Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre arma postului şi cum trebuie folosită pentru a ne aduce izbândă
Lupta mântuirii ţine cât ţine şi viaţa.
Cât trăim în trup, vom avea ispite şi, cât timp diavolul este în lume,
vom avea de luptat cu el (I Petru 5, 8-9).
Postind, dai în chip deosebit lupta cu cei doi vrăjmaşi – carnea şi ispititorul – pentru a ajunge biruitor împotriva lor.
Fără îndoială, în lupta aceasta, de
multe ori ajungi să plângi îmbrăcat în sac şi cenuşă ca David sau
strigând îndurerat ca Apostolul Pavel: „Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?“ (Rom. 7, 24).
Sfinţii Părinţi au dat o mare
însemnătate postului în lupta pentru desăvârşirea vieţii sufleteşti.
Unii au postit o viaţă întreagă. Noi putem învăţa multe din ceea ce ne-a
rămas scris în urma lor.
„De voieşti să birui, posteşte“, zice
Sfântul Ambrozie. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-o predică:
„Timpul postului este un timp de luptă; înarmează-te cu armele duhului,
căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii
lui“.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!