… Dacă ea n-ar fi în noi, nimic bun nu ar locui în noi.

Sărmanii iudei, au ieşit unul câte unul afară… Unul câte unul… Tot unul câte unul… Cum Mântuitorul scria pe nisip cu degetul, cei ce erau gata să dea cu piatra, să-l ucidă pe aproapele lor… unul câte unul lăsa piatra jos şi pleca ruşinat. A rămas numai Domnul cel blând, iertător şi milos cu femeia cea păcătoasă, dovedită de toţi, prinsă în preacurvie:

– Femeie, nimeni nu te-a osândit pe tine?

– Nimeni, Doamne…

– Nici Eu nu te osândesc. Du-te, dar să nu mai păcătuieşti!…

O, dragul meu frate care Îl ai pe Hristos, unde este această bunătate a ta? „Eu însumi nu judec pe nimeni”, spunea Hristos. Tu, fratele meu, de ce mai judeci pe fratele tău? Nu-l mai judeca! Judecă-te pe tine însuţi şi fă-te robul lui Hristos, ca să ajungă să trăiască Hristos în tine – şi vei fi fericit.

Dar cei ce fac ca şi iudeii vor rămâne mereu aşa de ruşinaţi; ruşinaţi şi în faţa oamenilor, şi în faţa lui Dumnezeu. Va trebui să ieşi afară, pentru că şi tu eşti tot fără Dumnezeu, tu eşti mai rău decât cel pe care îl osândeşti.

Dar dacă te pleci la picioarele lui Hristos, orice ai fi greşit, ţi se iartă, pentru că avem un Mare Preot care are milă de inimile şi sufletele noastre. O, toţi am greşit, dragii mei! O, tocmai noi, care am zis: „Doamne, Te primesc în inima mea”, am uitat ce am zis, când am ajuns în faţa ispitei; şi am greşit… Cât am greşit şi cât tot mai greşim încă! El ştie tot, şi ce noi nu am dori ca El să ştie. De aceea să nu uităm cât de slabi şi cât de răi suntem şi noi, pentru ca să-l înconjurăm pe cel păcătos cu dragoste.

Pentru că din aceasta putem dovedi şi noi dacă facem sau nu facem parte din Trupul lui Hristos, dintre mădularele vii şi sănătoase ale Bisericii Lui. Căci ori de câte ori ne-am strivit un deget al trupului nostru, suferea tot trupul; şi l‑am legat cu grijă, căci ne durea, pentru că făcea parte din trup.

O, dragul meu, în Hristos tot aşa este! Eşti mădular al lui Hristos? Este capul tău Hristos? Suntem mădulare unii altora? Atunci tot aşa trebuie să trăim: să suferim şi să ne doară când cineva din adunare sau din casa noastră nu se poartă cum trebuie. Să suferim şi să plângem alături, nu să osândim… dacă suntem Trupul lui Hristos şi Hristos ne este Capul.

Nouă ne place să zicem „Doamne, iartă-mă!”… şi pe mine nu mă osândesc; dar cum îl văd pe fratele meu că greşeşte un pic, sunt gata să-l judec aspru pe el pentru abaterea lui şi nu mă duc să-l înconjor şi să-l ridic cu duhul blândeţii şi al dragostei, ci mai degrabă îl mustru aspru şi îl îngrop mai tare în păcatul lui, în loc să-l ridic pe picioarele lui, să stea şi să meargă singur.

Între noi să nu fie aşa, iubiţii mei fraţi! Se apropie Domnul… Azi stăm cu toţii aici la o nuntă, dar mâine dimineaţă mireasa iubită va întâmpina pe Mirele său Iisus.

Astăzi stăm aici la o nuntă, mâine vom sta la Nunta cea din Ceruri, căci vine Mirele Sfânt Hristos să te ia. Ca să fii în vecii vecilor cu El. Cum e curăţia ta? Cum e candela ta, fecioară neînţeleaptă? Cum e untdelemnul tău? E adunat cu grijă sau încă stă la cei ce vând untdelemn? Tu stai şi dormi încă, privind la cei ce luptă şi adună untdelemnul întâmpinării lui Hristos… Tu stai şi judeci, iar candela ta poate stă tot goală, goală…

Cum e candela vieţii tale? De a ta, frate, este vorba, nu de a fratelui tău, căci te vei înfăţişa cu candela ta, cu untdelemnul tău… Este untdelemn în candela ta? Căci toţi vom aţipi în lumea aceasta şi în duhul acestei lumi, şi în noaptea aceasta întunecoasă… Toţi vom aţipi, dar deodată se va auzi glasul Mirelui Ceresc, glasul îngerilor care vor striga: „Iată Mirele! Ieşiţi-I înainte!”… Iar fecioarele înţelepte aşa de frumos se vor deştepta şi-L vor întâmpina pe Domnul Iisus când îşi vor aprinde candelele pline cu untdelemnul strâns cu grijă, cu lacrimi, cu jertfe, cu post… Şi apoi vor intra fericite cu Domnul lor iubit.

Dar ce va fi cu fecioarele cele neînţelepte, care, deşi aveau dorinţa să-L vadă pe Mire, nu au nimic în candelele lor? Şi numai când e prea târziu mai caută şi ele să-şi pregătească untdelemnul… Abia atunci, în clipa aceea măreaţă, au început şi ele să alerge şi să plângă, şi să se roage să li se dea şi lor untdelemn… Lor, care până atunci poate că de multe ori se certau cu cele înţelepte că prea mult aleargă… Să mai odihnească şi ele, să mai doarmă şi ele… Dar înţeleptele au alergat atunci, ca să se bucure acum… Cele neînţelepte s-au bucurat atunci de lumea aceasta, ca să plângă acum fără Dumnezeu.

Dar totul a fost în zadar, ele au rămas afară!…

Când stai la picioarele lui Hristos adânc smerit… când în fiecare clipită îţi aduci aminte de Jertfa care s-a plătit pentru iertarea şi răscumpărarea ta, atunci tu nu mai poţi avea gând rău. Nici un gând rău nu va mai veni asupra ta cât timp eşti cu ochii aţintiţi spre Iisus cel Răstignit, Care a suferit pentru tine şi pentru păcatul tău.

O, dragii mei, multe ar fi de spus, dar lucrul de căpetenie este să ne plecăm în faţa lui Hristos. Poate că am vrea să fim şi noi, şi copiii noştri, şi casele noastre, şi toţi ai noştri credincioşi şi să-L aibă pe Hristos – dar nu putem.

Cap. 18. INIMA SFREDELITĂ DE HRISTOS
din vorbirea părintelui Heredea (Gavriş) la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978
Strângeţi fărâmiturile, vol. 1 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010